Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii evita sarea

Daca anul trecut era bataie pe cursele, in special externe, de transport de sare industriala pentru deszapezire, iar cozile de la portile salinelor erau si de cate patru zile pentru o incarcare, iarna aceasta, cand Salrom a anuntat o crestere a solicitarilor comparativ cu iarna trecuta, transportatorii nu s-au mai inghesuit sa preia astfel de curse pentru ca, spun ei, pe de o parte sarea este „foarte grea, coroziva pentru bene si platita destul de prost”, iar pe de alta, pentru ca masinile sunt deja solicitate in alte contracte. De asemenea, multi dintre cei care au transportat sare in anii trecuti au asteptat „sa fie solicitati pentru astfel de curse”, lucru care nu s-a mai intamplat. Si astfel, doar cei care au ramas cu 1-2 vehicule nefolosite in curte si au dat putin din coate pentru obtinerea de comenzi s-au mai inhamat la astfel de curse, desi incarcarile s-au efectuat anul acesta mult mai rapid.

Salrom, singurul producator si distribuitor de sare din Romania, cu sucursalele Exploatarea Miniera Ramnicu-Valcea, Salina Slanic, Salina Ocna Dej, Salina Praid, Cacica, Ocna Mures si Salina Targu Ocna, a raportat pentru 2011 o productie de 2,2 milioane de tone de sare, din care, circa 20% destinata exportului.
Societatea Nationala a Sarii (SNS) face exporturi din 1991, solicitarile externe vizand toate tipurile de sare, de la cea alimentara sau pentru hrana animalelor la cea pentru drumuri si industriala. Cererile vin in principal din tari limitrofe, ca Ungaria, Serbia si Bulgaria, SNS declarandu-se in permanenta „preocupata de gasirea de noi clienti si de noi piete de desfacere“ si depunand toate eforturile pentru a raspunde cerintelor pietei interne si externe. Sarea industriala utilizata la deszapezire este solicitata cu preponderenta in Germania, Ungaria, Serbia sau Bulgaria.

Cerere mai mare decat anul trecut
Conform reprezentantilor Salrom, „sarea pentru deszapezire este un sortiment important pentru livrarile societatii”. In Romania, incepand cu 2008, CNADNR a trecut treptat la externalizarea activitatilor de intretinere a drumurilor nationale, in sfera carora intra si deszapezirea. „Din acest motiv, ponderea cantitatii de sare contractate direct la nivelul Salrom-CNADNR s-a diminuat, crescand in schimb cantitatile contractate direct de sucursalele SNS SA cu firmele castigatoare ale licitatiilor organizate de CNADNR pentru atribuirea pachetelor de servicii privind intretinerea multianuala a drumurilor nationale. Astfel, pentru 2011-2012, sucursalele Salrom au primit comenzi si au contractat direct cu astfel de firme o cantitate de sare pentru deszapezirea drumurilor mai mare decat cea livrata in sezonul precedent”, au precizat reprezentantii Salrom, care au mai declarat ca, prin sucursale, „dispunem de capacitatile de productie necesare pentru asigurarea cantitatilor solicitate pentru deszapezire, sarea putand fi livrata in 24 de ore de la primirea comenzii”.
Evitand exprimarea unui anumit pret de vanzare, Compania Nationala a Sarii a mentionat doar faptul ca „pretul sarii pentru deszapezire practicat pentru actualul sezon este acelasi cu cel de anul trecut, corectat cu rata inflatiei, de circa 8%. Salina Ocna Dej insa a afisat pe site, pentru sarea gema vrac pentru deszapezire, un pret de 205,84 lei/tona (cu TVA).“

