Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Romstyl si-a completat flota cu 15 Stralis Hi-Way

Parteneriatul Iveco Romania cu Romstyl Impex, unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii de transport pentru produse petroliere lichide, este unul tanar, care a debutat anul trecut, insa consecvent. Daca anul trecut au fost cumparate 13 Iveco Stralis, anul acesta alte 15 autotractoare Hi-Way s-au alaturat flotei. Planurile de expansiune sau de inlocuire a vehiculelor mai vechi vor continua doar in functie de contractele de transport si volumele de marfa.
 

Vehiculele livrate de Iveco Romania au fost destinate initial inlocuirii unora mai vechi, insa parcul a fost extins datorita contractelor survenite de la data comenzii pana la livrare. „Politica Romstyl ne permite sa cumparam vehicule numai pentru a indeplini serviciul de transport rezultat din contracte. In plus, avem zece vehicule de rezerva pentru contractele mici sau cresteri de volume“, a declarat Doru  Stefan, general manager Romstyl Impex. Vehiculele au fost finantate de VB Leasing prin leasing financiar pe o perioada de trei ani.
Romstyl Impex a ales Iveco Stralis datorita greutatii proprii optimizate si specificatiei tehnice ofertate corelate cu pretul de achizitie.
„Am apelat la o cabina mare care sa ofere confort pentru sofer, in varianta cu Intarder, cutie mecanica, si am renuntat la unele elemente, care nu erau neaparat necesare, astfel incat autotractorul sa ajunga in final la o greutate proprie optimizata“, a explicat Madalin Alexe, reprezentant de vanzari Iveco Truck Services SRL. Fiind vorba despre un vehicul de distributie regionala s-a optat si pentru un rezervor mai mic.
„Greutatea a fost un element eliminatoriu si am ales oferta care s-a incadrat in acesti parametri. Iveco a impletit cerintele in cel mai corect mod. A fost un win-win“, a punctat si Doru  Stefan.
Cu ultima achizitie Romstyl Impex a ajuns la o flota de 127 de autotractoare, din care 64 sunt Iveco. „Anul trecut, am preluat prin contract o parte din flota de transport a unui furnizor de produse petroliere care a externalizat serviciul de transport, care includea, in mare parte, camioane Iveco.
Compania detine mai multe semiremorci decat autotractoare, unele fiind dedicate pentru anumite produse. De exemplu, pentru transportul de produse chimice sunt mai multe semiremorci pentru un autotractor. Echipamentele sunt dedicate fiecarui produs in parte, mai ales ca unele dintre ele au caracter contractual.
Autotractoarele livrate de Iveco au fost completate cu cinci cisterne noi produse de Magyar si exista discutii pentru alte doua loturi de cate zece unitati, care vor fi definitivate abia dupa semnarea contractelor de transport. „Avand in vedere ca avem posibilitatea de servisare a cisternelor, am cumparat si zece unitati second hand din Germania, cu o vechime de numai trei-cinci ani“, a precizat Doru  Stefan.

Articole similare