Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vânzările de semiremorci, cu 24,4% mai mici

În primele 11 luni din 2019 s-au înmatriculat pentru prima dată în România, conform datelor DRPCIV, 2.630 de semiremorci noi și 5.864 rulate, iar 9.467 au fost reînmatriculate, față de 3.478, 5.136, respectiv 9.153 în perioada similară din 2019

Lider de piață este Schmitz Cargobull, cu 911 semiremorci (491 de basculante, 269 de prelate, 103 cu temperatură controlată, 31 pentru transport de containere, 15 furgoane și 2 cu obloane rabatabile), față de 1.337 în perioada similară a anului anterior. Pe locul al doilea este Krone, cu 424 (354 de prelate, 39 cu temperatură controlată, 11 cu obloane rabatabile, 8 pentru transport de containere, 6 furgoane și 6 platforme), față de 728, iar pe al treilea Wielton, cu 264 (253 de basculante, 6 cu podea coborâtă, 4 suprastructuri deschise și 1 prelată), în creștere față de cele 231 din 2019. Schwarzmüller a vândut 186 de semiremorci noi (90 de prelate, 86 de basculante, 4 pentru transport de lemn, 3 platforme, 1 pentru transport de vehicule, 1 cu obloane rabatabile și 1 cu podea coborâtă), față de 198, Kässbohrer 135 (48 de basculante, 22 de prelate, 19 cisterne, 19 vehicule DA99 pentru transport de materiale lungi, 11 pentru transport de containere, 8 platforme, 7 cisterne ADR și 1 pentru transport de vehicule), față de 183, Kögel 119 (111 prelate, 7 basculante și 1 platformă), față de 170, iar Mega 118, din care 113 basculante, față de 136.

Mai puțin de 100 de unități au vândut Meiller (90 de basculante, în creștere semnificativă față de cele 42 din 2019), Stas (26 de basculante și 8 DA99, de asemenea în creșțere față de cele 18 unități din 2019), Magyar (32 de cisterne ADR – 26 în 2019), Max Trailer (21 cu podea coborâtă, 6 platforme și 2 pentru transport de containere – 28 în 2019), OMEPS (28 de cisterne/14), Berger (18 prelate, 6 suprastructuri deschise și 1 platformă – 125 în 2019), Zaslaw (18 basculante și 1 pentru transport de lemn – 14 în 2019), Bodex (14 basculante DA10 și 2 DA99), Ardor (15, din care 13 cisterne), Asam (10 cisterne ADR, 3 pentru transport de vehicule, 1 cu obloane rabatabile și 1 cisternă), Spitzer (15 cisterne) și Kraker (10 pentru transport de bunuri indivizibile).

Sub 10 unități au vândut Benalu (8 basculante și 1 cisternă), Stokota (9 cisterne ADR), Faymonville (3 platforme, 3 cu podea coborâtă, 1 pentru transport de vehicule și 1 pentru transport de geamuri), Pezzaioli (7 pentru transport de animale), Lider Damper (3 pentru încărcături excepționale, 2 pentru transport de ciment și 1 basculantă), Trneka (6 basculante), Ozgul (5 cu podea coborâtă și 1 basculantă), D-TEC (5 pentru transport de containere), OMSP Macola (5 cisterne ADR), BC-LDS (4 cisterne ADR), Eurobody (4 pentru transport de materiale lungi), Pavic (4 pentru transport de lemn), Sommer (3 prelate și 1 pentru transport de vehicule), Alim (2 betoniere și 1 basculantă), Doll (3 DA99 pentru transport de materiale lungi), FGM (3 pentru transport de vehicule), Gofa (3 cisterne ADR), Lohr (3 furgoane), Nooteboom (3 cu platformă), Schrader (3 cisterne, din care 2 ADR), Talson (2 furgoane și 1 cu temperatură controlată), Bertoja (2 cu podea coborâtă), Broshuis (2 platforme), Cryolor (2 cisterne ADR), Efe Endustri (2 gunoiere), Juziade (2 pentru transport de vehicule), OKT Trailer (2 cisterne), Recker (2 cu podea coborâtă), Tabarrini (2 basculante), Akyel Treyler (1 basculantă), Ameridac (1 platformă), Chéreau (1 cu temperatură controlată), De Angelis (1 cu podea coborâtă), Donat (1 pentru încărcături excepționale), Fliegl (1 pentru transport de vehicule), General Service (1 cisternă), Gervasi (1 basculantă), Gsodam (1 pentru transport de lemn), Hmstreyler (1 cu podea coborâtă), Kalepar (1 pentru transport de vehicule), Karbonsan (1 cisternă ADR), Kempf (1 basculantă), Langendorf (1 basculantă), Legras (1 furgon), Lider Lowbed (1 pentru încărcături excepționale), Lintrailers (1 pentru transport de vehicule), Nursan (1 pentru transport de ciment), Ozsan Treyler (1 cu podea coborâtă) și Santi (1 cu temperatură controlată).

La acestea se adaugă 13.831 de remorci noi și 9.004 rulate la prima înmatriculare și 12.250 reînmatriculate, față de 13.793, 7.666, respectiv 11.525 în primele 11 luni din 2019.

Articole similare