Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Indicatori financiari constant buni si interes pentru diversificarea activitatii

Piata de carburant din Romania nu a cunoscut miscari semnificative in ultimii ani, marii furnizori fiind cam aceiasi, si la fel si marii transportatori. La umbra acestora din urma apar si firme de mai mici dimensiuni, unele dintre ele fondate de soferi profesionisti, dar ele lucreaza doar ca subcontractori, neavand acces direct la beneficiar, ceea ce face ca eventualele cresteri de volume sa fie trecute in contul putinilor operatori mari. Cel mai important dintre ei este Transpeco, firma aflata de cativa ani buni pe primul loc in topul operatorilor romani in functie de profit, si care si-a crescut usor, dar constant in ultimii ani volumele transportate, ceea ce se vede si in cifrele financiare relativ identice. Interesant insa pentru o firma specializata de asemenea dimensiuni este ca in ultimii ani aceasta a inceput sa se implice in noi tipuri de transport, de la bitum si kerosen la marfuri generale, iar pe viitor, in ton cu tendintele pietei, in transport de CNG si LNG.


Transpeco a avut in 2018 o cifra de afaceri de 116.620.379 de lei, fata de 108.299.658 de lei in 2017, usoara crestere fiind datorata cresterii volumelor transportate pentru unii clienti si tarifelor in usoara crestere. Dar per ansamblu anul trecut a fost in linie cu ultimii ani pe piata transportului de produse petroliere, asa cum remarca directorul executiv al companiei, Dragos Gadoiu, deoarece atat marii furnizori de carburant, cat si transportatorii specializati sunt cam aceiasi si sunt firme care au inteles ca sustenabilitatea se poate atinge numai prin efectuarea de investitii: furnizorii de produse investitii pentru cresterea calitatii acestora si operatorii de transport investitii in flota si in echipamente de ultima generatie.
Cifra de afaceri din 2019 se asteapta sa fie si ea in usoara crestere fata de 2018 datorita volumelor suplimentare contractate si tarifelor mai mari decat in anul anterior, care au ajuns sa fie cu 5% peste nivelul din 2017.
Pe de alta parte, profitul a fost putin mai mic (6.760.778 de lei in 2018, fata de 7.166.241 de lei in 2017), deoarece cresterea tarifelor nu a acoperit in anumite perioade de timp ale anului cresterea unor cheltuieli, ca salariile si carburantul. „Avem in contracte mecanisme de ajustare a pretului de transport“, explica Dragos Gadoiu, „si intotdeauna purtam si o negociere in acest sens cu beneficiarii serviciilor noastre. Intre noi si clienti exista incredere reciproca datorita parteneriatului pe termen lung, dar se putea obtine un tarif si mai bun, pentru a acoperi mai mult din cresterea costurilor.“
In afara de negocierea pretului de transport, firma cauta sa eficientizeze costurile serviciilor prin actualizarea permanenta a programului de rutare si crearea de sinergii intre transporturile efectuate catre clienti – sa se incarce produse petroliere din depozitul unuia dintre ei si sa se descarce intr-o anumita zona, de unde sa se poata incarca iar dintr-un alt depozit, al altui client. Kilometrii efectuati pe gol reprezinta 35-40% din total, procent care insa nu prea se mai poate imbunatati, este de parere Dragos Gadoiu, din cauza reglementarilor privitoare la timpii de condus si odihna, a infrastructurii proaste din Romania si a necesitatilor clientilor – pentru ca vehiculele merg unde e nevoie si cand e nevoie, ca sa nu ramana statiile de alimentare fara produse, si daca nu se pot lega prompt cursele camioanele trebuie sa plece si fara marfa. O alta modalitate de reducere a costurilor este trainingul de conducere defensiva pentru soferi, training organizat an de an la poligonul lui Titi Aur sau la IFPTR, si care pana acum a adus si reduceri de 10% ale consumului de carburant.
Cea mai mare parte din profit (70-80% din total) provine in 2018 din operational si restul din vanzarea camioanelor si din plasamente financiare, procent care, si el, s-a mentinut de la un an la altul.
In ceea ce priveste activele, compania a inregistrat in 2018 o usoara crestere, de la 22.182.609 la 23.978.611 lei. La active imobilizate au fost cresteri datorita autovehiculelor cu care a fost extinsa flota, imobilizarile necorporale au sporit datorita investitiilor mai mari in licente pentru softuri, la active circulante nu au fost modificari importante, iar creantele sunt si ele in usoara crestere deoarece termenele de plata au fost tot mai mari in ultimii ani, ajungand la 30 sau chiar 60 de zile. Cat despre activele la care s-a renuntat in 2018, este vorba de unele unitati de transport vechi si de locatia din Iasi (garajul si biroul), care nu a mai avut activitate.