„Drumarii constiinciosi incarca in octombrie”
Din Salina Prahova se extrag anual 120.000 t de sare, din care circa 70% este utilizata in activitatile de deszapezire, preponderent autohtone, doar 5% fiind solicitate anul trecut la export. „Anul acesta nu am primit nicio comanda pentru export, nemaifiind solicitati pentru livrarile deja traditionale pe care le faceam in fiecare an in Germania. Se pare ca s-au reorientat catre sarea din Ucraina”, a punctat Liviu Soare, directorul general al Salinei Slanic, subliniind faptul ca, si in aceste conditii, volumul livrarilor de sare pentru deszapezire s-a mentinut la acelasi nivel de anul trecut.
Pentru iarna aceasta, CNADNR, prin companiile furnizoare de servicii de deszapezire, a solicitat de la Salina Prahova 28.000 t de sare, pretul mediu de livrare fiind de 180 de lei/t, fara TVA. In situatia in care solicitarile sunt foarte multe intr-o perioada scurta de timp, in mina se lucreaza in program prelungit (18 ore pe zi, sase zile pe saptamana), putandu-se astfel livra maximum 1.800 t/zi, echivalentul a circa 80 de camioane/zi. Din pacate, cele mai multe companii se inghesuie la poarta salinei abia dupa ce cad primele ninsori, ceea ce creeaza cozi. „Drumarii constiinciosi vin sa incarce inca de la inceputul lui octombrie, pentru a avea propriile stocuri. Ceilalti, chiar si in situatia in care le-am trimis adrese scrise in decembrie ca sa vina sa incarce, in mod esalonat, nu s-au grabit sa raspunda”, a punctat Liviu Soare. Ca atare, „s-au inghesuit in ianuarie, iar transportatorii au fost nevoiti ca, la un ritm de patru masini/ora, sa astepte o zi si jumatate pentru o incarcare”.

Unii nu au primit comenzi, altii au depasit cu 100%
„Anul acesta, comenzile de transport de sare pentru deszapezire au crescut cu 100%”, a declarat Ovidiu Figan, administratorul companiei Agrifimec, care are in derulare un contract de livrare de la Salina Ocna Dej catre firma de deszapezire din Cluj-Napoca. „Se pare ca aceasta crestere vine din teama firmelor de transport de a nu se confrunta cu cozile de anul trecut de la portile salinelor, cand incarcarea unui camion se facea in 3-4 zile”, a punctat Ovidiu Figan, subliniind: „anul acesta am stat maximum patru ore pentru o incarcare, datorita insa si programarilor zilnice, pe volume”.
Contractul dintre firma de transport si cea de deszapezire presupune expedierea a 1.000 t de sare/saptamana, incarcate doar in timpul zilei, insa numai la comanda municipalitatii, care detine in permanenta sare pe stoc. „Preturile din 2011 s-au pastrat aproximativ la acelasi nivel (0,22 lei/tona kilometrica) din anul trecut, insa cheltuielile au crescut cu 5-7%. Ca atare, profitul a scazut, ceea ce este normal, in conditiile in care si concurenta este destul de mare”, a mai spus reprezentantul Agrifimec, subliniind in acelasi timp ca, per total, activitatea de transport de sare, dar si de materiale de constructii, a crescut in 2011 fata de 2010, tendinta care se pare ca se va mentine si anul acesta.
Agrifimec a avut si comenzi de transport de sare din Germania, pe care insa le-a refuzat, pentru ca, in opinia administratorului companiei, „conditiile de transport sunt mult mai aspre pe extern, in sensul cheltuielilor mari, care  la starea tehnica a masinilor pana la taxe de drum. Insa nici in Romania nu este prea usor, pentru ca si aici controalele in trafic sunt dese, urmarindu-se in special diagrama, starea tehnica si incarcatura.”
Pe de alta parte, compania Lup Trans, care in 2010 se ocupa intens cu transportul de sare pentru deszapezire, de la Targu Ocna in Germania, anul trecut nu a mai primit comenzi, si nici anul acesta. „Oricum, nu se mai regasesc preturile foarte bune din 2010, cand incasam 1.750 de euro pentru un camion de 21-22 t”, a precizat administratorul companiei, Ioan Lupu.

Articole similare