Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Protocol ANOFM – IGI pentru sprijinirea cetatenilor non-UE din Romania carora contractele de munca le-au incetat si vor sa se reangajeze

Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) a incheiat un protocol de cooperare cu Inspectoratul General pentru Imigrari (IGI), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, in vederea sprijinirii cetatenilor non-UE cu sedere legala in Romania, carora le-au incetat contractele individuale de munca si doresc sa se reangajeze in Romania.
Documentul stabileste un set unitar de reguli si cerinte organizatorice pentru gestionarea eficienta a situatiei acestor persoane si creeaza posibilitatea agentiilor pentru ocuparea fortei de munca de a le contacta pentru a le oferi servicii specializate in vederea incadrarii in munca, se arata in comunicatul Ministerului Muncii transmis Tranzit. „Dincolo de solutionarea multiplelor urgente din ultima vreme, am considerat ca este de datoria noastra sa gasim o solutie institutionala durabila si pentru lucratorii non-UE din Romania, pentru a le asigura acestor oameni, pe termen lung, o rezolvare daca le inceteaza contractul de munca initial, indiferent din ce motiv, si daca ei doresc sa continue sa munceasca in Romania. Asa cum am spus in repetate randuri, incurajam munca si desi intra in responsabilitatea IGI situatia acestor oameni, Ministerul Muncii a luat initiativa de a elabora si semna un protocol care sa aduca o solutie institutionala. Doar printr-o colaborare activa intre toate institutiile care pot sprijini cetatenii care doresc sa lucreze in Romania putem fructifica dorinta acestor oameni. Asta nu inseamna ca ei vor lua din sansele romanilor care doresc sa munceasca. Cand un angajator cauta forta de munca, prima oferta se face celor aflati in baza de date a AJOFM si doar in masura refuzului, se apeleaza la cetateni din afara spatiului comunitar”, a declarat ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Violeta Alexandru.
IGI, prin structurile teritoriale, va transmite agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, situatia nominala a strainilor care se afla pe teritoriul Romaniei, cu sedere legala, al caror contract individual de munca a incetat si pentru care IGI a primit informari de la angajatori.
„In baza acestor informatii, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca va identifica cetatenii straini inregistrati in evidentele proprii, iar persoanele neinregistrate vor fi contactate de agentiile judetene pentru a beneficia de servicii specializate pentru stimularea ocuparii fortei de munca, necesare reintegrarii lor in piata muncii“, se mai arata in comunicat. In baza protocolului incheiat intre cele doua institutii, ANOFM va transmite structurilor teritoriale pentru imigrari situatia strainilor care s-au inregistrat in evidentele agentiilor teritoriale ca someri sau persoane in cautarea unui loc de munca, precum si rezultatul serviciilor oferite.
Foto: monitoruldegalati.ro

Articole similare

Ad