Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Aplicarea Pachetului Mobilitate îi îngrijorează pe şoferii est-europeni

Adoptarea Pachetul Mobilitate în cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene (UE) va avea consecințe importante pentru transportul rutier de mărfuri, iar un sondaj realizat de Mark Garner, managerul lanţului de parcării Snap, din Marea Britanie, la care au participat 350 de șoferi europeni de camioane, relevă îngrijorările acestora.

Întrucât şoferii profesionişti nu mai pot lua perioade săptămânale de odihnă în cabina camioanelor, operatorii de transport sunt acum obligați să găsească cazare potrivită pentru angajaţii lor. În acelaşi timp, trebuie să se asigure că șoferii se întorc acasă o dată la 4 săptămâni – o schimbare care se dovedește a fi importantă pentru transportatorii internaționali.

În consecinţă, mulți speculează asupra impactului operațional și comercial serios pe care Pachetul Mobilitate îl va avea în special asupra transportatorilor din Europa de Est, care au luptat agresiv împotriva introducerii acestuia și au numit noua reglementare ca fiind protecționistă și discriminatorie.

În urma sondajului realizat de Mark Garner, două treimi (66,5%) dintre cei 350 de șoferi chestionaţi sunt îngrijorați de impactul Pachetului asupra locurilor de muncă, iar 77% dintre aceştia sunt de părere că noile reglementări vor crește congestia în porturi și la frontiere.

Deşi 45,7% dintre șoferi ar prefera să aibă beneficieze de cazare decât să doarmă în camion, aproape trei sferturi (72,9%) sunt îngrijorați de calitatea locurilor de cazare disponibile și 88% se tem că nu vor găsi disponibilitate. Nu în ultimul rând, 86,6% se tem că noile măsuri vor duce la creșterea criminalității în transportul de mărfuri, din cauza numărului mare de vehicule nesupravegheate. „Suplimentarea capacităţilor de parcare în condiții de siguranță în toată Europa este esențială pentru a putea pune în aplicare prevederile legislative în domeniu, dar şi pentru răspunde preocupărilor șoferilor”, a declarat Mark Garner, CEO Snap.

Articole similare

Ad