Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transporturile, blocate iar de ninsori

In fiecare an, cand ninge, povestea se repeta si vehiculele de mare tonaj sunt trase pe dreapta, limitand transporturile de bunuri si ducand, in cazul blocajelor prelungite, la lipsa marfurilor pe rafurile magazinelor si pe liniile de productie. In aceste conditii, pierderile, mari sau mici, sunt inerente, dar nu din cauza penalitatilor pe care transportatorii trebuie sa le plateasca – sunt pusi la adapost de ele datorita clauzelor din contracte – ci din cauza imposibilitatii de a onora comenzile.

 

Iarna acesta a fost ceva mai blanda cu transportatorii, caderile de zapada creand blocaje doar cateva zile, fara a cauza dezastre. Cele mai mari pierderi au fost inregistrate insa de distribuitori, care nu au reusit sa-si livreze produsele la timp catre marile lanturi de magazine, aprovizionarea fiind deficitara in orase.
Unul dintre avantajele pe care transportatorii le au in cazul unor intarzieri de mai multe zile este faptul ca in contracte sunt stipulate cazurile de forta majora si nu sunt aplicate penalitati pentru intarzieri, insa, pe de alta parte, cea mai mare problema vine de la asigurarile CMR, care nu acopera pagubele generate in situatii de forta majora.
In plus, din cauza stationarii prelungite in blocaje, conducatorii auto puteau avea probleme si cu diagrama tahograf. „In primul rand, soferul trebuia sa aiba asupra lui dovada traseului pe care l-a urmat, plus informari ca au fost blocaje in zonele respective“, a explicat Viorel Gherdan, director general adjunct Tachonan Service, subliniind faptul ca din inregistrarea tahografului se putea observa cu usurinta ca vehiculul respectiv nu a avut viteza si a fost deplasat pe distante scurte. In special pentru soferii care merg la international puteau interveni aceste probleme, autoritatile noastre fiind la curent cu situatia de la finalul lui ianuarie.
„Am avut un singur camion blocat in zona Craiova, care, dupa reluarea traficului, conform prevederilor articolului 12 din Regulamentul 561/2006, a listat un bon de tahograf pe care au fost inscrise toate detaliile necesare: data, localizare, motivul intreruperii programului. Regulamentul este uniform, iar verificarea datelor reprezinta sarcina organelor de control“, a explicat Ovidiu Cristescu, director general Semiramis.

Aceeasi situatie pusa pe „repeat“
„Dupa caderea masiva de zapada de la sfarsitul lui ianuarie am intampinat si noi probleme din cauza restrictiilor impuse de conditiile improprii traficului de mare tonaj. Zonele in care am avut probleme au fost Arges, Dambovita, Ialomita si Dolj. De fiecare data, din pacate, autoritatile au fost luate prin surprindere de vicisitudinile iernii. Lipsa protectiilor contra efectelor viscolului ingreuneaza simtitor starea de fapt si posibilitatea de interventie prompta.
In strainatate, in general, deszapezirea se face imediat“, a declarat Ovidiu Cristescu.

Articole similare