Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Amenzi imense pentru depasirea greutatii

Dupa ce, la sfarsitul lui august, a fost publicata in Monitorul Oficial Ordonanta 27/2010 cu modificarile aduse activitatii de transport, luna trecuta au fost supuse dezbaterii publice si normele de aplicare a acesteia. Mai nou, inspectorii ARR vor putea cantari toate vehiculele de transport marfa de peste 3,5 t din punct de vedere al sigurantei rutiere. Amenzile ajung pana la 4.000 de lei si sunt diferentiate in functie de depasirea de greutate, la care se pot adauga sanctiunile inspectorilor CNADNR, unde sumele imense pot falimenta usor orice companie.
 

Inspectorii ARR vor putea, mai nou, sa si cantareasca vehiculele, iar anul acesta institutia urmeaza sa se doteze cu cantare mobile.
Spre deosebire de angajatii CNADNR, cei de la ARR vor putea sa cantareasca toate vehiculele de transport marfa de peste 3,5 t, aproape pe orice drum gasesc un loc potrivit. Iar aici scopul actiunii nu mai e protejarea drumurilor, ci siguranta rutiera. Cu alte cuvinte, un camion cu suprasarcina se poate trezi cu doua amenzi, una de la ARR, pentru ca pune in pericol siguranta rutiera, si alta de la CNADNR, pentru ca strica drumurile, fapta fiind, de fapt, aceeasi.
Inspectorii ARR vor masura incarcatura utila admisibila ca fiind diferenta dintre masa totala maxima autorizata si cea proprie a vehiculului rutier. Aici, amenzile sunt impartite in functie de depasire si sunt cuprinse intre 1.000 si 1.500 de lei pentru depasirea cu pana la 20% a MTMA pentru vehiculele cu o incarcatura admisibila de peste 12 t sau cu pana la 25% pentru cele sub 12 t.
Amenzile cresc, fiind cuprinse intre 2.500 si 4.000 de lei pentru depasirea cu peste 20% a MTMA pentru vehiculele cu incarcatura utila de peste 12 t sau cu peste 25% a MTMA pentru vehiculele cu incarcatura de pana la 12 t.
Vehiculele gasite cu supragreutate vor fi imobilizate si descarcate pana cand vor ajunge la greutatea legala.

7.000 de euro pentru 600 kg
Transportatorii pot intra in vizorul celor de la CNADNR pentru ca „strica drumurile“ si daca, pe drum, marfa se deplaseaza si apare o suprasarcina pe axa.
Amenzile date de CNADNR pentru depasirea greutatii maxime admise sunt prevazute de Ordonanta 7/2010 care modifica Ordonanta 43/1997, la cererea unor asociatii de profil care au solicitat eliminarea AST pentru marfurile divizibile si cresterea amenzilor, dorind, astfel, sa-si inlature concurentii care supraincarcau vehiculele si-si permiteau sa mearga cu preturi mai mici.
Un alt motiv al acestei modificari a fost faptul ca in niciun alt stat nu se dau autorizatii pentru supraincarcarea vehiculelor cu marfuri ce pot fi transportate cu mai multe camioane. Insa eliminarea acestor autorizatii a lasat un gol in bugetul CNADNR, care este acum acoperit prin amenzi.
Asa ca, in forma finala, Ordonanta s-a intors impotriva tuturor transportatorilor, care pot foarte usor sa ajunga la faliment dupa amenzile imense si fara logica introduse aici.
Amenzile pentru depasirea masei maxime admise sau a dimensiunilor sunt cuprinse intre 25.000 si 35.000 de lei, indiferent cat de mare a fost depasirea. Asa ca un transportator ni s-a plans ca, de exemplu, pentru o depasire de circa 600 kg, amenda primita a fost de 30.000 de lei, adica peste 7.000 de euro! Si, desi in Procesul verbal se precizeaza ca, daca este achitata in 48 de ore, amenda scade la jumatate, aceasta posibilitate nu mai este valabila. „Nu inteleg de ce amenda nu a fost de 25.000 de lei. Cum stabilesc cei de la CNADNR cine trebuie sa plateasca mai mult si cine mai putin? Asa este posibil ca cei cu depasiri mult mai mari sa aiba parte de amenzi mai mici“, ne-a explicat transportatorul amendat.
Altii au primit aceeasi amenda pentru suprasarcina pe axa. „Daca nicio companie unde incarcam marfa nu are cantare, cum sa aranjam marfa in semiremorca pentru a avea o greutate perfecta pe toate axele? Iar in miscare marfa se deplaseaza, astfel ca sarcinile pe axa se pot modifica permanent cu cateva sute de kilograme.“
Facuta „pe genunchi“, modificarea Ordonantei 43 nu a tinut cont nici de transportatorii de masini, cand s-au stabilit dimensiunile maxime ale vehiculelor. Astfel ca, acum, acestia isi pot cumpara AST, desi aceeasi ordonanta spune ca documentele nu se mai elibereaza pentru marfurile divizibile! Decizia a fost luata dupa ce transportatorii de masini s-au plans la minister.

