Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Adina Valean: Comisia Europeana se implica pentru prevenirea blocajelor de camioane la granite

La inceputul saptamanii viitoare, comisarul european de transport, Adina Valean, va avea un consiliu video cu toti ministrii de transport din UE, pentru a agrea principiul continuitatii economice din punct de vedere al transportului, astfel incat sa nu mai apara blocaje ale camioanelor la granite, a declarat oficialul intr-o discutie cu redactia Tranzit. In momentul de fata, mai sunt probleme la granita dintre Croatia si Serbia, iar Adina Valean recomanda inclusiv Romaniei sa se implice in discutii bilaterale cu omologii statului sarb. Austria va ridica in acest weekend restrictiile din Pasul Tirol.
La nivelul Comisiei Europene exista o celula de criza, iar situatia, inclusiv cea a transportului de marfa, este evaluata in permanenta, a declarat Adina Valean pentru Tranzit. „Situatia isi are originea oarecum din Italia, pentru ca, de exemplu, in frontiera Sloveniei cu Italia se face control de temperatura, iar cei care au temperatura mai mare de 38,5 grade C sunt intorsi din drum. Asta sigur ca face si congestie la granita cu Slovenia. Cel putin astazi de dimineata sunt in legatura directa in special cu ministrii din zona mentionata pentru a identifica pentru a identifica exact blocajul, pentru ca fiecare zice ca problema e la vecin nu la el. In momentul de fata am identificat ultima forma a blocajului, la granita dintre Croatia si Serbia, cautam sa vedem cum putem discuta cu omologul sarb, pentru ca daca se deblocheaza acea granita atunci se deblocheaza si granita intre Slovenia si Croatia. Deci suntem intr-adevar intr-o reactie in lant in ceea ce inseamna frontierele in transportul rutier. Pe de alta parte sunt si vesti bune, pentru ca de pilda blocajele intre Italia si Austria incep sa dispara, sau in orice caz Austria a acceptat masuri de fluidizare a traficului. Pentru acest weekend vor ridica restrictiile de trafic in Tirol astfel incat sa fluidizeze transportul pentru vehiculele comerciale“, a spus comisarul european de transport. Adina Valean a mai afirmat ca se afla in legatura directa cu ministrii de transport din Uniune, insa a precizat ca masurile din frontiera sunt luate de ministrii de interne ai tarilor respective, ceea ce face ca aceasta comunicare sa fie „putin mai dificila“. „In timp ce gasesc o foarte buna intelegere la ministrii de transport, trebuie sa actionam mai convingator catre ministerele de interne, astfel incat masurile la frontiera sa nu impacteze liniile de aprovizionare si transportul de marfa la nivel european, altfel intram intr-un cerc vicios care va duce la blocarea transportului de marfa, iar asta inseamna blocarea economiei la nivelul UE“, a mai spus Adina Valean in discutia cu redactia Tranzit. Oficialul roman incurajeaza autoritatile de la Bucuresti sa faca eforturi diplomatice, metode de dialog bilaterale, pentru a dialoga cu Serbia in vederea ridicarii restrictiilor, dupa ce tara vecina a inchis mai multe puncte de frontiera, inclusiv la granita cu Romania, dar si cu Croatia. „Croatia ne-a promis ca daca se deblocheaza Serbia deblocheaza si ei Croatia si acum facem eforturi, dar Serbia nefiind in UE trebuie gasite metode de dialog fie bilaterale, si aici incurajez Romania sa se implice si intr-un dialog direct, fie prin intermediul colegilor mei care se ocupa de departamentul de Politica europeana de vecinatate sau de Relatii externe.“ 

Articole similare