Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Asigurare impotriva scumpirii carburantului

La sfarsitul anului trecut, Vialtis si UNTRR au lansat in Romania, in cadrul unei conferinte de presa la care a participat chiar directorul general al companiei franceze, serviciul DieselCap, pentru protectie/asigurare/hedging impotriva cresterii preturilor la carburanti – crestere care, asa cum puteti remarca din tabelul de mai jos, apare periodic si influenteaza in mod diferit transportatorii, in functie de procentul pe care il reprezinta motorina in costurile totale ale fiecaruia

 
Pentru a limita efectele scumpirii combustibilului asupra rentabilitatii firmelor de transport – stiut fiind faptul ca nu toate contractele presupun posibilitatea de a majora tariful cand anumite costuri cresc, iar daca presupun aceasta prevedere, transferul costului suplimentar in tarif se face cu intarziere – Vialtis propune un serviciu prin care companiile de profil pot beneficia de despagubire financiara in cazul cresterii preturilor la motorina.
Prima datorata de transportator se calculeaza in functie de volumul ce trebuie acoperit (in litri sau metri cubi), durata pentru care se incheie contractul (1-24 de luni) si pretul maxim al carburantului, acoperit de client.
In functie de zona geografica din care provine acesta, se aplica un alt index Platts pentru pretul combustibilului: ULSD 10 PPM NWE (in Europa de NV), ULSD 10 PPM MED (Zona mediteraneana) si ULSD 10 PPM ARA (Amsterdam/Rotterdam). In ceea ce priveste garantia DieselCap, ea se refera numai la cresterea pretului produsului (lasand la o parte lantul de distributie).
Pentru o simulare a aplicatiei online DieselCap puteti accesa linkul http:// www.protecoenergy.com/Vialtis/?id=5.
In fiecare luna, media indexului este comparata cu pretul stabilit prin contract.
Daca media este mai mare, valoarea diferentei este inmultita cu volumul stabilit lunar, iar compania primeste despagubire financiara.
Daca insa media indexului este mai mica, transportatorul nu trebuie sa achite el diferenta, asa cum se intampla in cazul contractelor similare incheiate cu bancile, ci va beneficia de pretul scazut.

Prezenta… multimodala alaturi de transportatori
Vialtis s-a infiintat in 1982, propune servicii pentru transportatorii rutieri internationali si este partener IRU (Uniunea Internationala a Transportatorilor Rutieri) si implicit UNTRR, in Romania. Compania activeaza in 29 de tari si are 10 filiale in Europa (in Franta, Italia, Romania, Slovacia, Polonia, Spania, Germania, Portugalia, Turcia si Grecia) si 6.000 de clienti in mai mult de 40 de tari. Ariile sale de competenta sunt carburantii, rambursarea taxelor pe motorina, recuperarea TVA extern si finantarea sa, taxele de autostrada si cele rutiere, rezervarile de feribot si de tren si consultanta.
Pentru programul de optimizare a costurilor cu motorina, compania are ca parteneri ESSO, Petromiralles, Diesel One, Tank pool, IQ si VALCARCE, cu 15.000 de statii de alimentare in Europa.
Rambursarea partiala a accizei pe motorina este posibila din Franta (pana la 45,10 euro/1.000 l, nefiind impusa o cantitate maxima), Belgia (81,50 de euro/1.000 l), Slovenia (84,40 euro/ 1.000 l) si Spania (29 de euro/1.000 l din Gasóleo Profesionale si 48 de euro/1.000 l din Céntimo Sanitario, prima pentru un maxim de 50.000 l/ an, iar a doua, pentru cantitate nelimitata), si in curand si din Ungaria.
Deoarece autoritatile vamale si fiscale din fiecare tara stabilesc conditii diferite de rambursare (in termeni de tarife, perioada, proceduri, formulare si termene limita), Vialtis se ocupa in numele transportatorilor de tot ce este necesar pentru o rambursare rapida si ajunge sa recupereze anual accize pentru mai mult de 100.000.000 l de motorina.
Recuperarea TVA extern se face cu respectarea directivei in vigoare din 2010 din 27 de state membre UE plus Elvetia si Norvegia, fiind posibila si rambursarea anticipata in 10 zile, datorita unei oferte de finantare.
Parteneriatul cu Vialtis permite si facturarea pentru anumite taxe de drumuri – Toll Collect (Germania), Go-Box (Austria), via Toll (Polonia), Roadbox (Franta si Spania), Viacard/Telepass (Italia) – si tuneluri – Frejus&Mont Blanc, cu posibilitatea facturarii nete pentru plata autostrazilor din Franta si Austria
In ceea ce priveste rezervarile de feribot si de tren, Vialtis dispune de peste 1.300 de legaturi in intreaga Europa, respectiv de conexiune in Alpi.
Compania propune serviciul feroviar Lorry-Rail, pentru legatura dintre Luxemburg si Perpignan, disponibil 7/7, chiar si duminica si in zilele de sarbatori legale, cand accesul camioanelor pe autostrazile din Franta este interzis. Principalele avantaje aduse de folosirea acestui mod de transport sunt reducerea cheltuielilor (cu 200-500 de euro/deplasare, pe distante lungi) si imbunatatirea timpilor de livrare. Iar AFA este serviciului pentru „depasirea obstacolului natural Alpi“ si aduce o economie de 50-150 de euro/ deplasare.
Ambele oferte elimina taxele de autostrada, cheltuielile cu soferul, consumul de carburant si uzura anvelopelor, iar primele de asigurare scad si ele.
Toate aceste servicii permit reducerea cheltuielilor legate de gestionare si de traseu, compania intentionand chiar sa fie lider in reducerea la maximum a cheltuielilor transportatorilor internationali de marfa si de persoane din Europa, asa cum declara Sébastien Schmitt, director general Vialtis.
Concret, acest lucru se realizeaza prin cunoasterea foarte buna a procedurilor fiscale europene, colaborarea stransa cu autoritatile locale abilitate, transparenta in ceea ce priveste comisioanele aplicate pentru serviciile sale, pentru ca transportatorii sa aiba oricand o vedere clara asupra costurilor implicate de acest parteneriat, si prin obtinerea maximului de discounturi pentru serviciile oferite si plata integrala catre transportatori, fara comisioane suplimentare.           

Articole similare

Ad