Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Adina Valean: „Da, avem nevoie de un studiu de impact!“

Cresterea ponderii transportului intermodal in totalul transporturilor rutiere de marfuri la nivelul UE, crearea unei retele de circa 400.000 de parcari sigure pe coridorul TEN-T, dezvoltarea infrastructurii de realimentare si reincarcare a vehiculelor electrice! Sunt doar cateva dintre masurile pe care le are in vedere Comisia Europeana privind implementarea unei strategii de transport eficiente, in acord cu tinta privind decarbonizarea cuprinsa in Pactul ecologic european, informatii pe care le-am primit, in exclusivitate, in cadrul unui interviu acordat revistei Tranzit de catre comisarul european de Transport, Adina Valean, care ne-a vorbit, de altfel, si despre faptul ca in viitorul apropiat Comisia va declansa procedura de atribuire pentru studiul de impact ce ar urma sa modifice amendamentul privind intoarcerea camionului la 8 saptamani cuprins in Pachetul Mobilitate 1.
Tranzit: Cat de ambitios este acest obiectiv asumat de UE prin recentul propus Pact Ecologic din punct de vedere al Transporturilor?
Adina Valean: Un sfert din emisiile de gaze cu efect de sera ale UE sunt produse de mijloacele de transport, prin urmare, trecerea catre neutralitatea climatica tine, in mare parte, de schimbari in bine in acest domeniu. Pactul ecologic european (Green Deal) inseamna nu numai obiective ambitioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, dar si investitii majore, astfel ca acestea sa fie atinse. Ca sa va dau un exemplu, pana in 2025 va fi nevoie de aproximativ 1 milion de statii publice de reincarcare si alimentare, iar Comisia va sprijini crearea acestora in special pe traseele lungi si in zonele mai putin populate, prin finantari.

Articole similare