Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Neacceptarea garantiei TIR pune carausii pe fuga

In situatia in care transportatorii deja se plangeau ca sunt din ce in ce mai putin rentabile cursele de Rusia din pricina scaderii volumelor, a cresterii timpilor de tranzit si a dificultatii gasirii marfurilor pentru retur, Autoritatea Vamala Rusa a anuntat ca, incepand cu 14 septembrie, garantia TIR nu mai este acceptata pe teritoriul Federatiei Ruse, „ca urmare a tendintei de crestere a datoriilor vamale acumulate in ultimii ani“.
 

Chiar daca noua hotarare va atrage costuri suplimentare ce vor fi suportate mai degraba de catre clientii finali, deja circula pe piata scenarii ca de fapt scopul aplicarii unei astfel de hotarari ar fi protejarea si favorizarea transportatorilor autohtoni sau eliminarea evaziunii fiscale, sau mai degraba eliminarea monopolului care pana acum permitea unei singure companii din Rusia sa furnizeze carnete TIR. Insa vor fi efecte si asupra transportatorilor romani, si nu numai, pentru ca, desi unii declara ca vor opta pentru T1, majoritatea mai degraba isi vor regandi businessul, prin relocarea masinilor catre state ale UE si chiar prin punerea in vanzare a celor care faceau Rusia.

Potrivit noii hotarari, la fiecare transport de marfuri catre/prin Rusia se vor lua masuri referitoare la tranzitul vamal in conformitate cu articolul 217, alineatul 1, din Codul Vamal al Uniunii Vamale. Acestea includ escorta vamala (ca o competenta exclusiva a autoritatilor vamale), asigurarea platii taxelor si drepturilor vamale (care se poate efectua in numerar, prin garantii bancare sau asigurare, putand fi facuta in avans, inainte ca marfurile sa fie prezentate la punctele vamale de control), precum si stabilirea unui traseu de urmat.
Astfel, importatorul poate furniza transportatorului asigurarile ce trebuie prezentate oficiului vamal de plecare si de destinatie. Prevederile referitoare la furnizarea garantiilor sunt definite la articolele 140, 141, 145 si 146 din Legea Federala 311 – FZ din 27 noiembrie 2010 din „Regulamentul Vamal in Federatia Rusa“.
Garantia poate fi furnizata in mai multe moduri. De exemplu, prin asigurare, care poate fi obtinuta de la o societate cu care Serviciul Federal Vamal din Rusia are un contract (OOO Strakhovaya Kompaniya „Arsenal” si OOO Adal) sau care poate fi intocmita si la biroul vamal prin semnarea unui contract, persoana care intentioneaza sa devina garant trimitand o scrisoare cu proiectul contractului la biroul vamal de plecare sau de destinatie (contractul poate fi incheiat in cazul in care garantul isi va asuma obligatiile contractuale prin furnizarea de garantii bancare catre autoritatea vamala). De asemenea, garantia poate fi constituita din cash colateral (transfer bancar in contul Trezoreriei Federale), garantie bancara (exista peste 200 de banci si companii de asigurare acceptate de autoritatile vamale), gaj (trebuie contactat biroul vamal de plecare sau de destinatie, insa aceasta varianta, de regula, nu este utilizata), declaratie preliminara (in cazul in care …

Articole similare