Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Pe locuri, fiti gata, start la Euro 6

Normele de poluare Euro 6 vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2014. In conditiile in care piata de profil a fost in stagnare in ultimii ani din cauza crizei, producatorii de motoare au facut eforturi importante pentru a dezvolta cele mai ecologice propulsoare din istorie si, cu costuri uriase, au reusit sa le alinieze deja la „linia de start“. Chiar daca directiva europeana cuprinde si o prevedere care face referire la incurajarea achizitiilor prin stimulente oferite operatorilor de transport de catre statele europene, modul de aplicare a acestei politici difera de la tara la tara, si ramane de vazut ce masuri va adopta guvernul Romaniei in acest sens.

Operare europeana cu experienta americana
DAF Trucks a apelat pentru Euro 6 la o combinatie EGR plus SCR si filtru de particule.
Din noua generatie face parte si motorul Paccar MX-13 de 12,9 l, care dispune de  tehnologie common rail, turbosuflanta cu geometrie variabila si sisteme avansate de control al presiunii, pentru o eficienta maxima.

Iveco a mizat doar pe SCR pentru Euro 6
Iveco si Fiat Powertrain  Industrial (FPT) au apelat pentru noua serie de motoare Euro 6 doar la SCR. Potrivit reprezentantilor Iveco, alegerea tehnologiei SCR le aduce multe avantaje, printre cele mai importante fiind posibilitatea de a mentine motorul si sistemul de tratare a gazelor de evacuare la dimensiuni mult mai reduse, o greutate mai mica si, foarte probabil, un cost total de achizitie mai mic.

Combinatie de tehnologii deja testate
Pentru indeplinirea Euro 6, MAN s-a bazat pe combinarea tehnologiilor EGR si SCR, deja testate de cativa ani, cu filtru de particule. MAN echipeaza vehiculele cu tehnologia SCR din 2005, iar sistemele EGR sunt testate inca din 2009 pe piata din Marea Britanie si Irlanda.

Cu Euro 6, MB trece la un nou concept de productie
Odata cu Euro 6, Mercedes-Benz marcheaza trecerea la un nou concept de constructie a motoarele cu sase cilindri in linie, pentru toate marcile din cadrul grupului Daimler. Noua generatie de propulsoare va fi produsa la uzinele MB din Mannheim.

Renault Trucks, focus pe economie si ecologie
Renault Trucks a mizat pentru Euro 6 pe un nivel redus de poluare si consum de carburant. Combinand diferite tipuri de tehnologii, producatorul francez doreste sa le ofere clientilor motoare performante, dar cu accent pe un consum competitiv.

Euro 6 vine cu transmisii personalizate pentru fiecare aplicatie
Pentru Euro 6, Scania a etalat aceleasi cabine G si R. Doar sasiurile au suferit mici modificari de layout pentru a prelua catalizatoarele si rezervorul de AdBlue necesare indeplinirii normelor Euro 6. Scania a profitat de ocazie pentru a introduce si o noua generatie de transmisie Opticruise, personalizate pentru fiecare tip de aplicatie: „Economy“, „Power“ si „Off-road“.

Volvo merge pe SCR imbunatatit
Prin noua gama de motoare Euro 6, Volvo Trucks a injumatatit numarul de particule, iar emisiile poluante au fost reduse cu 77%. Primul motor lansat de Volvo, D13K460, care dispune de o putere de 460 CP, echipeaza mai mult de jumatate din camioanele in varianta Euro 5, vandute azi. Potrivit oficialilor Volvo Trucks, primele camioane echipate cu noua motorizare vor fi livrate in primavara acestui ani.

Cummins produce in Anglia pentru Europa
Proiectate si testate la fabrica Cummins de la Darlington (Marea Britanie), motoarele ISB4.5 si ISB6.7 vor intra in productie de serie in 2013.
Propulsorul Cummins ISB de 4,5 l dezvolta un cuplu maxim de 760 Nm si este destinat camioanelor de pana la 18 t si autobuzelor de pana la 12 m lungime.

Articole similare