Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Adler Logistik Gruppe: Cursele de pe burse dispar in timp record!

Compania detine cinci camioane cu prelata, dintre care trei mega si doua standard cu care mergea in special pe relatia Italia. Acum mai are un singur camion pe aceasta relatie, si a incercat sa mearga si pe rute noi, cum este Grecia. Aici, insa, dezavantajul este cresterea consumului din cauza drumurilor de la noi si de la vecinii bulgari. „Noi am mers in sudul Greciei, dar am observat ca sunt zilnic curse spre toata Europa din nordul tarii.?
Cosmin Antemie, directorul companiei, ca si majoritatea transportatorilor, sunt acum lipiti de monitoarele calculatoarelor in cautarea de curse pe bursele de transport. Iar acestea se dau atat de rapid incat nu mai e loc nici de negocieri si nici de verificarea partenerilor. „Cinci curse de 2.100 km s-au dat cu 1.200 de euro in cateva secunde. Practic s-au dat cu 0,57 euro/km. chiar daca a scazut pretul motorinei, tot nu ne putem acoperi costurile cu astfel de preturi. Alte curse locale intre Suceava si Dornesti, care sunt avantajoase doar pentru transportatorii locali, au disparut de pe bursa in 10 minute.?
Chiar si preturile pentru cursele din Italia au scazut, dupa ce soferii care au venit de acolo nu au mai intrat automat in carantina. „A fost o saptamana in care se venea din Italia si cu doi euro pe kilometru, dar saptamana trecuta scazuse la un euro pe kilometru. Inca mai sunt marfuri care vin din Italia in Romania, insa este mai greu in sens invers?.

Articole similare