Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

În prag de Brexit, au crescut exporturile către Marea Britanie

Exporturile înregistrate de barometrul TimoCom în perioada 20 noiembrie – 19 decembrie 2020 au crescut semnificativ, până la un nivel care nu a mai fost atins în 2020. Motorul acestei creşteri sunt exporturile către Marea Britanie, ţară care îşi face stocuri de mărfuri în pregătirea pentru Brexit-ul fără acord intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021. În perioada menţionată, importurile înregistrate de TimoCom s-au contractat, chiar dacă nu foarte mult, comparativ cu luna anterioară.

La export, cele mai mari creşteri în raport cu România s-au înregistrat pe Marea Britanie, pe Polonia şi Italia, unde s-a ajuns la un raport marfă/camion de 43/57, 27/73 şi 40/60, de la 23/77, 14/86, respectiv 28/72, luna trecută. De cealaltă parte, singurele scăderi s-au observat pe Bulgaria (de la 27/73, luna trecută, la 20/80) şi Germania (de la 29/71, la 28/72).

În ceea ce priveşte intrările pe bursa TimoCom, singurele creșteri s-au înregistrat pe Bulgaria, unde s-a ajuns la un raport de 69/61, faţă de 36/64, luna trecută, şi Spania (de la 9/91, la 12/88). În acest timp, cele mai acute scăderi ale volumelor de import s-au raportat pe Cehia, de la 56/44, cu o lună în urmă, la 33/67, Polonia (de la 68/32, la 50/50) şi Ungaria (de la 37,63 la 28/72).

Articole similare

Ad