Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un moment bun pentru consolidare, aproape imposibil pentru crestere

Situatia economica din ultimii ani nu a crutat nici macar firmele de transport specializat, care s-au confruntat, daca nu cu scaderi de tarife, macar cu scaderi de volume, astfel ca managerii lor sunt preocupati nu doar de reducerea costurilor sau de eficientizarea activitatii, ci si de ramanerea pe piata. Compania TAP 1 din Ploiesti face transport de marfuri periculoase, un segment traditional in zona in care activeaza, dar si distributie de electrocasnice cu prelate, ambele domenii fiind la fel de afectate de criza. Cele doua activitati au adus in 2011 o usoara pierdere, generata de imposibilitatea amortizarii investitiilor anterioare, iar in 2012, venituri cat sa mentina firma pe linia de plutire, si directorul sau general este optimist in ceea ce priveste 2013, desi acest an se anunta si el dificil.
 

Cele circa 50 de ansambluri auto ale firmei Transporturi Auto Ploiesti 1 (TAP 1) sunt specializate in transport de marfuri periculoase, iar 15 camioane Iveco Stralis cu semiremorci Schmitz cu rasteluri sunt dedicate transportului ADR (butelii), pentru care firma a inceput in 2002, pentru acoperirea estului si sud-estului tarii, cateva parteneriate, ce au fost de curand prelungite pe 4-5 ani, deoarece „ne-am adaptat si am facut progrese si speram sa lucram la standardele solicitate, sa fim disciplinati, si sa continuam eforturile pentru imbunatatirea activitatii, desi nu este deloc simplu, in conditiile unei concurente acerbe in domeniu si in situatia in care partenerii vin, justificat, cu solicitari de mentinere si/sau imbunatatire a standardelor comunitare, cu toate greutatile generate de scumpirea mentenantei si a combustibililor si de crestere a obligatiilor fiscale“, arata Cosmin Pandaru, directorul general al firmei ploiestene.
La situatia dificila a pietei, in cazul particular al acesteia se adauga decesul, la inceputul anului trecut, al fostului director, inginerul Ion Popa, „caruia ii atribui dezvoltarea TAP 1 si pregatirea si experienta mea in domeniu, si ale carui actiuni constituie un exemplu pentru oricine“.
TAP 1 face si transport international, avand contracte pe relatiile Grecia, Bulgaria, Turcia si Serbia, dar, „pe fondul incertitudinii unor parteneri buni platnici si al comenzilor ferme ale partenerilor nostri, preferam sa ne concentram asupra transportului intern, deoarece incasarile sunt, sigur, ceva mai mari la extern, dar sunt contrabalansate de cheltuielile mai mari cu soferii, motorina si taxele“, explica directorul general al firmei.
Cursele scurte, locale, de circa 30 km, nu aduc beneficii directe, dar pot mentine un randament minim al activitatii, iar cele mai lungi, de exemplu Ploiesti-Timisoara, sunt mai rentabile, dar cu conditia unor comenzi ferme sau contracte permanente.
Firma asigura cel putin 70-80% din comenzi cu flota proprie, iar pentru restul apeleaza la subcontractori, mai ales pentru destinatiile de unde nu are retururi avantajoase.

Articole similare