Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DB Schenker, solutie logistica noua pentru industria de baterii

Expertii se asteapta ca in 2030, la nivel global, sa existe peste 130 de milioane de vehicule electrice, iar acest lucru face ca energia si disponibilitatea bateriilor sa fie factori esentiali pentru aceasta transformare a transporturilor, care aduce noi provocari logistice si pentru producatori. Transportul, returul si reciclarea sunt procese complexe, deoarece bateriile sunt clasificate ca marfuri periculoase, fiind supuse unor regulamente stricte in ce priveste transportul si depozitarea.
In acest context, DB Schenker a lansat un serviciu nou, care combina regulamentele nationale cu cele internationale privind tipurile de baterii si modurile de transport.
”Reteaua globala DB Schenker poate acoperi intregul spectru logistic pentru a oferi solutii sigure pentru transport si depozitare de baterii. Credem ca mobilitatea electrica va fi factorul cheie catre un viitor mai sustenabil. Cu noul nostru serviciu dedicat logisticii bateriilor, suntem mandri sa fim un facilitator catre aceasta schimbare”, a declarat Jochen Thewes, CEO al DB Schenker.
Ca furnizor de servicii integrate, DB Schenker ofera solutii personalizate pentru intregul ciclu de viata al bateriilor. Acestea includ transportul sub temperatura controlata al materiilor prime catre fabrici, dar si transportul produselor finale catre clienti. In conformitate cu standardele de mediu, bateriile sunt stocate separat de alte marfuri combustibile, iar bateriile litiu-ion in special sunt depozitate in zone uscate si bine ventilate.
Prin combinarea incarcarilor complete de camion, solutii individuale si solutii personalizate, unitatea de afaceri a transportului terestru DB Schenker acopera 98% din cererea transport rutier si intermodal pentru marfa periculoasa, inclusiv baterii. Transportul maritim de baterii poate fi combinat cu infrastructuri de transport terestru pentru a indeplini cele mai inalte standarde pentru solutii complete livrare.

Articole similare

Ad