Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ce metode folosesc transportatorii pentru a-si pastra soferii in firma

Plecarea angajatilor, in special a soferilor, presupune intotdeauna batai de cap pentru managerul unei companii de transport, dat fiind costul foarte mare pe care il implica. Studiile efectuate pe acest subiect au demonstrat ca aducerea unui nou om in companie inseamna de trei ori salariul celui care si-a dat demisia, incluzand recrutarea, productivitatea si oportunitatile pierdute, presupunand, in primul rand, ca respectivul manager reuseste sa si gaseasca un sofer inlocuitor. Principalul motiv pentru care pleaca soferii este legat de castigul salarial, insa timpul de lucru, interactiunea cu dispecerul sau sarcinile efective care nu corespund mereu cu fisa postului sunt alte cauze pentru care acestia aleg sa-si paraseasca angajatorul. De cealalta parte, gradul de empatie al companiilor trebuie sa fie mai mare in relatia cu soferii, iar managerii sa arate o mai multa implicare fata de nevoile angajatilor, implementand strategii prin care sa-i faca sa se simta apreciati si implicati pentru a-i pastra. In randurile ce urmeaza, am incercat sa aflam care sunt cateva dintre metodele de retentie folosite de mai multe companii de transport, prin care acestea reusesc sa aiba un impact pozitiv asupra ratei de fluctuatie a soferilor.
 

In cazul Practicom, forta de munca nu mai reprezinta o problema, dupa cum afirma Ionel Cipere, unul dintre cei trei asociati ai companiei. De la 34 de camioane si o cifra de afaceri de 1,3 milioane de euro in 2011, firma a crescut, iar anul 2017 a fost inchis cu 462 de camioane si o cifra de afaceri de peste 25 de milioane de euro.
„Pentru departamentul Comunitate avem un total de 363 posturi de soferi prevazute in organigrama, toate ocupate, plus o lista de asteptare de cateva zeci de alti soferi“, explica Cipere. Cifrele sunt rezultatul unei noi strategii de management incepute in urma cu doi ani si finalizate de curand, strategie prin care compania a atras in posturile cheie manageri din diferite domenii de activitate, nu neaparat din transporturi. S-a constituit astfel un consiliu director format din specialisti care au activat in HoReCa, domeniul medical, automotive sau financiar-bancar, totul pentru a schimba cultura organizationala, care se va materializa intr-un nucleu stabil de angajati.

Articole similare