Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Interes crescut pentru echipamente agricole in prima jumatate a anului

Analizand activitatea utilizatorilor platformei globale Tradus, de achizitie online a vehiculelor comerciale si echipamentelor rulate, se observa ca, in sectorul agricol, activitatea fermierilor a continuat in ciuda contextului global afectat de coronavirus. „Cu peste 10 milioane de ferme doar in UE, agricultura reprezinta un sector vital in toate regiunile din Europa si o componenta foarte importanta a economiei. Pentru Tradus, comertul cu masini agricole este un sector puternic, cu o crestere constanta in ultimul an. In timpul pandemiei, am continuat sa vedem interes pentru echipamente agricole, ca dovada ca acest sector si-a continuat activitatea in ciuda contextului global, luandu-si in serios misiunea de a oferi hrana lumii chiar si intr-o perioada de criza”, afirma Nadja Sörgel, General Manager Tradus.

Tractoarele sunt cele mai solicitate echipamente agricole de pe platforma, insumand in primele sase luni 71,7% din totalul vizitelor din agricultura. Varful de interes este ianuarie, cu 73,6% din totalul de vizite, urmat de martie cu 73,2%, ceea ce arata ca fermierii se pregateau in avans pentru sezonul agricol. Interesul a scazut in aprilie si iunie, tractoarele inregistrand mai putin de 70% din afisarile lunare, ceea ce poate fi un indicator ca fermierii s-au concentrat pe alte tipuri de echipamente specializate pentru munca sezoniera. John Deere, Fendt si New Holland sunt printre cele mai solicitate marci agricole de pe platforma.

Intre utilajele specializate, echipamentele de recoltare sunt cele mai cautate, cu 7,8% din numarul total de afisari in primele sase luni. Cel mai scazut interes a fost in aprilie, cand echipamentele de recoltare au insumat 6,2% din afisarile lunare, in timp ce varful a fost in iunie (9,6%), ca pregatire pentru sezonul de recoltare.

Alte categorii specializate, cum ar fi remorcile agricole, echipamentele de cultivat si aplicatoarele de ingrasaminte, au atins varful in aprilie, dar interesul a scazut in mai si iunie. Pe de alta parte, interesul pentru echipamente de fan/furaj a fost cel mai mare in iunie, cu 5,5% din afisarile lunare.

Interesul pentru echipamentele de cartofi, echipamentele de prelucrare si depozitare si echipamentele viticole a ramas oarecum constant in prima jumatate a anului.

Articole similare