Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Parc auto și efectiv de șoferi cu peste 3% mai mici decât în octombrie 2019 în Franța

CNR (Comitetul Național Rutier din Franța) a realizat și pentru octombrie o anchetă referitoare la situația operatorilor de transport din această țară, și din aceasta a rezultat, printre altele, că parcul auto a scăzut în medie cu 3,8% față de octombrie 2019, iar numărul de șoferi cu 3,5%, în timp ce prin comparație cu septembrie 2020 s-a înregistrat o creștere medie a flotei de 2% (obținută între valoarea minimă de +0,2% declarată de unele firme și valoarea maximă de 3,8% declarată de altele), dar o scădere medie a numărului de șoferi de 3,8% (cea mai mică valoare a fost de -7%, iar cea mai mare, de -0,6%). Față de februarie 2020, ultima lună întreagă din acest an înainte de introducerea restricțiilor, flota a fost cu 1,1% mai mare, cea mai mare valoare de anul acesta, urmată de cea din septembrie, când a fost o scădere de 0,9% față de februarie, și de cea din iunie, cu -3,8%.

Numărul de șoferi a fost cu 1,7% mai mare decât în septembrie 2020 (cu valori minime și maxime de -0,2%, respectiv +3,6%), iar față de februarie 2020 a fost cu 1,8% mai mare, cea mai mare valoare din acest an, urmată de cea din iunie, de 1,2%, și de cea din septembrie, din 0,1%.

Raportul CNR citează și date de la Institutul Național de Statistică, dar ac4estea sunt pentru perioada anterioară lunii octombrie: în al doilea trimestru din 2020 numărul de angajați din Franța din transport și logistică era de 397.000, cu 0,4% mai mare decât în perioada similară din 2019 și cu 0,1% mai mic decât în primul trimestru din 2020.

Transportul și depozitarea au fost, după cazare/catering și activități științifice și servicii administrative, al treilea domeniu cu cei mai mulți salariați în șomaj tehnic în august și septembrie 2020.

Articole similare

Ad