Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volvo și Daimler încheie un JV pentru producția pe scară largă a celulelor de combustibil

Volvo Group și Daimler Truck AG au semnat un joint venture prin care să dezvolte, să producă și să comercializeze sisteme cu celule de combustibil, în principal pentru camioane. Ambiția ambilor parteneri este de a sprijini evoluţia către un transport durabil și neutru din punct de vedere climatic până în 2050.

Grupul Volvo va dobândi 50% din acţiunile Daimler Truck Fuel Cell GmbH & Co.KG pentru aproximativ 0,6 miliarde de euro, iar încheierea tranzacției este preconizată în prima jumătate a lui 2021. „Celula de combustibil pe bază de hidrogen este o tehnologie cheie pentru un transport neutru de CO2”, spune Martin Daum, președintele Consiliului de administrație al Daimler Truck AG și membru al Consiliului de administrație al Daimler AG.

Noua asociere va profita de expertiza și experiența câştigată în câteva decenii de dezvoltare a pilelor de combustibil de către Daimler. „În viitor, lumea va fi alimentată de vehicule electrice cu baterii și cu celule de combustibil, alături de alți combustibili regenerabili. Noul joint venture este un pas important în modelarea unei lumi în care dorim să trăim”, spune Martin Lundstedt, președinte și CEO al Volvo Group.

Volvo Group și Daimler Truck AG vor continua să fie concurenți în toate celelalte domenii, cum ar fi tehnologia vehiculelor și integrarea celulelor de combustibil în camioane.

Ambele companii îşi doresc să demareze în aproximativ trei ani testele camioanelor cu celule de combustibil la clienți, iar producţia de serie să înceapă în a doua jumătate a acestui deceniu.

Articole similare

Ad