Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Camionul pe care orasul il place!

Acesta este sloganul sub care Iveco lanseaza noul Eurocargo, modelul european de referinta pe segmentul mediu, tot mai putin solicitat pentru transportul regional, pentru care clientii prefera mai mult camioanele pentru distante lungi. Ca atare, Iveco s-a orientat in dezvoltarea noului Eurocargo catre noile nevoi urbane de transport, care sa acopere cerintele stricte de design, poluare si zgomot din interiorul oraselor, dar si pe cele de sustenabilitate pentru distantele mai mari dintre centrul metropolelor si periferie.
 

Atractiv, economic, foarte manevrabil si versatil, noul Eurocargo este asteptat sa fie in continuare in topul preferintelor distribuitorilor si operatorilor din domeniul uzului municipal. In plus, modelul respecta ultimele standarde de siguranta si pe cele care vor fi impuse in anii urmatori, iar sistemul de telematica performant il recomanda pentru managementul atent al flotei.

Intr-o perioada dificila pentru segmentul mediu de transport, mai ales si ca urmare a schimbarii sistemului de taxare din Germania, unde s-a trecut la plata taxei de autostrada si pentru vehiculele mai mici de 12 t, Iveco relanseaza Eurocargo in linie cu noile nevoi de transport ale clientilor de pe acest segment, care vizeaza mai degraba transportul urban decat pe cel regional. „In acelasi timp, orasele se dezvolta, se creeaza zone suburbane si atunci se poate vorbi de un potential de crestere si pe acest segment”, a spus Pierre Lahutte, brand manager Iveco. „Am facut o alegere, sa dezvoltam un camion functional pentru logistica urbana. In loc sa umblam la caracteristicile Stralis si sa transformam un camion pentru distante lungi intr-unul de distributie, cum fac unii dintre competitori, am preferat sa pastram simetria planseului de bord, pentru ca e nevoie de accesibilitate in activitatea de distributie si uz municipal. Credem ca in zilele noastre camioanele trebuie acceptate in orase, dar pentru asta trebuie sa fie super-curate, extrem de fiabile, cu performante optimizate pentru mediul urban si suburban.”

Un model de referinta
Eurocargo este cel mai bine vandut model din gama medie in 18 tari europene, incluzand Benelux, Cehia, Franta, Italia, Polonia si Spania, pe locul al doilea in Anglia si pe al treilea in Germania, cu o cota de circa 30% in volumul total din industrie (in 2011, 24,2%, in 2014, 29,1% si in prima jumatate a lui 2015, 32,1%).
Tocmai de aceea, pentru dezvoltarea unui nou model, Iveco s-a focusat pe evolutia pietei si pe nevoile clientilor de pe acest segment. Noul Eurocargo anticipeaza megatrendurile care conduc la schimbari ale economiei lumii, cum ar fi, in primul rand, urbanizarea. Populatia globala continua sa creasca, orasele concentrand 50-60% din locuitori. Miscarea bunurilor in perimetrul metropolitan va accelera presiunea pe folosirea, la distributie, a unor autovehicule nepoluante. „Trebuie sa reducem consumul de motorina al motoarelor traditionale si sa promovam utilizarea combustibililor alternativi.

Articole similare