Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sorlimar: Fara fluctuatii de volume pana la final de martie

Sorlimar nu a simtit scaderi de volume, cel putin pana la final de martie, dar o problema a existat si pana acum, intarzierea livrarilor din cauza timpilor mari de asteptare din vami, de pana la 16 ore, mai ales in Slovacia si Ungaria. „Insa clientii au fost intelegatori“, asa cum declara Sorin Barbu, administratorul firmei. Uneori, din cauza blocajelor din vami, s-au folosit si rute ocolitoare, pentru care costurile au fost mai mari, dar au fost transferate clientilor. Insa nu a fost vorba de un numar mare de cazuri.
Iar din ultima saptamana a lui martie soferii au probleme la incarcare/descarcare, in sensul ca nu sunt lasati sa mearga la birouri cu CMR-urile sau uneori nu li se da echipament de protectie si nici nu intra pe platforme daca nu au ei. „Noi i-am echipat de la inceput cu masti si manusi, dar mi se pare normal sa le dea si clientii, din moment ce nu ii primesc fara.“ Asta in conditiile in care unii clienti romani au cerut abia la inceputul lui martie ca soferii care ajung la incarcare/descarcare sa-si ia masuri de protectie si sa se echipeze corespunzator, dar nici cei din strainatate nu au facut asta mai devreme – totul s-a precipitat la final de luna.
Soferii Sorlimar se intorc in Romana saptamanal si pana acum nu au fost obligati sa intre in carantina, pentru ca nu vin din zone foarte afectate.
Pe de alta parte, activitatea mergea, pana in saptamana 23-29 martie, normal, in sensul ca nu au existat probleme nici cu starea de sanatate a soferilor sau cu refuzul lor de a mai pleca in curse, nici la incarcare/descarcare, nici fluctuatii de volume si nici incercari de a gasi clienti pe alte rute. Firma damboviteana are 15 camioane si face transport de marfuri generale mai ales tur-retur, pe relatiile Olanda, Germania, Danemarca Polonia si Cehia, „unde am clienti seriosi, pe care nu vreau sa-i schimb“, asa cum declara administratorul sau, Sorin Barbu. Acesta stie ca in Italia anumite transporturi, de exemplu cele de alimente si medicamente, au ajuns sa fie platite foarte bine, cu peste 4 euro/km tur-retur, deoarece clientii ar face orice sa aiba camioane, „dar eu am clientii mei si nu pot renunta la ei nici macar pentru un pret mai mare sau pentru curse unde mi se promite plata la livrare“.
Pana acum partenerii Sorlimar nu au suspendat activitatea si continua sa achite cursele la termenul stabilit, cu rezerva ca si ei depind de incasari si in prezent totul se schimba foarte repede. „Iar daca ei nu mai incaseaza nici nu mai platesc mai departe si apoi nici eu nu mai pot plati motorina. Cand nu mai sunt incasari incepe lantul de blocaje financiare.“

Articole similare