Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DSV Solutions continua sa se extinda

DSV Solutions a reusit sa creasca cifrele de anul trecut in special datorita imbunatatirii proceselor interne, determinate de cresterea salariala de 40% si de extinderea termenelor de plata de la clienti chiar si la 120 de zile. De anul trecut, compania a introdus servicii noi, cum este transportul intermodal intre Oradea si Olanda sau cel feroviar din China in Romania, si investeste in continuare masiv in automatizare. Iar de anul viitor isi va extinde spatiul de depozitare cu 40.000 m2.
Text: Mariana BLEORT
 

Pentru DSV Solutions, anul trecut a fost unul bun atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si al marjei de profit. Vanzarile companiei au crescut semnificativ in ultimii cinci ani, cand cifra de afaceri era de 30 de milioane de euro, la 44 de milioane in 2015 si apoi la 50 de milioane anul trecut.
Cresterea s-a datorat clientilor noi, dar si imbunatatirii proceselor interne. Printre clientii noi care au ajutat la cresterea cifrei de afaceri de anul trecut se numara Electrolux, Leroy Merlin, Continental, Honeywell. Cat priveste procesele interne, cel mai mult a fost imbunatatita zona de achizitii, respectiv cele cu furnizorii de transport rutier si maritim, dar si cu proprietarii de spatii de depozitare, unde are loc o negociere cel putin o data pe an. Cel mai important client al companiei este Intersnack, care acopera 4% din cifra de afaceri a DSV Solutions, si pentru care ofera transport rutier international si maritim.

Marfurile din China vin mai repede pe tren
In cazul transportului maritim nu se poate stabili un pret anual, pentru ca aici apar schimbari in fiecare an, iar in varfurile de sezon, cum este noul an chinezesc, nu mai este capacitate suficienta de transport si diferentele de pret pot fi foarte mari. Volumele de import din China sunt uriase, iar o variatie de pret chiar si in procent mic se simte destul de mult in valoare absoluta.
DSV Solutions lucreaza in general cu linii maritime mari, care, desi sunt mai scumpe, pot acoperi capacitatea de transport. Alegerea acestora depinde, insa, si de clienti. Cei mai flexibili, care isi doresc intotdeauna pretul cel mai mic, accepta si un timp de tranzit mai mare. Altii, mai exigenti, stiu ca un timp de tranzit mai mic este mai scump. „Dar, pentru a avea tot timpul capacitate, trebuie sa platesti mai mult. La fel, daca doresti ca marfurile sa soseasca direct din China aici, fara a mai avea manipulari suplimentare in alte porturi“, a explicat Sergiu Iordache, directorul DSV Solutions.
Compania a inceput sa foloseasca si legatura feroviara dintre China si Romania, iar avantajul aici este timpul de tranzit de 15 zile, care se pastreaza, fata de o luna sau chiar mai mult la transportul maritim, care depinde atat de liniile maritime, cat si de fenomenele meteo ce pot sa apara. In schimb, pretul la transportul feroviar este cu 20-30% mai mare decat la cel maritim.
Compania mai organizeaza si transport intermodal intre Oradea si Olanda. Zilnic sunt incarcate la Oradea 5-6 trailere pe tren, care merg catre Olanda, de unde sunt preluate pana la destinatie cu autotractoare. Serviciul a inceput in toamna anului trecut, iar aici profitul se apropie de cel al unui grupaj, dar doar daca se gaseste si marfa de retur. „Olanda este o tara de unde se gaseste marfa de retur, insa pentru a fi eficient trebuie sa ai aceeasi frecventa de transport. Respectiv, daca de aici pleaca cinci trailere, la intors trebuie sa fie tot cinci.“
Timpul de tranzit este de doua zile, iar marja de profit, de circa 15%, adica aproape cat pentru un grupaj. „Daca in cazul unui FTL vorbim de un profit de 50 de euro, aici ajunge si la 100-150 de euro. In plus, acest tip de transport nu tine cont de restrictiile de trafic din weekend sau de pe anumite tronsoane de drum.“ Insa timpul de tranzit este avantajos in special pentru incarcarile din vestul tarii. Din cauza infrastructurii de la noi, acesta este mult mai mare in cazul in care marfa vine din alte zone.

Folosirea semiremorcilor nu este mai ieftina
Pentru transport rutier, compania se poate folosi de semiremorcile grupului DSV. Astfel, in caz de nevoie, angajatii din Romania pot sa intre in sistemul grupului si sa vada unde este disponibila o semiremorca. Acestea sunt achizitionate in leasing operational si beneficiaza de service regulat la unitatile agreate de producator, in acest caz, Krone. Daca se defecteaza pe drum sunt inlocuite, iar la trei ani sunt schimbate. „Avem cateva tari unde trebuie sa facem service pentru semiremorci. Ele oricum sunt pe traseu si sunt programate sa ajunga la service la un anumit interval de timp. Cand luam o semiremorca de la grup avem un cost fix de inchiriere in care sunt incluse toate serviciile adiacente.“
Insa folosirea semiremorcilor proprii este avantajoasa doar in cazul unui trafic regulat. „Ne bazam in continuare pe transportatorii cu echipament complet. Diferenta de pret intre a folosi o semiremorca proprie si un echipament complet de la transportator exista, dar nu este foarte mare, deoarece operatorul, chiar daca are doar autotractorul, doreste sa obtina aproape aceeasi marja de profit, desi ii dispar costurile cu semiremorca.“

Interfata cu clientii, o investitie de viitor
Anul acesta, DSV va continua investitiile in dezvoltarea sistemelor operationale: TMS si WMS. Intentia companiei este de a automatiza pe cat posibil procesele de lucru pentru a elimina din interventia umana.
In plus, DSV promoveaza catre toti clientii interfatarea automata a mesajelor. Inclusiv in cazul clasicului sistem de monitorizare a flotelor, compania promoveaza interconectivitatea cu clientul si trimiterea automata de mesaje, astfel incat acesta sa stie in orice moment unde ii este marfa fara a mai fi nevoie sa intre pe pagina de web a furnizorului de transport. Clientul poate primi un mesaj in momentul in care marfa sa a parasit depozitul si isi poate seta alarme automate in sistem prin care sa fie informat in orice moment unde ii este marfa.
O interfatare completa cu un client unde se schimba 8-10 mesaje reprezinta pentru DSV un cost de 40.000-50.000 de euro. „Acesta este costul suportat de noi, pentru ca si clientul are propriul cost pe care si-l suporta. Dar consider ca este o investitie care isi merita banii, deoarece acesta este fundamentul pentru un serviciu de calitate. In plus, este destul de greu sa mai gasesti oameni.“

Articole similare

Ad