Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Camioane pentru toate buzunarele

Mercedes-Benz Trucks a lansat luna trecută două modele noi de Actros, cu aceleași funcționalități, însă unul cu preț pentru cei care până acum nu își permiteau să achiziționeze un camion cu steaua în trei colțuri și unul pentru clienții exclusiviști, de regulă proprietari de firme care și conduc un camion, cu prețul demn de o „serie limitată”. Este vorba despre Actros F (F de la Funcționalitate/Flotă) – un model eficient, competitiv ca preț și care încorporează toate funcțiile și elementele funcționale – numai bun pentru perioada de criză pe care o traversăm. La polul opus se află Ediția Specială Actros 2, produsă, ca și prima serie, în numai 400 de unități, echipate cu toate inovațiile care au contribuit la votarea noii generații de camioane Mercedes-Benz drept „Camionul Anului 2020”. Ajustări potrivite vremurilor s-au făcut și la pachetele de service, sistemele de asistență la condus și, mai ales, la sistemele de propulsie pe hidrogen, gata de producție în anii care urmează.

Mercedes-Benz și-a adaptat oferta vremurilor de criză și le propune clienților atenți la costuri un nou model de camion, Actros F, care este practic versiunea de bază a fiecărui model, așa cum susțin reprezentanții companiei, „un camion care include toate valorile brandului cu steaua în trei colțuri – calitate, fiabilitate, funcționalitate, siguranță și valoare mare de revânzare – fără inovațiile prezentate la noua generație a Actros”, care îl făceau inaccesibil multor firme atente la prețul de achiziție.

Actros F e disponibil în 17 configurații, cu cabine StreamSpace sau BigSpace de 2,5 m lățime și tunel al motorului de 120 mm, ideal pentru transport pe distanțe lungi mai ales ca basculantă, platformă pentru cutii mobile sau silo.

La interior Actros F este oferit standard cu bordul cu ecran clasic și cu oglinzi retrovizoare (sistemul MirrorCam nu va fi disponibil pentru acest model), în combinație cu sistem de navigație și control al climei. Actros F poate primi și câteva opționale, precum sistemul de bord MultiMedia cu volan multifuncțional, controlul predictiv al grupului motopropulsor, ABA5, asistentul de bandă și funcția Side Assist. Soluția standard de conectivitate FleetBoard este de asemenea disponibilă pe noul Actros F.

Nou pachet de service cu plată pe kilometru

Producătorul de camioane din Stuttgart și-a anunțat flexibilitatea în a configura pachete de service individualizate, precum și soluții de leasing, finanțare și asigurări specifice pentru utilizatorii Actros F. Astfel, contractul de service Complete a adăugat posibilitatea de a plăti în funcție de rulajul efectuat, aspect cu atât mai important în contextul unor perioade forțate de inactivitate, precum cea cauzată de Covid-19. Pachetul de service Complete Mile va fi disponibil însă abia din martie 2021 pentru toate modelele MB Actros, Arocs și Atego. Acesta acoperă toate lucrările de service pentru componente de uzură, ca și clasicul „Complete”, însă rata lunară diferă în funcție de kilometrii rulați, caracteristică transmisă prin intermediul serviciului Uptime către sistemul IT al Mercedes-Benz Trucks, care comandă facturarea automată.

Upgrade la sistemele de asistență care cresc siguranța

În ceea ce privește siguranța, Daimler a anunțat introducerea din iunie 2021 a două noi sisteme de asistență la frânare: Active Side Assist cu funcție de frânare automată și Active Drive Assist 2 cu funcție de oprire de urgență, care poate opri complet camionul în caz de necesitate.

Lansat încă din 2016, Side Assist avertizează șoferul atunci când există pericolul să lovească un biciclist, un pieton sau un autoturism care se „ascunde” în unghiul mort de pe partea dreaptă a cabinei camionului. Din ianuarie 2021, Daimler începe să producă Active Side Assist, care, în situații de urgență, frânează camionul automat la viteze de până la 20 km/h, în cazul în care șoferul nu răspunde la avertizările luminoase și sonore atunci când efectuează un viraj la dreapta și există pericolul unei coliziuni. Cerința exista de mult timp din partea guvernului german, însă este greu pentru orice producător de autovehicule să își asume evitarea producerii unui accident, decizia fiind lăsată întotdeauna în seama șoferului.

