Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volvo Trucks lansează în 2021 în Europa o gamă completă de camioane electrice…

… care vor putea fi comandate din 2021 și a căror producție de serie va începe în 2022.

Producătorul suedez este acum în faza de testare a gamei de vehicule grele electrice FH, FM și FMX, cu greutate totală de până la 44 t, care vor fi folosite la transport regional, distribuție, operațiuni urbane de construcții și colectarea deșeurilor. În funcție de configurația bateriei, autonomia lor va putea ajunge la 300 km.

Volvo Trucks își propune ca, prin creșterea rapidă a numărului de camioane grele electrice, să ajute la îndeplinirea țintelor legate de sustenabilitate, așa cum subliniază președintele companiei, Roger Alm.

Producția FL și FE electric, pentru distribuție urbană și colectarea deșeurilor, în special în Europa, a început în 2019, iar în America de Nord vânzările modelului VNR electric, pentru transport regional, vor începe pe 3 decembrie 2020.

Tot în acest deceniu vor urma vehiculele electrice pentru operațiuni solicitante pe distanțe lungi, care vor avea o autonomie mai mare și se vor baza pe baterii electrice și pe celule de combustibil. Concret, Volvo Trucks își propune să înceapă să vândă camioane electrice propulsate de celule de hidrogen în a doua jumătate a acestei decade. Obiectivul companiei este ca până în 2040 întreaga sa gamă de camioane să fie fără combustibili fosili. „Dar condițiile în care se face trecerea de la combustibili fosili la combustibili alternativi, ca electricitatea, diferă mult de la o piață la alta, în funcție de variabile precum stimulentele financiare, accesul la infrastructura de încărcare și tipul operațiunii de transport“, explică Roger Alm.

De acea, cele mai multe companii de transport vor trece etapizat la vehicule electrice și multe dintre ele vor avea o flotă mixtă de camioane cu diferite propulsii în perioada de tranziție.

Șasiurile Volvo sunt concepute pentru a fi independente de trenul de rulare folosit, deci clienții pot alege să cumpere câteva camioane Volvo din același model, care au ca unică diferență faptul că unele sunt electrice și altele sunt pe gaz sau pe motorină. Din punct de vedere al caracteristicilor, ca postul de lucru al șoferului, fiabilitatea și siguranța, toate vehiculele Volvo îndeplinesc aceleași standarde înalte, iar șoferii ar trebui să se simtă familiari cu ele și să le poată conduce în siguranță și eficient indiferent de combustibilul folosit, mai promite președintele Volvo Trucks.

Din perspectiva producătorului suedez, tranziția la un transport mai sustenabil ar trebui să se facă pe cât de lin posibil pentru firmele de transport. Soluțiile oferite trebuie să nu se bazeze deloc pe combustibili fosili și să le permită transportatorilor să obțină nivelurile necesare de profitabilitate și productivitate.

În ceea ce privește sarcina Volvo Trucks de a permite o tranziție ușoară la vehicule electrificate, compania face asta oferind soluții holistice ce includ planificarea traseului, configurarea corectă a camioanelor, echipamente de încărcare, finanțare și servicii. Iar siguranța pe termen lung pe care o propun compania și rețeaua sa globală de dealeri și de service-uri va fi mai importantă ca niciodată.

Articole similare

Ad