Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Somaj tehnic: Ce acte se pot depune incepand cu 1 aprilie!

Ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Violeta Alexandru, a anuntat ca, incepand de astazi, 1 aprilie, pot fi depuse cererile si declaratiile pe propria raspundere in vederea obtinerii sprijinului oferit de Guvern, pe perioada starii de urgenta, sub forma somajului tehnic.
 
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat intr-o conferinta de presa documentele necesare angajatorului pentru a putea accesa fondurile destinate somajului tehnic. Oficialul sustine ca a simplificat mult procedura, tinand cont de criza generate de noul coronavirus, si ca toate comunicatiile se vor face prin mijloace electronice la distanta. Demnitarul a dat asigurari ca toate agentiile judetene sunt pregatite sa preia si sa proceseze rapid aceste solicitari si ca se vor face eforturi in vederea achitarii sumelor solicitate de angajatori intr-un termen mai scurt de 15 zile, iar in cazul PFA, contracte de drepturi de autor, sportivi etc. se va incerca ca platile sa se faca in mai putin de 10 zile.
Astfel, angajatorii vor transmite online Agentiilor Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM), fiecare in judetul in care are sediul social, documentele necesare pentru obtinerea fondurilor de la stat in vederea acoperirii salariilor/veniturilor angajatilor lor care se afla in somaj tehnic. Fiecare AJOFM are o adresa de email dedicata pentru preluarea documentelor: numelejudet@anofm.gov.ro (ex: braila@anofm.gov.ro). Mentionam ca aceste fonduri pot fi solicitate pentru angajatii cu contracte individuale de munca inregistrate in REVISAL si care au fost suspendate conform Codului Muncii – Legea nr. 53/2003, in baza art. 52 lit. c), pana la incetarea starii de urgenta provocata de COVID-19, arata ministerul de resort.
 
Documentele necesare, care se depun si se proceseaza online sunt:
-cerere;
-declaratie pe proprie raspundere;
-lista cu angajatii care intra in somaj tehnic.
 
Plata fondurilor necesare catre angajatori se va face in termen de maxim 15 zile, iar plata angajatorilor catre salariatii aflati in somaj tehnic se va efectua in 3 zile.
 
,,Precizam ca angajatul in somaj tehnic va primi 75% din din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, dar nu mai mult de 75% din castigul salarial mediu brut, si in perioada de somaj tehnic ii vor fi achitate CAS, CASS si impozitele aferente”, sustine sursa citata. 
 
Angajatorii sau angajatii care doresc sa obtina informatii suplimentare cu privire la acordarea somajului tehnic, pot apela: 021/4444-000, numar cu tarif normal. Ministrul Muncii si Protectiei Sociale a precizat ca depunerea documentelor, pentru pentru perioada 16-31 martie 2020, se face intre 1-10 aprilie.

Articole similare

Ad