Active Drive Assist ajută conducătorul auto să mențină camionul între cele două benzi de demarcație, sistemul de a doua generație aducând ca noutate inițierea unei opriri de urgență dacă recunoaște că șoferul nu este implicat activ în procesul de condus, poate din cauza unei probleme de sănătate. Dacă el nu răspunde, după mai multe avertizări (după 15, 30 și respectiv 55 de secunde), și nu ia controlul asupra volanului, sistemul poate frâna până când camionul se oprește complet, punând în funcțiune și luminile de urgență pentru a-i avertiza și pe ceilalți participanți la trafic asupra pericolului. După oprirea camionului, ADA 2 activează noua frână electronică de parcare, iar ușile sunt deblocate, astfel încât salvatorii să poată ajunge la șofer în caz de urgență medicală.

Ediția specială limitată Actros Edition 2

În timp ce noul Mercedes-Benz Actros F se concentrează în special asupra clienților care doresc maximum de funcționalitate de la un vehicul comercial, Actros Edition 2, care poate fi comandat din ianuarie 2021, se adresează unui grup țintă diferit: transportatori și șoferi profesioniști iubitori de inovație, care acordă o mare valoare confortului ridicat.

Cele aproape 40 de opțiuni suplimentare pentru interior și exterior, precum și elementele de design preluate din Ediția 1, îi conferă noii ediții, limitate la 400 de vehicule, un caracter inconfundabil și un aspect premium, deosebindu-se clar de modelele de serie.

O gamă întreagă de caracteristici și echipamente evidențiază luxul. Printre acestea, menționăm interiorul elegant, mânerele ușilor acoperite cu piele nappa, părțile interioare cu aspect de fibră de carbon, precum și o trapă cu iluminare ambientală. Noul ecran de pornire din meniul principal al sistemului multimedia, precum și sigla Edition din aluminiu lustruit de pe partea pasagerului sunt, de asemenea, atractive. Patul de sus, care are o lățime de 900 mm, vine și cu lenjerie, iar o perdea bej migdalat la interior și neagră la exterior asigură intimitatea într-un mod elegant.

La exterior, punctele de atracție includ, printre altele, gravuri pe laterală ale siglei, o inscripție „Edition 2“ pe parasolarul lăcuit, emblema Actros în față, inscripția Actros în partea superioară a peretelui din spate al cabinei, patru spoturi LED suplimentare în parasolar, precum și trei lumini de lucru LED în spatele cabinei. Din lateral, treptele de intrare din oțel inoxidabil sunt deosebit de vizibile.

Ediția 2 este oferită pentru toate variantele actualei generații Actros cu două și trei axe cu cabine GigaSpace și BigSpace. Vopseaua cabinei poate fi aleasă în funcție de culorile clientului, în timp ce partea din față a vehiculului este întotdeauna vopsită în culoarea gri metalică a lunii, pentru o recunoaștere facilă.

Actros Edition 2 încorporează o serie de sisteme active de asistență a șoferului, un pachet pentru confort, cu iluminare ambientală LED, oglindă de bărbierit, frigider și alte facilități, un pachet de conducere cu volan din piele, parasolar electric și altele, unul pentru vedere, cu faruri bi-xenon, senzor de ploaie și lămpi spate cu LED, un pachet media cu sistem de sunet, suport pentru notebook, priză suplimentară de 12/15 V și o linie suplimentară cu lumini de poziție LED în MirrorCam, indicatoare LED și lumină de întâmpinare.

Pentru un trafic fără accidente, Ediția 2 este echipată cu cea de-a cincea generație a asistentului de frânare de urgență (ABA 5), cu Active Drive Assist (ADA), opțional, pentru conducerea parțial automatizată (SAE nivel 2), MirrorCam standard, precum și cu Side Assist, disponibil din fabrică. Împreună cu aceste sisteme de asistență, controlul predictiv al propulsiei (PPC) contribuie la economii de combustibil și ajută șoferul pe rutele rurale.

Cei care achiziționează sistemului multimedia interactiv ca upgrade la versiunea standard vor primi și acces rapid la portalul Mercedes-Benz Truck App. Astfel, companiile pot profita de noile oportunități de conectivitate și-și pot echipa vehiculele cu aplicații care îmbunătățesc eficiența și confortul, cum ar fi serviciile telematice de la FleetBoard sau furnizori terți. Noua aplicație logistică HABBL de la FleetBoard Logistics permite integrarea cu ușurință a camioanelor din propria flotă, precum și de la subcontractanți, furnizarea de date și o comunicare mai facilă cu șoferii, aspecte care generează un nivel ridicat de eficiență și transparență.  

Articole similare