Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Generație complet nouă de camioane

După ce, la începutul anului, MAN Truck & Bus a lansat noua generație de camioane grele, cu accent pe noul TGX, luna trecută au fost prezentate oficial și noile modele din gamele mici și medii, oferind, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, o generație complet nouă de camioane, orientată către cerințele în schimbare din industria transporturilor, cu noi standarde legate de sistemele de asistență și focus pe șofer și pe rețeaua digitală. Ca urmare, promisiunile MAN, care a trecut de la statutul de producător de vehicule la cel de furnizor de soluții de transport inteligente și durabile, sunt acum îndeplinite. Noua generație de camioane oferă economii de combustibil de peste 8%, fapt confirmat de testul TÜV Süd, și a cucerit deja două premii de proiectare și design al locului de muncă inovator al șoferului.

Fie că vehiculul va fi utilizat pentru aplicații ușoare, medii sau grele pe segmentul construcțiilor sau pentru aplicații cu tracțiune integrală, cu noile TGL (7,5-12 t), TGM (12-26 t), TGS (18-51 t) și TGX (18-41 t), MAN are acum o gamă completă. Deși aplicațiile în care sunt utilizate sunt extrem de variate, provocările cu care se confruntă industria sunt aceleași pentru toți clienții: lipsa disponibilității șoferilor, atât pe segmentul de distribuție și național, cât și pentru transportul pe distanțe lungi, nevoia de a găsi soluții pentru un business profitabil, dar și de a efectua un transport mai ecologic, sustenabil și sigur. „Realinierea e necesară pentru că ne confruntăm cu provocări majore în domeniul tehnologiei, digitalizării și conducerii autonome. Ca urmare, a trebuit să pregătim vehiculele MAN pentru a fi mai inovatoare, digitale și profitabile pe termen lung“, a punctat Andreas Tostmann, CEO MAN, în cadrul evenimentului MAN Experience Press Days.

În urma testelor efectuate de presa internațională și a feedback-ului clienților care utilizează deja o nouă generație TGX, îmbunătățirea semnificativă a eficienței consumului de combustibil se dovedește la fel de populară ca și noua experiență a utilizatorului.

Noile concepte pentru transmisie, aerodinamică și asistentul MAN EfficientCruise fac ca noua generație MAN Truck să fie mai economică: după un total de 684 km parcurși, noul MAN TGX 18.470 Euro 6d a necesitat în medie cu 8,2% mai puțin combustibil în comparație cu versiunea anterioară MAN TGX 18.460, pe secțiunea de măsurare de 342 km, care cuprindea porțiuni de autostradă (90%) și drumuri regionale. Traseul a fost repetat cu schimb de semiremorci și șoferi între cele două ture. „Nu numai că am reînnoit complet designul exterior, ci am folosit și noi elemente aerodinamice care îmbunătățesc fluxul de aer și reduc poluarea, precum noul grilaj al radiatorului, mare și integrativ, dar și noile oglinzi și amplasarea lor.“

Configurații ideale de vehicule, bazate pe un sistem modular

MAN oferă o varietate largă de tipuri de cabine, pentru nevoi diferite, introducând același standard de confort existent la camioanele grele și pe cele de distribuție și construcții. Dacă o echipă de până la 6+1 persoane (servicii de salvare, pompieri) și marfa trebuie transportate în același timp, cea mai bună alegere este cabina de echipaj DN pentru TGL și TGM. Cu o lățime exterioară de 2,24 m, modelul e potrivit pentru utilizare în zone de trafic și manevră cu spațiu limitat, la fel ca varianta CC (disponibilă pentru TGL și TGM), care nu e doar îngustă, ci și foarte scurtă, cu o lungime exterioară de 1,62 m. Următoarea ca mărime, NN, disponibilă pentru TGS și ca primă alegere pentru transportul local și în industria construcțiilor, are un design îngust, cu înălțime normală și lungime medie de 1,88 m. Șoferul poate depozita echipamentul de lucru și alte obiecte în spațiul liber din spatele scaunelor. Cabina FN este disponibilă pentru TGL, TGM și TGS. Îngustă, cu lungime de 2,28 m și înălțime normală, aceasta poate câștiga clienții prin greutatea redusă, felul compact și spațiul pe care îl are de oferit. Deoarece poate fi echipat cu un pat la cerere, modelul este ideal pentru persoanele care dorm ocazional noaptea în cabină. Cabina FM, disponibilă pentru versiunile TGL, TGM și TGS, poate fi echipată cu până la două banchete, are suficient spațiu de depozitare și oferă transportatorilor de materiale de construcții confort pe distanțe lungi fără pierderi de sarcină utilă. Cu o lățime exterioară de 2,44 m, toate versiunile de cabine au și mai mult spațiu în interior, pentru ca șoferul să se poată deplasa. Cabina GN, cu un pat, este recomandată în special pentru utilizarea în segmentul construcțiilor, datorită greutății sale relativ mici.

