Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Inmatricularile de vehicule comerciale au crescut cu 3,9% in primele 11 luni ale lui 2017

Potrivit ACEA, in noiembrie 2017 inmatricularile de vehicule comerciale din UE au inregistrat o crestere de 2,5%, desi ritmul a fost mai lent decat in octombrie. Cererea a fost sustinuta, in principal, de vehiculele utilitare usoare si de segmentul camioanelor grele. Dintre cele cinci piete mari, comparativ cu noiembrie 2016, Spania (+15,3%), Franta (+9,2%) si Germania (+6,1%) au avut rezultate foarte bune, iar la pol opus s-au situat Marea Britanie (-11,8%), Italia (-10%), dar si Romania (-6,9%).
 

Din ianuarie pana in noiembrie 2017, cererea de vehicule utilitare noi a ramas pozitiva in UE, inregistrand aproape 2,2 milioane de unitati noi, in crestere cu 3,9% fata de anul trecut. Spania a continuat sa conduca (+15,1%), urmata de Franta (+7,8%) si Germania (+3,6%). Pe trend crescator s-a incadrat si Romania, cu un plus de 1,7% (de la 20.966, la 21.318 de unitati). Pe de alta parte, cererea din Marea Britanie a scazut cu 4,6% in aceasta perioada.
Pe segmentul vehiculelor comerciale usoare, de maximum 3,5 t, in noiembrie cresterea a fost modesta in UE, comparativ cu anul anterior. Rezultatele au fost diferite pe principalele piete: in timp ce Spania (+ 18,4%), Germania (+ 8,5%) si Franta (+ 6,2%) au contribuit pozitiv la crestere, pietele din Anglia (-11,1%) si Italia
(-9,4%) s-au contractat. De asemenea, piata din Romania s-a contractat cu 3%, de la 1.394 de unitati in noiembrie 2016 la 1.352 in noiembrie 2017.
In primele unsprezece luni ale anului, in UE au fost inregistrate peste 1,8 de milioane de vanuri noi, in crestere cu 4,6% fata de aceeasi perioada a lui 2016. Spania (+ 17,4%), Franta (+ 8,3%) si Germania (+5,2%) au raportat cresteri, in timp ce in Marea Britanie (-4,1%) si Italia
(-0,7%) cererea de LCV a scazut. In perioada de timp analizata, in Romania cresterea a fost de 15% (de la 12.756 la 14.670 de unitati).
Solicitarile de vehicule utilitare grele, de peste 16 t, au crescut in noiembrie cu 2,2%, fata de luna similara din 2016 (total 26.727 de unitati). Rezultatele au fost diferite pe cele cinci piete mari ale UE, scaderi fiind inregistrate in Anglia (-18,3%), Italia
(-4,1%) si Spania (-1,0%), iar cresteri puternice in Germania (+16,2%) si Franta (+14,3%). In Romania, piata s-a contractat puternic, cu 45,7% (de la 696, la 378 de unitati).
In primele 11 luni ale lui 2017, piata camioanelor grele a inregistrat o crestere modesta, de 1,1% (273.839 de inregistrari noi). Piata italiana a inregistrat cele mai puternice castiguri (+11,4%), urmata de cea din Franta, cu un plus de 6,8%. Cererea de vehicule utilitare grele a ramas relativ stabila in Spania (-0,2%) si a scazut in Marea Britanie (-6%). In Romania, inmatricularile pe acest segment s-au restrans cu 20,2%, de la 6.839, la 5.455 de unitati.
In noiembrie 2017, inmatricularile vehiculelor comerciale medii si grele, de peste 3,5 t, au fost destul de stabile, comparativ cu noiembrie 2016, insumand 32.787 de noi unitati. Cererea de camioane a scazut in Anglia (-14,0%), Italia
(-13,5%), dar si in Romania (-44,8%), in timp ce o majorare importanta s-a observat in Germania (+6,3%). Din ianuarie pana in noiembrie 2017, 337.827 de camioane noi au fost inregistrate in UE, ceea ce arata o performanta stabila (+0,3%) in compa- ratie cu rezultatele din 2016. Majorari au fost raportate in Italia
(+7,5%) si Franta (+6,5%), iar contractari in Marea Britanie si Germania, de 5,6%, respectiv 0,5%. De asemenea, piata autohtona s-a restrans cu 20,2% pe acest segment, de la 7.172, la 5.725 de unitati.

Articole similare

Ad