Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piata franceza de vehicule comerciale scade in 2020 cu 30-35%, pana la nivelul din 2009-2010

Conform Observatoire du Véhicule Industriel (OVI), criza Covid-19 si masurile de izolare au dus, in al doilea trimestru din 2020, la o scadere a pietei de vehicule comerciale din Franta similara celei din 2009-2010, din cauza ca transportatorii sunt presati sa scada tarifele, in paralel insa cu cresterea cheltuielilor operationale.
In timpul perioadei de izolare unul din doua camioane de transport de marfa din Franta a fost tras pe dreapta, din moment ce traficul a scazut cu 47% comparativ cu perioada ianuarie-aprilie 2019. Dar unele firme, mai ales cele care faceau transport pentru industria auto sau a mobilei, au incetat orice activitate timp de mai multe saptamani. Pe de alta parte, firmele care transporta produse medicale sau alimentare ori animale vii au avut incetari foarte scurte ale activitatii si chiar perioade in care volumele au crescut mult, astfel ca per ansamblu si-au mentinut cifrele din 2019, suferind totusi si ele din cauza fluxurilor destabilizate, mai ales la retur. In ceea ce priveste mesageria si coletaria, ele nu au fost afectate deloc de criza Covid-19.
Dupa iesirea din izolare au aparut alte probleme: repornirea mai lenta a economiei si cererea de transport mai mica decat oferta aduc o presiune mai mare asupra tarifelor, deci si scaderea lor medie cu 2% din martie in aprilie, tendinta care a continuat in mai. Asta in conditiile in care Comitetul National Rutier din Franta a calculat o cheltuiala de 3-32 euro/zi/camion, adica de la 0,5% la 6% din tariful standard, in functie de tipul de transport, pentru respectarea masurilor sanitare obligatorii.
In aceste conditii, considera OVI, pentru vanzarile de vehicule comerciale 2020 nu este un an cu un declin natural, asa cum era de asteptat, ci un an de recesiune istorica. Piata franceza a utilitarelor de peste 16 t isi revine mai repede decat cea din alte tari din vestul Europei, cu o scadere de numai 39,8% fata de 2019 dupa primele patru luni, iar cea de utilitare de pana la 3,5 t e tot pe acolo, cu o scadere de 39,2%. Pana la final de an OVI se asteapta la o scadere globala de 30-35% comparativ cu 2019, adica un nivel similar celui din 2009-2010.

Articole similare

Ad