Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Rusia si Italia, cele mai solicitate relatii restrictionate

Pentru 2018 au primit autorizatii CEMT 429 de companii de transport din toata tara, fata de 412 in anul anterior. De data aceasta insa au intrat la atribuire doar camioane Euro 5 si Euro 6, pentru a beneficia de coeficienti cat mai buni de multiplicare pentru contingentul de 188 de autorizatii CEMT „de baza“. In final au fost alocate 1.970 de autorizatii CEMT, dintre care 1.430 la categoria Euro 5 sigur si 540 la Euro 6 sigur.
Comisia CEMT a alocat pentru anul acesta 1.430 de autorizatii CEMT Euro 5 sigur, din care 70 „libere“ pe Austria, 52 pe Grecia, 228 pe Italia, 118 pe Rusia, si 592 pe Ungaria. Acestora li se adauga 540 de autorizatii Euro 6 sigur, dintre care 26 nerestrictionate pe Austria, opt, pe Grecia, 118 pe Italia, 51 pe Rusia si 264 pe Ungaria.
 

Distributia autorizatiilor CEMT pentru fiecare categorie si a restrictiilor de Austria, Grecia, Italia si Rusia s-a facut prin algoritm matematic, in timp ce alocarea „liberelor“ de Ungaria s-a facut pe baza solicitarilor. Alocarea prin procedura electronica a CEMT-urilor a tinut seama si de numarul de autorizatii cedate de solicitant pe parcursul lui 2017. Tinand seama de necesitatea redistribuirii resturilor rezultate din atribuirea matematica, pentru fiecare categorie CEMT si restrictie, astfel incat resturile sa fie pe zero, Comisia CEMT a transferat un „liber“ de Rusia de la categoria Euro 6 sigur la Euro 5 sigur.
Anul trecut, parcul auto inscris la Euro 6 sigur s-a dublat fata de anul anterior si toti cei care au solicitat CEMT-uri pentru vehicule Euro 6 au primit macar unul. Pentru atribuirea viitoare se doreste o redistribuire mai buna a autorizatiilor pe vehiculele din aceasta categorie.
Cele mai solicitate relatii au fost Rusia – in continuare restrictionata la 16 autorizatii CEMT de baza pe an – dar si Italia. In acest sens, in 2018 se va face un control mai strict al modului de utilizare a autorizatiilor pe aceasta relatie, asa cum se face si in cazurile Austriei si Rusiei. De remarcat faptul ca a crescut interesul pentru transporturi catre Rusia si din partea operatorilor din vestul tarii, care inainte se orientau preponderent catre curse in Comunitate. Pe langa CEMT-uri, carausii romani mai au la dispozitie 9.200 de autorizatii directe si de tranzit pe Rusia, la care se adauga 2.800 de autorizatii terta-tara, acest ultim contingent fiind in obiectivul Ministerului Transporturilor sa fie marit pentru anul urmator.

Turcia ramane in topul destinatiilor CEMT
Turcia ramane in continuare cea mai solicitata destinatie extra-comunitara pentru carausii romani, o treime din totalul curselor efectuate fiind cu plecare din zona Pitesti. Pe langa autorizatiile CEMT si cele terta-tara, de anul acesta au putut fi folosite si 200 de autorizatii Traceca, valabile pentru transportul intre Uniunea Europeana si 14 state din Europa de Est, regiunea Caucazului si Asia Centrala. Desigur, 90% din acest contingent a fost folosit pe Turcia.
Ministerul Transporturilor isi mentine obiectivul de a creste contingentul de autorizatii terta-tara de Turcia, insa, in ciuda eficientizarii programului de taxare si de control al transportatorilor turci la tranzitarea Romaniei, ministerul de transport din Turcia sustine in continuare ca nu are nevoie sa suplimenteze numarul de autorizatii primit din partea tarii noastre. Cu toate acestea, o comisie mixta cu Turcia s-ar putea organiza in 2018 la Bucuresti.

Utilizare inca slaba a CEMT-urilor
In urma controlarii in 2017 a nu mai putin de 7.600 de foi de drum CEMT se constata inca o utilizare foarte slaba a autorizatiilor de catre transportatorii romani. Astfel, se inregistreaza o medie de doar 1,3 curse/sens/luna pentru fiecare CEMT alocat. Pe relatia Rusia media este de o cursa/sens/luna, in timp ce la Italia avem doar 1,5 curse/sens/an, iar la Austria, doua curse/sens/an.

Transportatorii care au primit cele mai multe CEMT-uri pentru 2018
429 de companii de transport au fost admise la alocarea CEMT 2018. Dintre acestea, 22 de companii (din noua judete ale tarii) au primit peste 14 autorizatii CEMT, iar restul, mai putine. Pe primele trei locuri, in functie de numarul de CEMT-uri alocate, sunt numai operatori din judetul Arges, cu activitate puternica in transportul destinat industriei auto. Este vorba de International Lazar Company (revenit in topul beneficiarilor CEMT), Com Divers Auto si Dianthus Company. Spre deosebire de alti ani, H. Essers a iesit din topul utilizatorilor de autorizatii, intrucat a renuntat la transportul rutier de la Curtici spre Turcia, acesta fiind inlocuit de o solutie intermodala pe feribot, mai ieftina, care ocoleste tara noastra.

