Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Lituania face apel împotriva noilor norme privind odihna șoferului

După ce au pierdut războiul politic împotriva aprobării Pachetului Mobilitate I, care reformează transportul rutier în ideea contracarării dumpingului social și concurenței neloiale între transportatorii rutieri, unele țări din est au declarat că îl vor ataca, apelând la Curtea Europeană de Justiție. Acestea amenințaseră imediat după aprobare că vor face asta, însă odată cu intrarea în vigoare a primei dispoziții, respectiv a Regulamentul 1054/2020, începe ofensiva reală. Un prim pas vine din Lituania, al cărei guvern a aprobat la 28 august 2020 propunerea ministerelor transporturilor și justiției de a face apel la CEJ pentru a solicita anularea unor măsuri.

Astfel, Lituania intenționează să facă apel împotriva obligației de a se întoarce șoferii în țara de înmatriculare a vehiculelor la fiecare trei sau patru săptămâni, împotriva modificărilor timpilor de odihnă și împotriva interdicției de odihnă săptămânală regulată în cabină. Lituania este o țară mică în cadrul Uniunii, dar una dintre cele mai mari companii internaționale europene de transport rutier, Girteka, se află acolo, iar aceasta va fi extrem de afectată de noile norme UE.

Articole similare

Ad