Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Gala Tranzit 2020: Cum încheie anul câţiva mari logisticieni din România

Deşi un an atipic, cu volume fluctuante, cifra de afaceri şi profitul ar urma să fie cel puţin la nivelul anului 2019! Acestea sunt estimările companiilor de logistică şi transport prezente la Gala Premiilor Tranzit 2020, ediţia a XI-a, în cadrul panelului de discuţii „Noile realități ale pieței de logistică”.

Loredana Apreutese, General Manager International Alexander, singura companie din panel al cărei business principal îl reprezintă transportul, dar care are şi o pondere importantă de servicii logistice, a arătat că în luna iulie compania a înregistrat cel mai bun profit de la înfiinţare. Explicaţia a fost legată de predictibilitatea oferită, deşi cifra de afaceri a fost mai mică decât în luna iunie 2019, compania a putut face optimizări şi astfel şi-a crescut profitul.

Anul acesta l-am început foarte bine din punct de vedere al cifrei de afaceri şi a profitului, cel puţin până în pandemie. În iulie aveam un grad de realizare a cifrei de 99,7%, deci o mică scădere. Pentru final estimăm că ne vom menţine cifra de anul trecut, poate vom înregistra o mică creştere. Cât despre profit, credem că vom fi la nivelul din 2019”, a declarat Loredana Apreutese.

În privinţa logisticienilor şi expeditorilor prezenţi în panel, la nivelul Gebrüder Weiss România, Viorel Leca, director general al companiei, a afirmat că estimează o uşoară creştere a cifrelor în privinţa business-ului şi a profitabilităţii. Pe lângă diversificarea serviciilor, a volumelor şi optimizărilor făcute, aceste creşteri vor veni şi din reducerile de cost pe care compania le-a făcut pe fondul crizei COVID-19, economii despre care managerul spune că nu sunt sănătoase pe termen lung.

Am renunţat la programele de training, am redus activităţile de marketing, am redus numărul de călătorii în interes de serviciu etc. Nu cred că aceste constrângeri reprezintă o formulă de succes pe termen lung. E un an atipic, nu ştiu dacă îl putem lua ca şi referinţă pentru viitor”, a afirmat Viorel Leca.

Cu două luni foarte productive din punct de vedere al activităţii, octombrie şi noiembrie, din punct de vedere al Schenker Logistics România cifrele vor fi puţin mai mici decât cele de anul trecut, cu un grad de realizare de circa 90%.

Cred că vom fi aproape de 2019. Aceasta realizare are în spate un cumul de factori printe care şi reducerile de costuri, unele dintre ele involuntare, dar în contextul actual cred că este o realizare ok. Cu siguranţă am învăţat foarte multe pe parcursul acestui an, vom vedea ce ne aşteaptă în 2021, însă privesc încrezător”, a punctat şi Cristian Afrenie, Deputy Country Manager Schenker Logistics Romania.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea oficial prezent în panel, Alexandru Sîntu, Country Sales Director DSV Air & Sea, acesta a explicat că vor exista în continuare cele două companii DSV Solution şi DSV Air & Sea, integrarea cu Panalpina nefiind realizată încă 100% în România. Dacă în cazul primei companii cifra de afaceri va fi în uşoară creştere şi „vom încerca să menţinem profitul măcar la nivelul de anul trecut, ceea ce este fezabil având în vedere toate reducerile de costuri pe care le-am făcut”, în cazul DSV Air & Sea cifra de afaceri va fi în scădere.

Articole similare

Ad