Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Poliția poloneză a demascat un nou mod de manipulare a tahografului

Poliţia poloneză din Lublin a descoperit pe un camion maghiar un nou sistem electronic de falsificare a datelor din tahograf. Vehiculul a fost oprit pentru o verificare obişnuită de-a lungul autostrăzii 68, în timp ce efectua un transport din Ungaria către Rusia. Camionul, supus iniţial unei verificări obişnuite, avea la bord un sistem care înregistra pe tahograf stare de repaus chiar şi atunci când camionul era în mişcare.

De data aceasta, tipul de modificare a fost fără precedent și a necesitat alte modificări ale sistemului electric și electronic al camionului. În ​​atelier, tehnicienii au găsit un senzor de mișcare contrafăcut, însă pentru a găsi cablurile contrafăcute, identice cu originalele, tehnicienii Inspectoratului au avut nevoie de șapte ore, după care au şi declarat că „autorul acestei manipulări merită o apreciere reală”.

Acum, compania de transport care deține camionul trebuie să facă față sancțiunii care va atinge probabil maximul prevăzut de legislația poloneză, adică 12.000 de zloţi (circa 2.600 de euro), pe lângă costurile pentru găsirea fraudei și restaurarea vehiculului.

Articole similare

Ad