Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

O ediție mai… rarefiată, dar cu grad mare de specializare (I)

Într-un an cu totul ieșit din comun, în care nu numai că s-au anulat târguri și expoziții tradiționale, inclusiv de transport și logistică – în frunte cu IAA Hanovra – dar nu s-au desfășurat nici măcar Jocurile Olimpice, ceea ce nu s-a mai întâmplat decât în perioade de război, competiția Trailer Innovation, din al cărei juriu face parte și revista Tranzit, a mers înainte, dar cu un număr mai mic de vehicule și sisteme înscrise în cele șapte categorii: 50. Multe dintre ele însă, mai ales cele aparținând unor producători de nișă, sunt extrem de ingenioase și aduc cu adevărat plus valoare operatorilor cărora le sunt dedicate.

La categoria Caroserie s-au înscris în competiție opt inovații, aparținând Humbaur, TMT Tanks & Trailers, Kässbohrer (ultimele două patentate), KH-Kipper, Knapen (în curs de obținere a patentului), Kögel, Schmitz Cargobull și Schwarzmüller.

Câștigătorul trofeului a fost Knapen, care a obținut 96,5 puncte pentru a concurat cu semiremorca EXSIDE cu podea mobilă, secțiuni laterale care se pot deschide complet și șine liftabile în partea de sus (deasupra ușilor laterale), care poate fi încărcată din lateral și permite transportul oricăror altor mărfuri în afară de cele vrac (paleți, lăzi, saci mari și mărfuri indivizibile).

Knapen a dezvoltat în 1993 prima semiremorcă având podea rulantă și uși laterale și de atunci sunt disponibile pe piață trei concepte diferite de astfel de vehicule încărcate pe lateral: cele care au un stâlp mic la mijloc, ce conferă rezistență, dar riscă să fie lovit la încărcare/descărcare (Knapen, Schwarzmüller etc.), cele cu pereți care se pot plia (TMT, NTM Suomi etc.) și cele cu pereți laterali liftabili hidraulic (Knapen, Legras etc.).

EXSIDE este un concept complet nou, superior celor trei prin faptul că accesul în timpul încărcării/descărcării a fost îmbunătățit semnificativ, deoarece pereții laterali ce se pot deschide complet creează o singură deschidere, mai mare, de 12,9 m, aspect nemaiîntâlnit la niciun alt vehicul cu podea culisantă, și care permite încărcarea de-a lungul întregii semiremorci. Asta presupune și o construcție specială a vehiculului, deoarece peretele de rezistență nu are voie să fie compromis și pereții etanși înguști și stâlpii ușilor din spate trebuie să poată sprijini construcția ușii. ªinele de deasupra ușilor laterale se pot ridica 300 mm, pentru înălțime suplimentară în timpul încărcării/descărcării, deci semiremorca poate fi încărcată complet până sus. În plus față de lățimea de încărcare unică pe piață, combinația de perete lateral ce poate fi deschis complet și înălțime suplimentară de încărcare este și ea unică, ceea ce creează flexibilitate în adaptarea la diverse tipuri de mărfuri și poate reduce numărul de kilometri pe gol – practic nu este marfă care să nu poată fi transportată cu această semiremorcă.

Un alt avantaj este absența șinelor pentru partea de jos a ușilor. Ușile laterale și stâlpul din mijloc al EXSIDE lasă spațiul întreg, în poziție deschisă, de la colțul de jos al vehiculului, ceea ce permite ridicarea șinelor de sus, scade riscul de deteriorare la încărcare/descărcare, deci și costurile de operare, deoarece în poziție deschisă ușile laterale și stâlpul din mijloc se mută în caz de impact cu stivuitorul, și permit înlocuirea ușoară, modulară și rapidă a ușilor și stâlpului, datorită suspensiei într-un singur punct. Greutatea a fost redusă deoarece construcția profilului colțului de jos împiedică îndoirea. Închiderea semiremorcii este ușoară, deoarece nu există șine în partea de jos, deci nu se întâmpină rezistență pentru că nu se acumulează reziduuri de mărfuri vrac. Datorită tuturor acestor avantaje, reprezentanții Knapen promit că EXSIDE are costuri reduse de exploatare pe întreaga durată de viață.

Semiremorca a fost supusă la teste intensive inclusiv pe timp de iarnă, în țările nordice.

