Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Organizare mai dificila, personal suplimentar si costuri mai mari dupa 20 august

Chiar daca pana la jumatatea lui august nici directorul general Aspropyrgos, Alexandru Andries, nu stia exact cum se va aplica noua masura referitoare la intoarcerea soferilor acasa la 3-4 saptamani sau daca se va aplica, si chiar mai spera la o „portita de salvare“, era pregatit cu mai multe scenarii. Firma are sapte camioane, toate operationale in aceasta perioada, si 10 soferi care se intorc in tara o data la circa opt saptamani si au pauzele de durate flexibile, la alegerea lor. Deocamdata ei sunt suficienti, dar daca intra in vigoare noua reglementare sigur va fi nevoie de personal suplimentar. Soferii se rotesc pe camioane, nu sunt de obicei titulari, iar de acum inainte va fi si mai greu sa-si pastreze vehiculele, ceea ce ii poate incurca putin inclusiv la stilul de condus, deoarece firma suceveana are in flota mai multe marci si modele. Organizarea va fi mai dificila dupa intrarea in vigoare a prevederii referitoare la intoarcerea soferilor acasa la patru saptamani, dar o problema si mai mare este poate cresterea cheltuielilor cu transportul conducatorilor auto in/din Romania. Pana la inceputul pandemiei acesta se facea cu avionul si costa circa 150 de euro/sofer/8 saptamani, iar de la declansarea crizei sanitare s-a trecut la microbuze si costurile, incluzand timpul in plus petrecut pe drum, sunt cam la fel. Insa de la final de august sumele se vor dubla, cata vreme intoarcerea acasa se va face la patru saptamani. „Ma gandesc si sa cumpar un microbuz pentru transportul soferilor in/din vest, dar asta inseamna si costuri cu soferul, pentru ca nu vreau sa fie unul dintre soferii de pe camioane. Oricum insa, cheltuielile vor creste si tot noi le vom suporta, desi deja suntem la limita profitabilitatii. Voi incerca sa renegociez cu clientii, sa acopere si ei macar o parte din noul cost suplimentar.“

Directorul general Aspropyrgos declara ca „sunt ingrijorat de noile masuri si caut solutii mai ales pentru cand va intra in vigoare tot Pachetul. Sunt in discutii pentru contracte pe relatia Grecia-Romania si retur si Germania-Romania si retur, iar in toamna ma intalnesc cu clienti din Olanda care ar vrea sa-mi deschid un sediu acolo. Nu am o problema cu asta, dar sa vedem cine suporta costurile, pentru ca, la acelasi tarif/km, nu stiu daca se poate. In plus, deocamdata nu se accepta trecerea camioanelor aflate in leasing din Romania in Olanda – insa probabil pe viitor se va putea face asta. Si atunci as putea deschide o firma in Olanda. Din pacate, desi ar fi ideal sa ne putem pregati dinainte pentru ce va urma, in realitate suntem cu mainile legate, iar Romania nu are un cuvant de spus in UE. Mie personal mi se pare aproape imposibil de implementat Pachetul Mobilitate in forma de acum, de catre toate firmele. Nu numai ca va creste poluarea si vor scadea tarifele, in timp ce costurile vor creste, dar se vor face cozi uriase cand se vor intoarce in tara atatea ansambluri. De aceea eu cred ca Pachetul se va implementa, dar sper cu anumite modificari fata de forma de acum, astfel incat firmele de transport sa supravietuiasca.“

Articole similare

Ad