Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Masuri pentru repornirea si stimularea industriei auto

Avand in vedere faptul ca industria auto este una dintre cele mai afectate sectoare economice, Deloitte a trasat cateva masuri ce ar trebui luate pentru stimularea acesteia. Productia de autovehicule a fost sistata de cele doua mari companii din Romania imediat ce s-a instituit starea de urgenta. Producatorii de componente auto, aflati in relatii comerciale atat cu cei doi mari producatori auto din Romania, cat si cu cei din afara tarii, au redus si chiar au inchis activitatea temporar.
Automobile Dacia si Ford Romania au anuntat inchiderea fabricilor in a doua jumatate a lui martie, ceea ce cu siguranta se va reflecta in cifrele din lunile ce vor urma. Productia locala de autoturisme capatase viteza in februarie 2020, cu o crestere anuala de aproape 8% fata de aceeasi luna a anului trecut, dupa un avans de aproximativ 3% pe parcursul lui 2019. Lunile viitoare, insa, cu siguranta vor diminua si poate chiar vor anula avantajul din primele doua luni ale anului.
In plus, avand in vedere si inchiderea fabricilor auto din cea mai mare parte a tarilor europene, este cert ca vom vedea scaderi semnificative si la nivelul producatorilor de componente auto.
ACEA estimeaza ca, pana in acest moment, la nivel european, masurile luate in contextul pandemiei afecteaza aproximativ 1,14 milioane de angajati din domeniu, iar productia a pierdut peste doua milioane de autovehicule. In Romania, estimarea, optimista, a ACEA arata ca sunt afectate cel putin 20.000 de locuri de munca, iar productia nerealizata se apropie de 69.000 de masini.
In acest context, Deloitte considera ca repornirea industriei auto trebuie sa preocupe in special autoritatile, avand in vedere faptul ca acest sector livreaza 37% din exporturile romanesti si concentra, inainte de criza COVID-19, peste 185.000 de salariati.
Companiile din domeniu au anuntat deja reluarea activitatii, chiar si partial. Dacia si Ford au prezentat un calendar privind revenirea la normalitate, iar Continental Romania deschide gradual fabricile. Insa pierderile acumulate vor cantari greu in situatiile lor financiare.
Masurile luate pana in prezent de autoritati pentru limitarea efectelor pandemiei par benefice si pentru industria auto (in special cea referitoare la sustinerea somajului tehnic de la bugetul de stat), insa va fi nevoie de suport suplimentar pentru a permite recuperarea pierderilor si revenirea industriei pe crestere. Masurile necesare nu sunt neaparat impuse de pandemie, ci reprezinta, mai degraba, solicitari mai vechi ale producatorilor din domeniu si amanate permanent de autoritati.
Printre cele mai importante masuri ramane cea legata de dezvoltarea infrastructurii de transport, avand in vedere faptul ca, din cauza situatiei precare in care se afla drumurile nationale, producatorii auto pierd timp, bani si contracte importante, iar Romania pierde investitii consistente in domeniu in favoarea tarilor vecine. Dar aceste aspecte erau valabile si inainte de aparitia COVID-19. Acum, cu atat mai mult, companiile din industrie vor avea nevoie de o infrastructura potrivita pentru a se redresa, a castiga proiecte noi, a reangaja oamenii si chiar a spori numarul de angajati (putand lua in calcul si romanii care se intorc din tarile cu economii afectate) si, nu in ultimul rand, pentru a putea relua platile de taxe si impozite la stat. Exista exemple consacrate de urmat in aceasta privinta, cum ar fi cel al Germaniei, care, dupa razboi si criza care i-a urmat, a investit puternic in infrastructura si in industrie tocmai pentru a-si crea avantaj economic.
In mod particular, Ford Romania solicita de multa vreme realizarea drumului expres Craiova-Pitesti, inclusiv centura ocolitoare a orasului Bals, iar Automobile Dacia asteapta autostrada Pitesti-Sibiu. Insa infrastructura este necesara in intreaga tara, in special in zonele de est sau sud, care, astfel, ar putea atrage dezvoltarea de noi facilitati de productie.

Articole similare

Ad