Cu alte cuvinte, noul model rezolvă toate cele cinci probleme ce pot apărea în cazul unui vehicul cu podea culisantă care se încarcă pe lateral: deschiderea pe lateral este cea mai mare de pe piață, datorită faptului că are un singur stâlp în mijloc, care se poate muta într-o parte independent de uși, înălțimea de încărcare este mare, lățimea interioară este suficientă pentru doi paleți, există posibilitatea de a închide ușile laterale când semiremorca este încărcată, deoarece ușile sunt ghidate de șinele de sus, și se poate închide complet semiremorca atunci când este încărcată cu mărfuri de granulație mică, datorită folosirii cauciucului pentru fixarea dublă a ușilor în poziție închisă.

Pentru încărcarea mărfurilor vrac se deschide acoperișul, pentru descărcarea lor se deschid ușile spate și se pune podeaua în poziție de descărcare, pentru încărcarea/descărcarea mărfurilor din paleți și saci mari se deschid ușile laterale, stâlpul din mijloc culisează într-o parte și se ridică șinele de sus, iar pentru încărcarea/descărcarea mărfurilor indivizibile se deschide acoperișul, barele de sus, ușile spate și bara de deasupra ușilor spate și se folosește o macara.

Pe locul al doilea, cu 93 de puncte, s-a clasat Kässbohrer, cu a participat cu prima și singura cutie mobilă de 45′ din lume, K.SWAU.CC/45, având cuvă pentru bobine și certificat pentru transportul lor intermodal. Aceasta are șasiu cu design inovator, ce permite transportul în siguranță al bobinelor cu lungime de până la 2.150 mm și diametru de la 900 la 2.000 mm și capacitate totală de 30 t, pentru industriile automotive, de construcții, metalurgică, electrică și a construcțiilor de nave.

Transportul intermodal al bobinelor se face mai ales în containere cu prelată și nișă, cu capacitate maximă de 26-28 t, și în containere cu podea plată, în ambele variate fiind posibil și transportul de mărfuri generale. De asemenea, pot fi transportate și cu containere de 20′ pentru bobine, cu capacitate de 26-28 t, dar acestea nu pot încărca și mărfuri generale și sunt expediate la retur în stive, descărcate.

Până la apariția K.SWAU.CC/45, transportul de bobine se făcea în cutii mobile pentru mărfuri generale, ceea ce uneori ducea la accidente din cauza unor probleme de structură. Dar în timpul dezvoltării noii cutii mobile de la Kässbohrer s-a ținut cont tocmai de aceste probleme de siguranță, astfel încât noul model a primit certificare International Union of Railways (UIC)592/IRS 50592 de la International Railway Solution (IRS).

K.SWAU.CC/45 are 4.500 kg și se pretează și la mărfuri generale prin transformarea podelei.

Așa cum promit reprezentații producătorului, noul model scade riscurile operaționale pentru marfă, șofer, vericul, calea ferată sau publicul larg și are o durată de viață mai mare și o valoare de revânzare mare, cu atât mai mult cu cât beneficiază standard de acoperire cataforetică.

Noua cutie mobilă a fost supusă la numeroase teste, inclusiv de rezistență a șasiului și de transfer de pe șasiul de container pe tren și de repartizare uniformă a încărcăturii. Designul permite și încărcarea unor combinații de două bobine de 15 t sau trei de 10 t, cu respectarea distribuției uniforme și a integrității structurii.

O altă problemă pe care o rezolvă noua cutie mobilă este aceea că în cutii mobile pentru mărfuri generale bobinele sunt încărcate vertical, în ceea ce se numește „Eye to Sky“, dar în cazul încărcăturilor foarte grele, din cauza lipsei fixării, riscul de accidente este mare. În plus, absența unei cuve creează și probleme cu distribuția încărcăturii, dar K.SWAU.CC/45 permite plasarea bobinei în poziție orizontală, „Eye to Side“. Cuva oferă și pereți de partiționare, pentru a garanta raportul de 0,66 dintre lungime și diametru, eliminând astfel nevoia de stâlpi și rezolvând problemele legate de ancorare. Cutia mobilă are inelele de ancorare plasate optim pe podea și de pe laterale, pentru fixarea oricărei combinații de bobine.

Un alt avantaj este acela că, spre deosebire de semiremorcile cu prelată folosite în transportul rutier de bobine și de containerele plate de 20′ folosite la intermodal, cutia mobilă de la Kässbohrer se supune unor reglementări care permit o capacitate maximă de 44 t, deci sarcina utilă se ridică la 30 t, cu 2-4 t mai mult decât orice alt model de pe piață, și se poate folosi în siguranță în ambele moduri de transport.

