Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Criminalitatea in Italia

Italia este, de departe, tara cu cele mai multe atacuri asupra camioanelor din ultimii cinci ani. Institutiile menite sa asigure respectarea legii si ordinii sunt depasite de situatie, iar in tot acest timp mafia isi intinde tentaculele si isi extinde aria de acoperire catre intreaga peninsula. Cel mai ingrijorator este faptul ca violenta atacurilor a atins cote alarmante.

Faptul ca activitatea criminala in Italia nu este bine documentata, iar statisticile lipsesc aproape cu desavarsire, denota ca acest lucru nu reprezinta o prioritate pentru cei care trebuie sa se asigure ca legea este respectata.
 

Problema este mult mai complicata de faptul ca doua institutii diferite impart responsabilitatea de a lupta impotriva crimei organizate: pe de o parte, politia statala (care include si politia stradala), care este in subordinea Ministerului de Interne si organizeaza patrulele pe autostrazi in toata tara, iar pe de alta parte, Carabinieri, responsabila de combaterea crimei pe drumurile locale si regionale.
Infiltrarile tot mai mari ale Mafiei in sectorul de transport din Italia pot reprezenta o alta explicatie pentru care problema furturilor din camioane devine tot mai opaca si, in acelasi timp, incidentele sunt tot mai violente si mai bine organizate. Potrivit unor surse bine documentate, se pare ca Mafia a cumparat actiuni ale companiilor de transport de marfa care intampina dificultati financiare, determinate de criza economica. Daca este asa, atunci acestea reprezinta acoperirea perfecta pentru operatiuni de spalare de bani si furturi de marfuri.
Pe baza informatiilor disponibile in legatura cu furturile din camioane in perioada 2008-2012, in statisticile Asociatiei pentru Protejarea Bunurilor Transportate pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa (TAPA EMEA) sunt inregistrate in total 219 incidente in Italia: 41 in 2008, 70 in 2009, 20 in 2011 si 68 in 2012. Cele mai multe incidente – 131 – au fost raportate de firme de transport membre TAPA, sapte au venit de la firmele de asigurare, iar restul de 81 au fost adunate din alte surse. Surprinzator este faptul ca niciunul dintre incidente nu a fost raportat de catre Politia statala sau Carabinieri.

Lipsa raportarilor ascunde amploarea fenomenului
Cu toate ca nu exista o logica pentru care numarul de infractiuni a fost mai mic in 2010 si 2011, cu siguranta asta nu reflecta o imbunatatire a situatiei. Pentru ca foarte multe dintre incidente nu sunt raportate. Chiar si fara statistici elocvente la indemana, toate informatiile si dovezile indica faptul ca furtul de marfuri din camioane reprezinta o problema constanta si foarte grava in Italia. Mai mult, ultimele cifre publicate in presa italiana, cu referire la surse de la Directia Centrala a Politiei Criminale, indica faptul ca in 2011 au fost furate in Italia nu mai putin de 2.416 camioane cu marfa – practic, mai mult de sase vehicule pe zi – iar la acestea se adauga si alte furturi neraportate.

 

Articole similare