ARR verifica si defectiunile tehnice
Cum ARR tinde sa devina viitorul organism unic de control, prezenta ordonanta preia din sarcinile inspectorilor de la RAR prin controlul tehnic al vehiculelor. Astfel ca aici sunt definite trei tipuri de defectiuni tehnice: minore, majore si periculoase.
Pentru defectiunile tehnice majore, amenda este cuprinsa intre 2.500 si 4.000 de lei, iar pentru cele periculoase, intre 4.000 si 5.000 de lei. Pe langa amenda, vehiculelor care prezinta aceste defectiuni li se vor retinere placutele si certificatele de inmatriculare, care li se vor inapoia dupa ce se dovedeste remedierea defectiunilor constatate.
Practic, inspectorii ARR vor verifica valabilitatea ITP si existenta unor defectiuni inscrise in raportul de control tehnic in trafic. Acestia vor lua in considerare si documentele eliberate de RAR pentru efectuarea unor reparatii la vehicul. Documentele sau punctele de control care au mai fost verificate in ultimele trei luni nu mai sunt verificate inca o data de inspectorii ARR, decat daca exista defectiuni majore sau neconformitati evidente.
Daca inspectorul considera ca defectiunile tehnice constatate pot crea un risc la siguranta rutiera si este nevoie de o inspectie mai aprofundata, in special la sistemul de fanare, echipajul de control va insoti vehiculul la o reprezentanta RAR. Iar reparatiile de aici vor fi suportate, evident, de contravenient.

Statul intervine iar in contractele comerciale
Noile norme prevad conditii speciale si pentru activitatile de intermediere. Astfel ca licentele de intermediere se vor putea obtine numai daca sunt indeplinite conditiile de baza materiala, competenta profesionala si capacitate financiara. Ca baza materiala, cei vizati vor trebui sa detina un sediu pentru desfasurarea activitatii. Competenta profesionala consta in detinerea de catre persoana desemnata a unui certificat de competenta profesionala. Cat priveste capacitatea financiara, au ramas conditiile legate de detinerea unui capital propriu in valoare de 50.000 de euro, care sa serveasca pentru acoperirea eventualelor daune provocate clientilor. In cazul PFA, va fi suficienta o scrisoare de garantie bancara cu aceasta valoare.
Conditia de capacitate financiara a fost indelung disputata atat de transportatori, cat si de casele de expeditii. Astfel, transportatorii spun ca este normal sa existe aceasta garantie deoarece multi au ramas cu facturile neachitate si vor ca intermediarii in transporturi sa indeplineasca aceleasi conditii pe care sunt si ei nevoiti sa le indeplineasca, drept dovada a seriozitatii lor. Pe de alta parte, sunt expeditori care spun ca o astfel de conditie nu ar face decat sa creeze o ierarhie a caselor de expeditii, astfel ca firmele mai mici vor lucra in umbra celor mari. Tot ei sunt de parere ca Statul nu ar trebui sa protejeze pe nimeni si nici sa intervina in relatiile comerciale. Una din obligatiile caselor de expeditie, prin lege, este de a respecta conditiile contractuale stabilite.
Pe de alta parte, sunt transportatori care au si activitate de intermediere, iar unii dintre ei vor fi nevoiti sa renunte la aceasta in conditiile actuale.

Atentie la fixarea incarcaturii
Normele stabilesc si criteriile si modul de fixare a incarcaturii pe care vor trebui sa le respecte transportatorii.
Astfel, acestia vor trebui sa asigure un sistem de fixare a incarcaturii care sa reziste la fortele exercitate atunci cand vehiculul este supus la decelerare de 0,8 g spre fata si 0,5 g spre spate si la accelerare de 0,5 g spre ambii pereti laterali.
In plus, soferii vor trebui sa se asigure inainte de plecarea in cursa ca usile laterale sau cele din spatele vehiculului, obloanele, rampa, prelatele, roata de rezerva etc. sunt bine fixate. Incarcatura nu trebuie sa impiedice conducerea vehiculului in conditii de siguranta, iar centrul de greutate al incarcaturii va trebui sa fie cat mai aproape de centrul vehiculului.
In sarcina transportatorului este si obligatia de a cere expeditorului toate informatiile necesare pentru fixarea marfurilor.
Mai nou, registrul electronic de la ARR va fi utilizat si pentru a inregistra activitatea soferilor, iar la cererea acestora ii va elibera fisa profesionala.
Aceasta va putea fi eliberata la cererea lor, care poate fi depusa la orice agentie teritoriala a ARR.       

Articole similare