Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Kamaz pe toate treptele podiumului

64 de camioane s-au aliniat pe 4 ianuarie la startul editiei din acest an a raliului Dakar – alaturi de 138 de autoturisme, 164 de motociclete si 48 de ATV-uri – avand de parcurs 8.181 km, din care 3.781 km de traseu de mare viteza. In ciuda competitiei tot mai puternice, determinate de participarea mai multor producatori decat in trecut, a faptului ca regulamentul care impune reducerea capacitatii motorului la 16,5 l a determinat echiparea camioanelor cu propulsoare noi, si a anularii Drumului Matasii, care le-a redus posibilitatile de pregatire, cele patru echipaje Kamaz au fost si de data aceasta la mare inaltime, ocupand toate cele trei trepte ale podiumului, prin Airat Mardeev, Eduard Nikolaev si Andrey Karginov, plus pozitia a cincea, prin Dmitry Sotnikov.
 

Nu a reusit sa se strecoare printre ei decat Ales Loprais, de data aceasta la volanul MAN, dar in mod deosebit s-a remarcat si Hans Stacey (Iveco), care a castigat patru din cele 13 etape, insa a pierdut foarte mult timp in a cincea zi de concurs, astfel ca in clasamentul final a fost abia al saselea.

La editia din acest an, competitorii au avut o problema in plus de rezolvat de-a lungul celor 8.000-9.000 km (in functie de categoria vehiculului) parcursi prin Argentina (sase etape), Chile (una) si Bolivia (sase): sa adopte si sa mentina ritmul in ciuda conditiilor de pe traseu, care erau mai degraba de natura sa-i scoata din ritm. Concret, stilul de condus a trebuit schimbat foarte des, in functie de relief, care trecea de la suprafete stancoase la desert cu dune si nu lasa deoparte nici zonele ce permiteau sprinturi. Capacitatea de adaptare si de gestionare a eforturilor a avut deci un rol important in determinarea rezultatului final, iar etapele-maraton, in care pilotii nu beneficiaza de sprijinul echipelor de asistenta, testeaza mai ales capacitatea lor de a gestiona problemele mecanice si de autonomie.
Ruta camioanelor a fost cu aproape 1.000 km mai scurta, pentru a se evita trecerea de catre vehiculele grele a celei mai mari cruste de sare din lume, de 10.582 km2, din sud-vestul Boliviei, si a se proteja astfel mediul inconjurator.

Nikolaev are cele mai multe victorii de etapa – sase – urmat de Stacey – patru
Prima etapa, de la Buenos Aires la Villa Carlos Paz, a totalizat, pentru motociclete, ATV-uri si camioane, 663 de kilometri de legatura si 175 km de cursa speciala, prin campia argentiniana, adica pe un traseu de mare viteza, care a inclus si viraje in echer, ce aveau rolul de a departaja pilotii in functie de valoarea lor si de starea de nervozitate aferenta inceputului de raliu. A fost o cursa cu un traseu lung de legatura pana la primul bivuac, si in care in mod normal nimeni nu putea obtine mari avantaje, dar pierderile puteau fi importante.
Capul de afis l-a tinut duelul dintre olandezii Hans Stacey (Iveco) si Marcel van Vliet (MAN), primul adjudecandu-si victoria si declarand ca poate castiga editia din acest an a raliului, dupa ce a fost pana acum pe podium de trei ori.

Articole similare