Infrastructura si soferii, in continuare cele mai mari piedici
Una dintre cele mai mari probleme ale operatorilor din domeniu este infrastructura rutiera din Romania, care face ca viteza comerciala – un indicator extrem de important pentru eficienta unei companii de transport – sa fie mica.
Un alt inconvenient este lipsa soferilor, care sunt atrasi de conditiile din vest si deci sunt foarte greu de pastrat in tara. Daca insa un fost angajat care a avut performante bune pleaca din firma si apoi vrea sa se reintoarca este primit. Transpeco a implementat un sistem de remunerare bazat pe respectarea indicatorilor de performanta, „ceea ce a crescut satisfactia angajatilor, a permis fidelizarea lor si a adus performante mai bune si pentru firma“. Cu toata dificultatea de a gasi si mentine soferi, firma nu a avut niciodata camioane trase pe dreapta pe perioade mai lungi din cauza asta.
Desi estre vorba de un transport specializat si care implica riscuri, Transpeco nu cere neaparat ca cei ce doresc sa se angajeze ca soferi sa aiba experienta in transport de produse petroliere, deoarece firma are master driver care se ocupa 6-12 luni de personalul nou, mergand inclusiv in curse si asistand la tot ce fac, pentru a-i integra in companie si a-i face sa se adapteze mai usor la cerintele acestei activitati. Iar softurile care ofera informatii despre stilul de condus sunt si ele de mare ajutor pentru perfectionarea soferilor.

Constanta si in achizitiile anuale de camioane si cisterne
Transpeco a cumparat anul acesta circa 30 de ansambluri formate din autotractoare DAF si Iveco si cisterne Magyar si Stokota pentru produse petroliere si LDS pentru gaz. „Suntem foarte multumiti de calitatea semiremorcilor Magyar“, puncteaza directorul executiv al companiei, „dar cand e nevoie de livrare mai rapida si un alt furnizor are vehicule disponibile cumparam de la el configuratii similare“.
O parte din cele 30 de ansambluri au fost achizitionate pentru inlocuirea unora mai vechi – firma avand implementat un plan de innoire permanenta a flotei dupa sapte ani, atat pentru autotractoare, care ajung la cel mult 700.000 km, cat si pentru semiremorci – dar si pentru extinderea parcului, care acum numara 325 de ansambluri pentru transport de produse petroliere, fata de 300 in 2017. Camioanele si cisternele vechi se incearca a fi vandute pe piata interna sau la export, „dar nu se reuseste intotdeauna“.
Conform planului de investitii, in 2020 ar urma sa mai fie cumparate, ca in fiecare an, 20-30 de ansambluri pentru transport de carburanti si alte cateva pentru domeniile noi in care s-a implicat in ultimul timp Transpeco. De obicei acestea sunt comandate impreuna si livrate esalonat, dar uneori se fac, la nevoie, si comenzi suplimentare.

Dotarile noi ale cisternelor cresc mai ales siguranta livrarilor si calitatea serviciilor
Semiremorcile folosite cel mai des in Romania pentru transport de produse petroliere continua sa fie cele cu patru sau sase compartimente si volum total de 34.000 l. Pentru kerosen se folosesc modele cu un singur compartiment. Livrarile mai mici se fac cu autocisterne de 18.000-20.000 l, iar in curand Transpeco va cumpara si unele de 25.000 l, insa aceste unitati de capacitate redusa detin doar o pondere de cel mult 10% din flota. Chiar daca sunt mai putin rentabile, aceste unitati de transport de capacitate redusa sunt „foarte necesare“, contribuind la cresterea disponibilitatii serviciilor oferite.
Printre dotarile mai recente ale cisternelor se numara sonda electronica, folosita frecvent – alaturi de debitmetrul electronic necesar la livrarea produselor petroliere – pentru masurarea cantitatilor de produs descarcate. Sistemul a aparut pe piata din Romania in 2014 si este folosit de Transpeco numai pe anumite semiremorci, pentru anumite contracte si anumiti clienti care prefera la nivel de grup sondele electronice – altfel si debitmetrul este certificat si omologat si are acuratete foarte buna.
In vederea cresterii securitatii produselor transportate, Transpeco va echipa o mare parte din cisterne cu un dispozitiv de sigilare electronica ce va semnaliza orice deschidere neautorizata a vanelor aferente compartimentelor cisternei.
Iar pentru cresterea calitatii serviciilor de transport va fi implementat un sistem de evitare a mixarii produselor in statii, ce include senzori electronici de avertizare si un dispozitiv ce opreste descarcarea atunci cand exista riscul sa se descarce benzina peste motorina sau invers, lucru care se intampla uneori din cauza erorilor umane, ducand la costuri suplimentare, probleme de imagine si opriri ale statiilor.

