Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

De la furnizarea de motorina la servicii integrate pentru transportul rutier comercial

Din aceasta luna, unul dintre cei mai cunoscuti furnizori de carduri de carburanti din Romania, Eurowag, are o noua identitate vizuala – moderna, dinamica, progresiva – menita sa reflecte mult mai bine noua directie de dezvoltare a companiei: distantarea de fostul simplu furnizor de carburant si transformarea intr-un furnizor de servicii integrate pentru transportul rutier comercial. Am discutat despre provocarile cu care se confrunta in prezent astfel de furnizori de servicii cu Victor Ion, Country Manager Eurowag Romania.
 

Cum a evoluat in timp portofoliul de servicii Eurowag?
Eurowag, brandul sub care opereaza W.A.G. Payment Solutions, a fost fondat in 1995 ca furnizor de motorina en-gros. Initial, acesta livra motorina de la rafinariile din Cehia catre holdinguri de agricultura, firme din sectorul industrial si statii de alimentare. Pana acum cativa ani, cand portofoliul W.A.G. a ajuns sa fie constituit predominant din carduri de alimentare, compania a constatat ca acestea sunt foarte profitabile, asigurand o crestere de doua cifre absolut in fiecare an. Dar acest lucru nu mai era suficient. Compania nu-si mai putea permite sa ramana un simplu furnizor de carduri, avea nevoie sa evolueze, sa se adapteze vremurilor si nevoilor clientilor sai.
Acesta este motivul pentru care conducerea noastra a initiat un amplu proces transformational, extinzandu se in sfera serviciilor adiacente carburantului, respectiv a serviciilor de rambursari taxe (TVA si acciza) si de plata a taxei de drum. Iar in scurt timp ne pregatim sa lansam si in Romania serviciul de management de flota.

Cum ati defini Eurowag, ca pe un furnizor de carburant sau mai degraba ca pe un furnizor de servicii financiare?
Eurowag nu mai este un furnizor de carburant. Dar nici definitia de furnizor de servicii financiare nu ne descrie complet. Eurowag este un furnizor de servicii integrate pentru transportul rutier comercial, oferind tot ce are nevoie un transportator pentru a-si desfasura activitatea cu succes.
Suntem furnizori de carburanti atunci cand clientii nostri au nevoie de acestia, fie prin reteaua de acceptare, fie prin statiile proprii de alimentare. Suntem un negociator cu operatorii de taxe de drum, straduindu-ne sa obtinem cele mai mari discounturi posibile pentru clientii nostri.
Suntem o institutie financiara atunci cand prefinantam din fonduri proprii TVA-ul si acciza de rambursat. Si, nu in ultimul rand, nu ne temem sa fim un inovator, dezvoltand o unitate de bord proprie pentru Serviciul European de Taxare Electronica (EETS).

Cum vedeti piata furnizorilor de carburanti din Europa, in special in Europa Centrala si de Est? Vorbim mai mult de o piata regionala sau, dimpotriva, de una globala?
Notiunea de retea descrie cel mai bine piata furnizorilor de carburanti in Europa. Furnizorii nu isi permit sa fie doar locali, pentru ca nu au suficienta putere de negociere cu rafinariile si autoritatile. Insa fiecare tara are particularitatile ei, asa ca fiecare furnizor trebuie sa aiba si o componenta locala bine definita.

Detineti si statii de alimentare sau aveti in plan sa investiti in proiecte precum statii de alimentare cu parcari securizate pentru soferi?
Eurowag anunta cu mandrie ca, incepand din primavara acestui an, detine o benzinarie proprie in Romania, la Pecica, in judetul Arad, care este deschisa non-stop si ofera posibilitatea de alimentare cu Diesel si AdBlue. Este cea mai recenta investitie in dezvoltarea unei retele proprii de statii de alimentare, care va ajunge la 22 de unitati la finalul lui 2019, in tari precum Republica Ceha, Polonia, Slovacia, Austria, Ungaria, Spania si Romania. Credem cu tarie ca putem oferi cele mai bune preturi la carburant prin reteaua proprie, pe care o putem administra si imbogati in functie de nevoile clientilor nostri.

