Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Internaţional Alexander intră pe segmentul de eCommerce

Cu investiţii constante în logistică, în special pentru sectorul de automotive, Internaţional Alexander pregăteşte acum terenul pentru un nou sector, cel de comerţ electronic, după cum a declarat Loredana Apreutese, General Manager al companiei, în cadrul panelului de discuții „Noile realități ale pieței de logistică“ organizat în cadrul Galei Premiilor Tranzit 2020, ediția a XI-a.

În momentul de faţă, în afara serviciilor de transport, respectiv grupaje, LTL, FTL şi transport expres, Internaţional Alexander şi-a extins activitatea în zona de depozitare şi logistică, oferind direct sau prin intermediul celeilalte companii din grup – Internaţional Alexander Logistic – servicii de logistică direct în fabricile clienţilor, spălare de ambalaje, transport de vehicule şi zone de depozitare. „Am investit în două depozite aflate în Arad şi Timişoara şi avem pregătite terenuri în Bucureşti, Sibiu şi Sebeş”, a declarat Loredana Apreutese.

Dacă până în urmă cu doi ani sectorul automotive a reprezentat principala direcţie de dezvoltare, FMCG-ul reprezintă acum un pilon principal pentru compania arădeană, iar în viitorul apropiat va intra pe sectorul de eCommerce.

Pregătim o platformă de online destul de mare, care va avea inclusă şi partea de logistică şi transport”, a declarat Loredana Apreutese la Gala Premiilor Tranzit, ediţia a XI-a.

Astfel, deşi la bază este o companie de transport, Internaţional Alexander are o activitate tot mai intensă în zona de logistică, pe care încearcă să o separe de cea de transport prin intermediul  companiei dedicate: „O parte din contracte nu am reuşit să le mutăm pe International Alexander Logistic fiind contracte-cadru facute pe firma mamă, care cuprind şi transport şi loigistică. Spre exemplu, în unităţile de producţie ale clienţilor operăm direct cu 500 de oameni”, a exemplificat managerul International Alexander.

Articole similare

Ad