Lista companiilor care au primit CEMT-uri, in ordinea numarului de autorizatii:
• International Lazar Company (AG) – 121 de autorizatii pentru Euro 5 sigur, din care sase libere pe Grecia, 25 pe Italia si 20 pe Ungaria, la care se adauga 12 autorizatii pentru Euro 6, din care patru libere pe Italia si cinci pe Ungaria;
• Com Divers Auto (AG) – 77 de autorizatii CEMT pentru Euro 5 sigur, din care sapte libere pe Austria, 19 libere pe Italia si 65 libere pe Ungaria, plus 6 CEMT-uri pentru Euro 6 sigur, din care trei libere pe Austria, doua libere pe Italia si sase pe Ungaria. Tot din acelasi grup, firmele Com Divers Lazar JR si Com Divers Logistic au primit sapte autorizatii CEMT pentru Euro 5 sigur si respectiv 13 autorizatii pentru Euro 6 sigur.
• Dianthus Company (AG) – 84 de CEMT-uri pentru Euro 5, toate libere pe Ungaria, sase libere pe Grecia si 20 libere pe Italia;
• Lagermax Autotransport (AR) – 33 de autorizatii pentru Euro 5, toate libere pe Ungaria si opt libere pe Italia, la care se adauga 21 de autorizatii pentru Euro 6, toate libere pe Ungaria si sase pe Italia;
• Ravitex (TM) – 15 autorizatii CEMT pentru Euro 5, din care cinci libere pe Italia si sase pe Ungaria, plus 35 de autorizatii pentru Euro 6, din care cate sase libere pe Italia si pe Ungaria;
• Erkann Logistics (B) – 45 de CEMT-uri pentru Euro 6, toate nerestrictionate pe Ungaria si 14 pe Italia;
• Tir Express (TM) – 11 autorizatii pentru Euro 5, din care trei nerestrictionate pe Italia si cinci pe Ungaria, plus 32 de autorizatii pentru Euro 6, cate 10 nerestrictionate pe Italia si Ungaria;
• H. Essers (BH) – 42 de CEMT-uri pentru Euro 5, dintre care patru libere pe Grecia si 10 pe Italia, la care se adauga alte 23 de autorizatii pentru Euro 6, dintre care sapte libere pe Italia;
• Int Transporte Popovici (CV) – 41 de CEMT-uri pentru Euro 6: patru libere pe Austria, trei pe Grecia, 12 pe Italia si 20 libere pe Ungaria;
• Terravia (TM) – 36 de CEMT-uri pentru Euro 6 sigur: toate libere pe Ungaria, trei libere pe Grecia, cinci pe Italia si opt pe Rusia;
• Luar (AR) – 20 de autorizatii CEMT pentru Euro 5, din care cinci nerestrictionate pe Italia si Ungaria, unul pe Austria si doua pe Grecia, plus 11 CEMT-uri pentru Euro 6, din care trei nerestrictionate pe Italia, cinci pe Ungaria si unul pe Austria;
• Bip Mobile (TM) – sapte autorizatii pentru Euro 5, din care sase libere pe Austria si patru libere pe Ungaria, plus 14 autorizatii Euro 6, cate sase fiind nerestrictionate pe Austria si Ungaria;
• Transpedition (IS) – 16 autorizatii pentru Euro 5, din care patru libere pe Italia, cinci pe Rusia si patru pe Ungaria, la care se adauga doua autorizatii pentru Euro 6, libere pe Rusia si Ungaria, si una libera si pe Grecia;
• Deltransgrup & RO (IS) – 16 CEMT-uri Euro 5 sigur, din care unul fara restrictii pe Grecia, patru pe Italia, cinci pe Rusia si cinci pe Ungaria, plus un CEMT Euro 6 sigur, liber pe Rusia si Ungaria;
• Transer Rom Investment Logistics (B) – 16 CEMT-uri pentru Euro 5, din care patru libere pe Italia;
• Jan de Lely (BH) – sase autorizatii pentru Euro 5 si noua autorizatii pentru Euro 6;
• Mihai Trans 2003 (B) – 12 CEMT-uri pentru Euro 5, din care trei nerestrictionate pe Austria si Italia si cinci libere pe Ungaria, la care se adauga trei CEMT-uri pentru Euro 6, toate libere pe Ungaria si cate unul liber pe Austria si Italia;
• MVT Logistik (TM) – un CEMT pentru Euro 5 si 14 CEMT-uri pentru Euro 6;
• Selcar International (B) – 13 autorizatii pentru Euro 5, dintre care sase nerestrictionate pe Austria, plus doua autorizatii pentru Euro 6;
• Buvaconi Trans (B) – 14 autorizatii pentru Euro 5, dintre care cinci libere pe Rusia;
• Gazquez Transport (BT) – sase autorizatii pentru Euro 5 sigur, din care una libera pe Grecia, doua pe Italia si trei pe Ungaria, plus opt autorizatii pentru Euro 6 sigur, din care doua libere pe Italia si patru pe Ungaria;
• Nic-Trucks Trans (VS) – 13 CEMT-uri pentru Euro 5, din care unul liber pe Grecia, trei pe Italia si patru pe Rusia, la care se adauga un CEMT pentru Euro 6, liber pe Rusia.

Articole similare

Ad