Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mai multa raspundere de la soferi si expeditori

Luna trecuta a inceput din nou sa se lucreze la o lege unica a transporturilor, care va fi gata pana in toamna, asa cum promit reprezentantii ministerului de resort. Ea va integra in primul rand prevederile regulamentelor comunitare in domeniu, dar si un pasaj referitor la cazierul profesional al soferilor. In acest sens, reprezentantii UNTRR au propus ca soferii sa fie punctati in functie de gravitatea faptelor, iar cand ajung la 15 puncte sa li se suspende atestatul profesional, pe care si-l pot recupera dupa urmarea unor cursuri de perfectionare.
 

Ca in fiecare an, si in 2010 Ministerul Transporturilor (MT) se straduieste sa faca o lege a transporturilor. Luna trecuta, reprezentantii sai lucrau la inca un draft al acesteia, ce urmeaza sa fie gata la sfarsitul lui iunie, dupa care sa fie discutat in Comisia de Dialog Social. „Daca o vom termina in timp util, probabil ca vom face o Ordonanta de Urgenta in vacanta parlamentara.
Daca nu, dupa vacanta vom emite o ordonanta care va intra in Parlament. Acum sunt 5-6 legi care reglementeaza transporturile, iar noi vom face doar una, impartita pe capitole“, a spus Eusebiu Pistru, secretar de stat in MT.
Cum accesul la piata si la profesia de transportator au fost deja legiferate prin regulamente comunitare, care oricum se aplica direct in toate statele membre, viitoarea reglementare romaneasca le va lua in considerare in primul rand pe acestea. „De exemplu, accesul la profesie nu se mai face conform vechii directive transpuse in legea transporturilor, ci a regulamentului comunitar. Acesta are cateva prevederi lasate la latitudinea statelor membre, unul fiind capacitatea financiara, unde se mentioneaza ca poate fi dovedita cu capitaluri proprii, insa statele membre pot deroga acest paragraf prin dovedirea cu garantii bancare. Si, daca unele asociatii profesionale doresc ca aceste conditii sa fie cat mai stricte, altele spun ca o astfel de decizie ar duce la ingradirea accesului la profesie“, a explicat Sorin Sirbu, directorul DGTR.
Acelasi regulament cuprinde prevederi referitoare la persoana desemnata si capacitatea profesionala, care este conditionata de un examen, dar si o tematica ferma si o recomandare vizavi de numarul de ore de pregatire a managerilor. „Managerii vor fi responsabilizati vizavi de activitatea de transport rutier si vor fi monitorizati intr-un fel de cazier. Iar datele cuprinse in acesta pot duce la pierderea dreptului de a profesa ca manager. Cazierul va fi tinut de ARR intr-un registru electronic, ce urmeaza a fi interconectat cu registrele europene, astfel incit fiecare autoritate de control va putea avea acces la informatii. ARR are deja o baza de date cu toti operatorii de transport, urmeaza sa aiba loc interconectivitatea si, eventual, completarea acesteia cu celelalte cerinte ale UE.“ Sistemul va fi functional din 2012.

Soferii neseriosi pot pierde atestatul profesional
Luna trecuta, reprezentantii UNTRR au inaintat la Ministerul Transporturilor o propunere de proiect legislativ ce cuprinde conditiile in care sa functioneze viitorul cazier al soferilor. Propunerea a fost ca in noua lege a transporturilor sa se faca referire la cazier, care sa fie detaliat intr-un alt act legislativ. Acesta clasifica incalcarea legislatiei in vigoare in functie de gravitatea faptelor, fiecare fiind diferentiate prin puncte de la 1 la 6. Incalcarile foarte grave ar trebui depunctate, potrivit asociatiei, cu sase puncte, cele grave, cu trei puncte, si cele minore, cu cate un punct. La acumularea a 15 puncte de penalizare in decurs de sase luni, soferului ar trebui sa i se suspende atestatul profesional pentru perioade cuprinse intre una si trei luni. Iar daca se depasesc cele 15 puncte in decurs de un an, soferul ar trebui sa urmeze un nou curs de formare profesionale de 35 de ore si sa treaca un examen pentru a recapata atestatul.