La aceste atuuri se adaugă flexibilitatea, faptul că are o structură care se adaptează și la transportul de mărfuri generale, permițând o sarcină pe axa stivuitorului de 7,2 t și având perete față, prelată laterală și acoperiș culisant certificate EN 14642 Code XL, ceea ce garantează siguranța încărcăturii.

Pe a treia treaptă a podiumului, cu 82,5 puncte, s-a clasat Schwarzmüller,care este, așa cum declară reprezentanții companiei, singurul producător care a conceput o semiremorcă-cisternă, care nu doar că previne accidentele cauzate de amestecarea produselor, ci și oferă operatorilor o eficiență sporită prin descărcarea lor mai rapidă. ªi jumătatea din față și jumătatea din spate a cisternei au forma de așa natură încât produc o înclinare spre centru, ceea ce garantează că fiecare compartiment va fi descărcat complet, deci nu rămâne nicio cantitate de lichid care ar putea să se amestece cu cele ce vor fi încărcate ulterior, nu există riscul să se modifice punctul de aprindere prin mixarea mai multor produse și se elimină potențialele riscuri pentru motoare și alte echipamente, care pot duce la accidente fatale.

Un alt beneficiu este acela că descărcarea completă a cisternei durează cu circa 15 minute mai puțin comparativ cu modelele tradiționale în formă de cilindru.

Când valvele sunt deschise, înclinarea celor două jumătăți și gravitația oferă mijloace extrem de eficiente de a descărca în întregime cisterna, nefiind nevoie, în condiții normale de operare, de niciun alt mijloc de descărcare.

Pe celelalte inovații le prezentăm mai jos în ordine alfabetică, nu în funcție de numărul de puncte.

Humbaur s-a înscris în concurs cu FlexBox Dry cu design ușor Pur-Light și cu celulă FlexBox Cool, care servește drept compartiment de stocare multi-temperatură. Datorită acestui design special, vehiculul răspunde la două cerințe cheie din transport: oferă diverse opțiuni de răcire și în același timp cea mai mare capacitate de încărcare posibilă, ceea ce înseamnă că această caroserie este foarte versatilă și eficientă.

De exemplu, un Mercedes-Benz Atego cu o greutate totală maxim admisă de 7.490 kg și suprastructură cu volum util de 30 m3, cu celulă integrată de răcire de circa 4,5 m3, sistem auxiliar de încălzire pentru zona izotermă, lift de 1.000 kg și unitate de refrigerare ThermoKing V100, are o capacitate de încărcare de circa 2.500 kg. Iar un Mercedes-Benz Sprinter cu greutate totală maxim admisă de 3.500 kg și caroserie de 16 m3, cu celulă integrată de răcire de circa 4 m3, lift de 750 kg și unitate de refrigerare ThermoKing V100 are o capacitate de încărcare de aproximativ 850 kg. Asta în timp ce o structură de răcire comparabilă cu perete despărțitor pentru camerele cu diverse temperaturi are o capacitate de încărcare cu aproximativ 20% mai mică.

Datorită acestei inovații, când este nevoie să se transporte în același timp mărfuri care au nevoie de răcire și mărfuri care nu au nevoie de frig, nu se mai apelează la o semiremorcă specială pentru bunuri refrigerate, cu o zonă de răcire separată de cea unde nu are loc răcirea prin intermediul unui perete și al unei uși, care ar avea o greutate proprie relativ mare, deși nu ar fi nevoie decât de un spațiu foarte mic pentru răcire. În plus, dacă la combinația de Humbaur FlexBox cu FlexBox Cool, care cântărește puțin, se folosește o podea ușoară, se poate obține o sarcină utilă și mai mare. Mărfurile neperisabile pot fi transportate în zona izotermă, care poate fi accesată prin ușile spate ale semiremorcii sau printr-un lift opțional, în timp ce zona de răcire poate fi accesată printr-o ușă din spațiul izoterm. În plus, zona izotermă poate fi echipată cu sistem de încălzire, pentru a preveni, de exemplu, ca produsele de patiserie să înghețe iarna.

KH-Kipper a prezentat bena basculabilă pe trei părți W3H, care permite nu doar descărcarea pe trei părți, ci și realizarea de manevre în spații limitate, așa cum sunt șantierele de construcții. Este vorba de o basculantă flexibilă, universală, ce poate fi folosită pentru transport de materiale paletizate sau vrac ori mașini mici de construcții sau chiar materiale lungi. Peretele lateral hidraulic stânga care coboară din poziție verticală cu 180O sau peretele lateral dreapta cu deschidere în jos permit încărcarea bunurilor paletizate cu ajutorul unui stivuitor, iar dacă peretele stânga este la 90O față de poziția verticală face posibilă descărcarea cu precizie a materialelor la o anumită distanță de vehicul și încărcarea materialelor de la o platformă. Peretele spate se deschide automat când bena se ridică și se închide când ea coboară, iar datorită noului mecanism de blocare se închide mai ușor decât înainte, prevenind blocarea chiar și atunci când camionul stă sau merge în pantă. Iar prelata poate fi operată de la sol și sporește astfel confortul și siguranța șoferului, mai ales în condiții de vreme rea, când suprafața solului este alunecoasă. În plus, operarea ei durează mai puțin, ceea ce este important, deoarece este folosită foarte des.