Timp de multi ani, motorina a reprezentat cel mai important cost pentru companiile de transport din estul Europei, cand fiecare eurocent era important in negocierea cu furnizorii de carburanti. Mai nou, soferii au devenit mai importanti decat carburantul cand vorbim de costuri. Aveti in plan sa creati servicii noi pentru soferi?
Lucrurile nu mai sunt atat de simple ca acum cativa ani. Da, costul carburantului va ramane intotdeauna o componenta foarte importanta in desfasurarea unei afaceri de transport, e si normal sa fie asa. Insa odata cu cresterea numarului de operatiuni logistice trebuie tinut cont si de componente ca resursa umana, usurinta cu care se achita taxele de drum, controlul si monitorizarea flotei de vehicule, infrastructura disponibila. Problema lipsei soferilor este intr-adevar in crestere si, din acest motiv, in incercarea de a ne ajuta clientii, am publicat pe blogul nostru o serie de articole despre cum putem pastra soferii mai mult timp in firma. Articolele au starnit unele controverse din ambele parti, insa astfel s-a deschis un dialog pe care Eurowag il incurajeaza, in incercarea de a solutiona problema intr-un mod pozitiv si productiv pentru toata lumea.
Mai incercam sa contribuim la rezolvarea problemei, pe langa sfaturi si know-how, prin dezvoltarea de facilitati dedicate soferilor. In urma feedback-ului primit de la soferi, am schimbat grupuri sanitare si am introdus dusuri la unele benzinarii si oferte de mancare la altele. Ce isi doresc cel mai mult soferii sunt parcari sigure, aspect la care lucram in acest moment.

Recomandati operatorilor de transport sa lucreze cu un singur furnizor sau este mai bine sa lucreze cu mai multi furnizori, tinand cont de faptul ca pe unele piete exista jucatori puternici, care nu sunt la fel de buni pe alte piete?
La aceasta intrebare nu e usor de raspuns. Este adevarat ca pe unele piete exista jucatori puternici, care nu sunt la fel de puternici pe alte piete, nu putem nega ceea ce este real. Insa aici intervine si componenta de loialitate. Un client care foloseste un singur furnizor, generand astfel volume mari de vanzare acestuia, va obtine tratament preferential. Ne dedicam absolut tuturor clientilor nostri cu aceeasi grija, insa pe baza unei relatii fructuoase de durata putem oferi limite de credit mai mari, termene de plata mai lungi sau servicii disponibile numai anumitor clienti. Recent am introdus serviciul de pre-finantare pentru accizele din Franta, Belgia si Slovenia, care a fost initial deschis numai clientilor fideli, ulterior si celorlalti.

Alimentarea sigura si masurile antifurt si anti-copiere a cardurilor sunt mereu mentionate de catre operatorii de transport ca primele probleme atunci cand vine vorba de cardurile de carburant. Ce masuri de securitate a luat Eurowag pentru a preveni fraudele si clonarea cardurilor?
Fraudele exista la tranzactiile cu carduri, atat pentru tranzactiile de carburant, cat si pentru taxele de drum, insa nu sunt ceva reprezentativ pentru intreaga piata. Trendul este descrescator, datorita investitiilor facute in infrastructura si in tehnologie, iar furnizorii de carduri de carburant lucreaza indeaproape cu autoritatile pentru a reduce aceste situatii neplacute. Eurowag trimite rapoarte periodice autoritatilor competente din toate tarile in care opereaza si asigura o monitorizare interna constanta prin software de gestionare date. Sistemul repereaza automat o tranzactie suspecta si trimite o instiintare prin mail si SMS catre client, urmand ca in cazurile de suspiciune accentuata sa blocheze cardul automat pentru a proteja clientul, chiar si cand acesta nu este online. Deblocarea este foarte simpla, totul se desfasoara online.
Ca masura suplimentara, avem un serviciu de deblocare a cardului la cerere, printr-un cod trimis pe SMS.

Articole similare