Reusita unui test de transport FMCG ar putea duce la o flota dedicata de 20-30 de unitati
In ultimii ani compania a castigat clienti noi, dar mai ales s-a extins – cu cei traditionali, si nu numai – spre sectoare noi de activitate.
Astfel, in 2019 Transpeco a inceput sa faca transport intern de marfuri generale (FMCG) pentru un hipermarket. „A fost o dorinta mai veche a noastra sa intram in acest domeniu, iar acum avem oportunitatea de a face un test la finalul caruia, dupa 1-2 luni, si noi si clientul vom lua o decizie privind viitorul colaborarii“, declara Dragos Gadoiu.
Pentru inceput in acest proiect au fost implicate doua autotractoare, cu semiremorci prelata si frigorifica, iar dupa primele curse lucrurile decursesera „normal“, astfel ca „in final poate vom avea 20-30 de ansambluri care sa faca transport de marfuri generale. Conceptul este bun, deci nu vad de ce ar fi probleme, si sper ca pe viitor sa ajungem sa lucram si pentru alte hipermarketuri.“

Transportul de bitum a deschis drumul spre Serbia
Intrarea pe segmentul marfurilor generale s-a facut dupa ce, in 2010, Transpeco a inceput sa diversifice serviciile oferite clientilor mari din domeniul petrolier cu transport de bitum si de kerosen pentru avioane.
Primul pas a fost facut in 2010, cu transportul de kerosen, pentru care volumele au tot crescut de atunci, iar flota a ajuns de la 10 la 25 de ansambluri. „Suntem multumiti de cum decurge activitatea, deci o vom dezvolta.“
Iar in 2014 Transpeco a inceput sa faca transport de bitum, avand in prezent 10 ansambluri in tara si 5 in Serbia, unde si-a deschis o sucursala dupa ce a castigat o licitatie organizata de unul dintre clientii din Romania. Planuri de extindere in alte tari nu exista, dar Serbia este un stat cu mare potential si cu infrastructura de calitate, cu atat mai mult cu cat nu este membru UE si, cand va fi, se va dezvolta si mai mult. Asa ca Transpeco intentioneaza sa se extinda acolo si in transportul de carburant, nu doar de bitum.
Printre planurile companiei ce vizeaza viitorul apropiat se numara implicarea in sectorul energiei alternative – transportul de CNG si LNG, pentru care infrastructura este nedezvoltata la noi – primul pas fiind achizitia, in 2020, a unui autotractor si a unei semiremorci pentru un test cu un client.

Subcontractori pentru 10% din curse
Daca acum cativa ani Transpeco se baza in totalitate pe flota proprie, ceea ce in sezoanele mai slabe, cand nu era de lucru pentru toate masinile – de obicei in primele doua luni din an, in timp ce varful este in perioada concediilor de vara – ducea la costuri suplimentare, in prezent subcontractorii realizeaza circa 10% din curse. „E un procent bun“, considera directorul executiv al companiei, „poate nu cel mai bun, dar este echilibrat“.
Alegerea subcontractorilor se face pe baza istoricului colaborarii si a capacitatii lor de a raspunde cerintelor clientilor – pentru ca si subcontractorii sunt auditati.
Cele mai multe astfel de firme au maximum 10 ansambluri, nu neaparat foarte noi, si uneori patronul este si sofer. Colaborarile nu sunt exclusive, dar subcontractorii garanteaza masini, iar Transpeco incearca sa le garanteze anumite volume pentru a-i fideliza si ii sprijina inclusiv prin achizitia de carburant la un pret mai bun, negociat pentru flota proprie, sau chiar si pentru cumpararea de camioane – mai ales cand are de vandut masini isi anunta in primul rand colaboratorii. „Per ansamblu, reusim sa colaboram foarte bine, avem o relatie win-win.”
Asa cum afirma cu mandrie Dragos Gadoiu, in cei 12 ani de activitate Transpeco a investit in flota circa 73 de milioane de euro si a contribuit astfel la reducerea impactului transportului asupra mediului si la cresterea sigurantei in trafic si a confortului soferului. Aceste investitii au sustinut desfasurarea activitatii, ceea ce a generat venituri pentru companie, dar si pentru bugetul consolidat al statului, ca urmare a taxelor achitate in cei 12 ani de la infiintare, care insumeaza peste 75 de milioane de euro.

Articole similare