Vehiculul se remarcă, așadar, prin rapiditatea cu care poate trece de la un tip de marfă la altul. Datorită noii compensații a arcurilor, sistemul manual de deschidere a peretelui lateral este mai ușor, de circa 300 kg, și mai sigur, iar lățimea interioară de 2.410 mm permite încărcarea a doi paleți unul lângă altul. Basculanta poate fi echipată cu macara, pentru descărcare/încărcare ușoare în locuri unde nu este la îndemână un stivuitor.

Kögel a prezentat în competiție caroseria Strong & Go pentru noua generație de semiremorci cu prelată Novum Cargo, Mega și Light, lansată în 2018, care respectă cerințele DIN EN 12642 Code XL și Daimler Directive 9.5 fără a folosi obloane și cerințele din transportul de băuturi pe europaleți cu un singur rând de obloane, pe primul rând de lăzi. Iar acum producătorul a inclus un sistem de blocare suplimentar pentru Strong & Go și clienții care decid să cumpere această caroserie primesc un certificat complet de asigurare a mărfurilor fără să mai fie nevoie de scânduri. Noul Strong & Go constă dintr-o caroserie inovatoare din generația Novum, din chingi de fixare pentru acoperișul Kögel Integral și din prelată culisantă optimizată cu sistem integrat de fixare. Deoarece nu mai e nevoie de obloane, manevrarea este mult mai ușoară și mai rapidă, iar siguranța șoferului și a mărfii este mai mare.

Schmitz s-a înscris în competiție cu sistemul continuu de găuri de ancorare care se pot folosi împreună cu echipamentul TIR, care își propune să răspundă cerințelor tot mai stricte din transportul în afara UE, legate de protecția mărfurilor împotriva accesului neautorizat, care, pe de altă parte, au redus mult flexibilitatea în dispunerea punctelor de ancorare a încărcăturii. Dar Schmitz propune un design inovator, ce oferă peste 100 de puncte de prindere, respectând în același timp și cerințele TIR. Până acum găurile de ancorare nu au putut fi folosite împreună cu echipamentele TIR, dar acum, datorită acestei dezvoltări, utilizatorii pot alege dintre găuri de ancorare continue, ochi de ancorare sau o combinație a celor două, iar diferitele dispozitive de fixare a mărfurilor pot fi agățate în ele împreună cu echipamentul TIR.

Schmitz oferă și prelată etanșă și sigiliu vamal, ca parte a pachetului TIR pentru semiremorcile cu prelată S.CS, dar și certificat TIR, ceea ce, în plus față de protecția împotriva accesului neautorizat la spațiul de încărcare, aduce și avantajul timpului scurt necesar pentru trecerea frontierelor.

Producătorul italian TMT Tanks & Trailers a concurat cu semiremorca Scigno cu lungime de încărcare pe lateral de 12.060 mm și înălțime semi-continuă de la 2.540 mm, care poate transporta fără probleme mărfuri lungi. Posibilitatea ușilor de a se deschide independent unele de altele permite și descărcarea parțială a bunurilor, iar ancorarea este optimizată datorită șirurilor orizontale de cleme ce respectă cerințele DIN EN 12642 (Code XL), acoperind astfel aproape toate tipurile de bunuri cu maximă eficiență și siguranță.

Semiremorca se poate folosi pentru colectarea și transferul deșeurilor de plastic și hârtie (atât detașate, cât și împachetate) și a fracțiilor umede și pentru transportul produselor agricole, forestiere, reciclate, al cerealelor, rumegușului, sacilor mari, al fânului, furajelor, paleților, cutiilor, panourilor și profilelor. Această flexibilitate reduce numărul de kilometri pe gol și deci crește eficiența în exploatare.

Semiremorca are o greutate proprie de 9.100 kg, un volum de 92 m3, adică 33 de europaleți, podea culisantă din aluminiu, care se poate acționa din telecomandă, și pereți din profile extrudate din aluminiu.

Articole similare