Inovații practice pentru confortul zilnic al utilizatorului

La cerere, sistemul media MAN poate fi operat prin noul MAN SmartSelect cu funcție touchpad, în prezent singurul sistem de acest gen utilizat pe vehiculele comerciale. Cu funcția de rotire și apăsare, minimizează nevoia de a lua privirea de la drum atunci când sunt acționate meniurile de infotainment și navigare. Inelul rotativ mare din partea de jos ghidează navigarea prin meniul principal, în timp ce inelul mai mic din partea superioară permite rotirea, apăsarea pe submeniuri și selectarea funcțiilor. În plus, pot fi introduse litere și cifre prin apăsarea și rotirea butonului, fiind activată funcția de scriere.

MAN SmartSelect este disponibil pentru toate modelele TGL, TGM și TGS cu variantele de cabină FM și FN. „Dar, pentru că selectorul e mare și nu există spațiu pentru cel de-al treilea scaun, ne-am gândit să facem un mini-selector cu aceleași funcții.“ Pentru a se asigura că șoferul nu este distras de la drum, MAN a respins în mod conștient utilizarea unui ecran tactil.

O altă inovație practică, ce privește în special șoferii din sectorul de distribuție și construcții, este panoul MAN Easy Control. Activarea luminilor de avarie, închiderea geamurilor și a trapei, blocarea ușii pasagerului și activarea liftului din spate sunt de obicei lucrurile pe care le va face un șofer la locul de încărcare înainte de a ieși din vehicul. Cu noul MAN Easy-Control, plasat pe ușa șoferului, aceste funcții pot fi activate chiar și după coborârea din vehicul, în cazul în care a uitat, nemaifiind necesară urcarea pe jumătate înapoi pentru a acționa un comutator. În funcție de vehicul, clientul poate alege între un layout preconfigurat, specific industriei, sau butoane configurabile în mod liber, care pot fi programate cu funcții.

Focus pe șofer și la construcții

Un șofer își poate recunoaște noul camion MAN imediat, datorită designul distinctiv. Un exemplu îl oferă bara de protecție din oțel, din trei părți, ușor de reparat, care face o impresie puternică și robustă, dar se îmbină armonios cu aspectul frontal al noului vehicul. Același lucru este valabil și pentru faruri, care au construcție modulară, ceea ce face posibil ca toate versiunile să fie echipate cu tehnologie LED de pionierat. Apărătoarele, în funcție de model și echipament, protejează farurile împotriva deteriorării în cazul unei pietre și nu numai.

Aspectul noii generații de vehicule MAN este atrăgător, dar funcționalitatea e mult mai importantă, mai ales pentru șoferii de vehicule de construcții, care știu că este nevoie de o gardă la sol adaptată pentru un acces ușor în cabină. Ca atare, noua amenajare a treptelor în formă de scară le iese în întâmpinare. Cele două sau trei trepte sunt mai late și poziționate mai aproape de decupajul roții, permițând o urcare mai ergonomică și mai sigură în cabină. Cea mai joasă treaptă, care se poate deteriora adesea în șantier, este acum echipată cu o funcție de oscilație. Clemele de fixare sunt realizate dintr-un material elastic, astfel încât să se poată deforma atunci când ating pământul și apoi să revină la forma lor originală după ce li s-a aplicat o forță. Celelalte trepte sunt realizate dintr-un plastic negru deosebit de rezistent la intemperii și au o margine de răzuire a tălpilor murdare. Șoferul poate intra în cabină mult mai ușor datorită unghiului mare de deschidere a ușii, de până la 89O, dar și mânerelor scării. Iar confortul interior e la același nivel cu cel al TGX.

Noul scaun dezvoltat de MAN poate fi acum poziționat rapid și simplu, deoarece se poate deplasa înainte și înapoi între 50 și 230 mm, iar înălțimea lui poate fi reglată în intervalul de 120 mm.

Și volanul multifuncțional ia în considerare nevoile șoferilor, astfel că înălțimea lui poate fi reglată în intervalul de 110 mm, iar poziția de conducere poate fi modificată de la 20O la 55O, la fel ca în automobile. Când vehiculul e parcat, volanul poate fi complet împins pe orizontal, pentru a oferi șoferului mai mult spațiu când coboară din cabină. Prin intermediul volanului, noul instrumental opțional, complet digital, atrage atenția. Afișajul său color de 12,3″, fără reflexii, de înaltă rezoluție, oferă șoferului o prezentare rapidă a tuturor informațiilor importante de care are nevoie. Între vitezometru și turometru există o zonă centrală de afișare care arată, de exemplu, o reprezentare tridimensională a vehiculului propriu, dar și a vehiculelor din față sau pe care tocmai le-a depășit și, de asemenea, o imagine de ansamblu permanentă asupra stării sistemelor de asistență. Afișajele alternative, care pot fi apelate confortabil prin intermediul volanului multifuncțional, oferă o varietate de informații importante suplimentare, cum ar fi sarcina pe osie, sau date relevante despre starea remorcii.

MAN TGL, TGM, TGS și TGX sunt acum echipate cu cele mai noi sisteme de asistență și siguranță la condus pentru șofer. 

Articole similare