Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

O relatie avantajoasa, desi instabila si impredictibila

Grecia este o relatie cu numeroase urcusuri si coborasuri, deci nu poti planifica nimic din timp, iar marfa pentru export/import lipseste adesea, asa cum arata Viorel Angelescu, administratorul Vio Trans Grup, firma care, inca de la infiintarea sa in 2000, se ocupa de aceasta destinatie. Pe de alta parte, pentru transportatori – ca si pentru turisti – Grecia din buletinele informative nu e nici pe departe Grecia pe care o intalnesc ei. Dimpotriva, este foarte stabila, drept pentru care volumele de activitate ale companiei dambovitene au crescut constant in ultimii ani si continua sa creasca – e drept, datorita nu doar schimburilor comerciale cu Grecia, ci si intrarii pe segmente de nisa, ca transportul frigorific sau de bunuri de mare valoare.

Iar extinderea gamei de servicii continua cu deschiderea unui depozit de cross dock in 2016 la Targoviste, pentru a aborda mai energic piata grupajelor.

 
Vio Trans Grup s-a infiintat in octombrie 2000 si se ocupa inca de la inceput de transport pe relatia Grecia, deoarece fondatorul ei, Viorel Angelescu, a lucrat inainte ca dispecer pentru o casa de expeditii care activa mai ales intre Romania si aceasta tara. „Am invatat multe acolo“, isi aminteste el, „si, pentru ca alte oportunitati nu se intrezareau pentru formarea mea profesionala – chimie ali- mentara – am deschis firma in care eu eram actor principal in toate rolurile, inclusiv cel de sofer – desi nu aveam experienta la volanul camioanelor. Primul camion, un Iveco Turbostar de opt ani, l-am achitat jumatate din banii mei si jumatate dintr-un imprumut de la un prieten, care a avut incredere ca am o sansa, desi pe atunci apareau zilnic firme de transport.“
La inceput se mergea doar pe relatia Romania-Grecia si „am avut noroc sa gasim oameni seriosi – pentru ca si atunci, ca si acum, in Balcani sunt multi care isi urmaresc doar propriile interese – insa, desi aveau incredere in mine, nu aveau incredere in capacitatea mea: cu un singur camion, mai ales second-hand, de fapt nu existi. Daca se strica nu ai ce face.“
Pentru unii dintre clientii de atunci Vio Trans lucreaza si in prezent, deoarece „orice client si orice angajat a intrat si in familia noastra“, iar faptul ca firma era mica ii permitea sa se plieze mai bine pe cerintele partenerilor sai.
Pana in 2005 activitatea s-a dublat de la un an la altul, iar in 2005 s-a ajuns la primul milion de euro si flota numara deja 10 unitati. Cresterea a continuat si dupa 2005, cu circa 20% pe an, iar dezvoltarea a fost rapida pana in 2010-2012, cand unele camioane au inceput sa fie inlocuite, si s-a ajuns la un parc de 50 de unitati la acel moment si 57 in prezent. „Cred ca aici ar trebui sa ne oprim ca sa putem administra cat mai bine afacerea, mai ales ca a aparut o alta provocare: nu mai gasim soferi buni.“
Viorel Angelescu a evitat la inceput sa lucreze cu expeditori, deoarece pe atunci in Romania inca nu intrasera marile multinationale din domeniu, iar firmele care existau pe piata faceau sa se inteleaga …

Articole similare