Casele de expeditii, obligate sa aiba 50.000 de euro
Activitatea caselor de expeditii nu este acum reglementata printr-o legislatie europeana, ci prin cea nationala. In urma numeroaselor interventii ale unor asociatii profesionale, s-a introdus prin ordin de ministru obligativitatea ca acestea sa prezinte o garantie bancara de raspundere pana la o capacitate financiara de 50.000 de euro pentru a se putea licentia. Asociatiile s-au plans ca nu putine sunt cazurile in care transportatorii nu-si mai vad banii de la clienti, in situatia actuala in care expeditorul detine doar o polita de asigurare de risc, care nu acopera, insa, riscul unui transportator care nu-si mai primeste banii pentru serviciul prestat, situatie ce il poate duce in pragul falimentului. Decizia ministerului a fost de a elimina asigurarea de la demonstrarea capacitatii financiare a caselor de expeditii, inlocuind-o cu garantie bancara sau cu un capital propriu. Insa un grup de 19 case de expeditii a atacat in instanta prevederea legata de obligativitatea de a prezenta o garantie bancara in valoare de 50.000 de euro, acum aceasta fiind suspendata pana la judecarea pe fond. „Patronatele sustin ca, in aceasta perioada de criza, trebuie protejate companiile prezente deja pe piata, dar tot la propunerea lor am introdus aceasta prevedere. Sunt case de expeditii care au fost de acord cu demonstrarea astfel a capacitatii financiare, dar trebuie sa vedem si in favoarea cui se va face scrisoarea de garantie bancara. A trebuit in acest sens sa ne interesam la mai multe banci. Probabil ca va fi o scrisoare in favoarea transportatorilor licentiati, dar vom stabili mai exact dupa ce mai discutam cu reprezentantii bancilor“, a explicat Iancu Craciunoiu, directorul ARR.
Acestia au spus ca pot emite o scrisoare de garantie bancara de 50.000 de euro, care ar putea fi executata de orice solicitant, daca se dovedeste ca respectiva casa de expeditii nu si-a indeplinit obligatiile vizavi de operatorul de transport. „Probabil ca transportatorul pagubit va putea merge la banca cu CMR-ul completat si cu dovada ca nu i s-a achitat contravaloarea cursei, iar banca va anunta casa de expeditii, careia ii va acorda un termen pentru a-si achita factura. Daca dovedeste ca a platit contravaloarea transportului, garantia bancara nu se mai executa. In caz contrar, banca anunta, de exemplu, ca s-au executat 10.000 din cei 50.000 de euro. Apoi ARR trebuie sa ceara companiei de expeditii sa completeze suma de la garantia bancara. Daca aceasta nu isi completeaza cuantumul inseamna ca nu mai respecta conditia de capacitate financiara de la licentiere si i se retrage dreptul de a profesa. Acum, insa, este suspendata aplicarea garantiei bancare. Dar argumentele pe care le-am prezentat sunt logice si nu vad de ce nu am castiga judecarea pe fond“, a explicat Sorin Sarbu.

Mai multa greutate pe drumuri
Tot luna trecuta s-a semnat la minister un ordin prin care sa se poate circula cu sarcina de 11,5 t pe mai mult de 9.000 km de drumuri nationale, in loc de 3.000 km cati au fost pana acum. Asta nu pentru ca ar fi fost reabilitate drumurile din tara, ci pentru ca, prin tratatul de aderare, tara noastra este obligata ca pana in 2013 sa aiba 11.000 km pe care se va putea circula cu aceasta greutate. „Am semnat ordinul cu modificarea portantei pe reteaua TEN-T secundara. Am considerat ca oricum din 2013 va trebui sa dam drumul la circulatie, indiferent daca drumurile se reabiliteaza sau nu. Atunci am decis sa dam drumul la circulatie si vom reabilita dupa cum avem bani“, a spus Pistru.

Articole similare