Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Eliminarea intermediarilor, beneficiul transportatorilor

La sfarsitul anului trecut si-a inceput activitatea, la Miercurea-Ciuc, furnizorul de piese pentru vehicule comerciale Filter Bremse LKW, filiala unei companii maghiare membre a grupului de la care se aprovizioneaza cu componente auto Waberer’s – de altfel, tocmai apropierii de lumea transportatorilor se datoreaza si intelegerea faptului ca reducerea costurilor este in prezent una dintre prioritatile acestora. Principalul scop al Filter Bremse LKW este de a servi direct clientii finali, evitand intermediarii si oferind, astfel, preturi mai avantajoase, iar principalul sau obiectiv este de a convinge si transportatorii de la noi ca o solutie care s-a dovedit profitabila pentru o firma cu 460 de camioane in Romania si aproape 2.000 in Europa poate fi avantajoasa si pentru ei.
 

Firma-mama s-a infiintat in urma cu 14 ani in Ungaria, avand ca actionari cativa producatori importanti de componente pentru autovehicule comerciale. Iar decizia de a incepe activitatea si la noi in tara a venit pe fondul crizei economice, care obliga si firmele de transport romanesti la controlul si reducerea costurilor.
Filter Bremse LKW foloseste un depozit inchiriat in Miercurea-Ciuc, de 400 m2, unde are in permanenta un stoc de 2.500 de repere, in valoare de un milion de euro. In rest, nu vor fi deschise filiale, cumparate cladiri sau angajate foarte multe persoane, pentru ca toate acestea genereaza costuri care se regasesc in pretul final al pieselor si componentelor.
Depozitul este aprovizionat zilnic cu 10-12 paleti, care insa, fiind produse in zone diferite ale Europei, nu vin in camioane complete. Dupa descarcare se face sortarea si pregatirea de livrare, iar clientul final primeste piesele prin curier rapid desemnat de el, in 24 de ore daca acestea se gasesc la Miercurea-Ciuc, si in 1-4 zile, daca trebuie importate.
Filter Bremse LKW foloseste un soft propriu pentru gestiunea stocurilor, iar unii dintre furnizori ii permit chiar accesul la sistemul lor informatic, pentru a urmari disponibilitatea pieselor de care are nevoie. Viteza de rotatie a stocurilor depinde de tipul componentei: cum firma se concentreaza pe frane, discuri, filtre, consumabile in general, acestea nu stau in depozit mai mult de o saptamana.

Sunt vizate mai ales parcurile mari
Filter Bremse LKW prefera sa aiba clienti cu flote mari, care sa comande cantitati semnificative, pentru care livrarea sa se faca direct si de la care, la nevoie, sa poata cumpara si alte firme. Dar nici transportatorii cu parc auto mai putin numeros nu sunt neglijati.
Pana acum au existat deja discutii cu potentiali clienti si, pe masura ce se vor incheia contracte cu acestia, se va putea tine evidenta parcului lor si se vor constitui stocuri adaptate – asa cum, in prezent, pentru Waberer’s exista inclusiv componente de caroserie si alte piese care se comanda mai rar. Principalul avantaj al celor care incheie astfel de contracte este faptul ca li se da in custodie un stoc adaptat vehiculelor lor fara ca ei sa investeasca nimic – facturarea se face doar cand au nevoie de o componenta si o iau din stoc.
Grupul din care face parte Filter Bremse LKW asigura si service, 70% din capacitatea acestuia fiind acoperita in prezent de camioanele Waberer’s. Iar pe viitor atelierul va fi dezvoltat pentru a oferi si lucrari de caroserii la camioane si autobuze.

Sistemul de franare, in centrul atentiei
Filter Bremse LKW are printre parteneri companii care furnizeaza componente si producatorilor de camioane.
Acestea au aceeasi calitate cu piesele originale, dar pret mai mic, asa cum declara administratorul firmei, Nagy Mihály. Ceea ce constituie un avantaj, deoarece transportatorii vor ca piesele sa nu fie doar ieftine, ci si bune, intr-un moment in care putini intentioneaza sa mai investeasca in camioane noi, deci obiectivul este de a le mentine in stare cat mai buna pe cele pe care le au deja in exploatare.
Un argument in plus in favoarea calitatii produselor din oferta este acela ca Waberer’s le-a incercat pe toate pe propria flota.
In centrul atentiei Filter Bremse LKW se afla sistemul de franare, si in acest segment comercializeaza placute de frana si ferodouri de la Textar, Bremskerl, Winnard, Juratek si Fras-Le, precum si discuri si tamburi de frana de la Winnard, Fahrzeugbedarf, Juratek si Forgakon. Firma mai ofera filtre Baldwin Filters si Hifi Filter, elemente de caroserie Covind si Diesel Technic, peste 20.000 de repere de piese originale si de schimb Diesel Technic pentru camioane si autobuze de productie europeana, precum si componente pentru axe de semiremorci SAF si BPW.
Deoarece Filter Bremse LKW reprezinta, pentru acelasi tip de componenta, mai multi producatori, administratorul firmei explica faptul ca este nevoie si de consiliere in alegerea solutiei optime. De exemplu, pentru placute si ferodouri de frana exista in oferta cinci marci. Daca doreste si schimbarea discului de frana, transportatorului i se recomanda produsele Textar sau Bremskerl, dar daca inlocuieste doar placutele, este mai bine sa aleaga Winnard sau Juratek. Dintre toti furnizorii, producatorul american Baldwin, cu o oferta ce include circa 5.000 de tipuri de filtre, pentru aproape toata gama de vehicule si utilaje de constructii, este singurul nereprezentat pana acum pe piata romaneasca.
Dar pentru marcile furnizate la noi si de alte firme administratorul Filter Bremse LKW garanteaza ca ofera preturi mai mici, tocmai datorita faptului ca nu are cheltuieli mari de regie.       

Articole similare