Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

„Producem aproape același număr de vehicule pe zi ca înainte de Covid-19.“

Dacă ne uităm la 2020, el este doar puțin diferit de alți ani: Covid-19 i-a dat culoare, dar nu este totul negativ, crede Harry Wolters, CEO-ul DAF Trucks, care mai declară că firma pe care o reprezintă a abordat bine criza și că lucrează la fel ca înainte, și de aceea privește cu încredere spre 2021

Asta reiese din interviul acordat publicației olandeze specializate TTM.nl.

TTM.nl: Lucrează un președinte de companie și de acasă? Sau asta nu se potrivește cu atribuțiile sale?

Harry Wolters: Lucrez și de acasă, o zi pe săptămână. Angajații noștri lucrează de acasă cât se poate de mult. Cei din birouri, desigur, nu cei din producție. Și organizăm întâlniri folosind Teams. Nu este mai bine decât în viața reală. Folosind Teams sunt posibile întâlniri unu la unu, dar nu și cu un grup mai mare. Însă încercăm să fim cât de eficienți posibil cu protocoalele din întâlnirile online.

În martie 2020 a izbucnit criza sanitară în Olanda. Când s-a gândit DAF că „trebuie să facem ceva în legătură cu asta“?

Totul a început la final de 2019 și în primele luni din 2020, când ne concentram în primul rând asupra asigurării fluxului de piese din China. Apoi problema s-a mutat în Italia și după asta virusul s-a apropiat tot mai mult și s-a dovedit că era înțelept să păstrăm distanța de 1,5 m între oameni pentru a garanta sănătatea angajaților noștri. Dar liniile de asamblare a camioanelor nu permit o distanță de 1,5 m, așa că am spus: stop! Și asta nu e de ici, de colo într-o fabrică precum a noastră. Acolo nu te oprești decât în ultimă instanță. Transportul și logistica sunt vitale, trebuie să meargă încontinuu. Deci dealerii noștri au rămas deschiși, chiar dacă aveau mai puțin de muncă. Ei s-au gândit, împreună cu clienții, la lucrările de întreținere care trebuiau efectuate mai urgent în eventualitatea unei închideri. Dar Paccar Financial and Parts a continuat să meargă și să-și asiste clienții. În curând am început să reorganizăm producția și dinamica apărută atunci a fost specială, pentru că nu ne gândiserăm niciodată la păstrarea unei distanțe de 1,5 m. Însă am reușit. Întâi cu un vehicul, apoi cu două, apoi cu trei. Și apoi, din fericire, am putut produce din nou, deși la început era vorba doar de 20 de mașini pe zi. Era foarte important, pentru că le puteai spune din nou clienților când erau gata camioanele pe care le comandau ei.

Și acum totul încă funcționează cu păstrarea distanței de 1,5 m?

Da. În aprilie am început din nou să producem la Eindhoven, iar în mai la Leyland, și de atunci, desigur, am continuat să îmbunătățim procesul. Pentru asta e nevoie ca toți să fim adaptabili și mi s-a părut minunat să văd cum participa toată lumea. La fel și în ceea ce privește managementul: să stăm de vorbă, să luăm decizii, și asta a devenit noua politică. Iar acum toată lumea lucrează conform noilor reguli și merge bine. Producem aproape același număr de vehicule pe zi ca înainte de Covid-19.

Alte companii din domeniu nu numai că au oprit producția, dar au și concediat angajați. În unele cazuri au fost pierdute mii de locuri de muncă. Dar nu și la DAF. Lucrați deja atât de „lean”?

Suntem oricum foarte „lean”. În fiecare zi ne uităm la activitățile noastre și la ce ar trebui poate să ajustăm. Ceea ce nu trebuie subestimat este valoarea lui NOW, programul de sprijin derulat de guvernul olandez. Când am oprit producția printre angajați a apărut o foarte mare nesiguranță. Dar dacă poți folosi NOW1 și NOW2 pentru a garanta că totul este în regulă din punct de vedere financiar asta îți dă multă pace și liniște. Îi sunt foarte recunoscător guvernului nostru pentru asta și pentru că face ca lanțul de aprovizionare să fie puternic. Dacă un furnizor nu poate sau nu vrea să își facă partea din acest lanț, ești pierdut. Atunci problemele nu s-ar mai fi terminat. Până la urmă, 150 de angajați temporari ne-au părăsit oricum, pentru că recuperarea din iunie nu a mers așa cum se aștepta. Și, da, avem o oarecare protecție flexibilă datorită angajaților temporari, dar nu vorbim despre concedierea a 5.000 de angajați, așa cum fac alți producători.

Care a fost impactul Covid-19 asupra cifrei de afaceri?

Se poate vedea cât a pierdut piața europeană: ținta pentru țările UE a fost de 300.000 de unități pe segmentul greu, dar am ajuns la 225.000-230.000. Cu alte cuvinte, două treimi din volumul din 2019, un pas înapoi considerabil. Cota de piață a DAF în Europa a rămas aproape la fel pe segmentul greu, de 16,2%. Pe segmentul autotractoarelor am crescut ușor, până la 19,9%. Cota de piață din Olanda este de 31,5%, cu 0,3% mai mică decât în 2019, dar estimez că vom încheia decembrie cel puțin la nivelul de anul trecut. În Marea Britanie am urcat de la 29,4% la 32,1%. Poate fi efectul Brexit, dar avem și o campanie puternică acolo, „Building Britain“. Apropo, 2020 a fost anul Corona, dar a fost și anul în care cea mai recentă generație de modele DAF a fost lansată pe toate piețele noastre, de la Columbia la Noua Zeelandă, trecând prin toate țările dintre ele.

Cum priviți Brexit? Sigur sunteți deja pregătiți.

Ne-am pregătit pentru Brexit o mare perioadă de timp, de când a devenit oficial, pe 1 aprilie 2019, cu stocuri în Olanda și Marea Britanie, cu punerea la punct a facilităților vamale, omologare etc. Cu fabrica noastră din Leyland vrem să continuăm să ne sprijinim clienții mai bine decât competitorii care trebuie să importe camioane. Însă faptul că se întârzie de fiecare dată creează o mare nesiguranță. De fiecare dată creăm stocuri și pe urmă le eliminăm. Le creăm și le scădem iar. Toți sunt pregătiți, dar Brexit nu se materializează. Este o muncă de mare precizie, chiar și acum, pentru a livra un camion unui client în 2020, de exemplu. Dar, deși avem un avantaj datorită filialei noastre din Marea Britanie, chiar sperăm că se va ajunge la un acord. Pentru libera mișcare a oamenilor și a bunurilor, altfel va trebui să avem permise de muncă pentru angajații britanici care lucrează uneori în Olanda. Și nimeni nu ar trebui să-și dorească așa ceva.

Am văzut câteva ediții speciale anul acesta. O ediție Super Space Cab, o ediție Unity și chiar pachetul Ultimate.

Acestea au avut rolul de a celebra ceva. 250.000 de Super Space Cabs chiar este o performanță, deci trebuie să fie o ediție specială. Unity a fost creat în timpul Covid-19 în Franța și Spania, datorită fraternizării din transport din timpul carantinei – de aceea am produs această ediție.

Pachetul Ultimate arată ca XF și CF. Va exista un nou model CF și XF după acesta? Am văzut niște modele de teste, camuflate în negru, făcând ture pe aici…

Și eu am auzit asta, da. Este sunetul pe care ne place să-l cultivăm. Da, testăm aceste modele camuflate în negru.

Cum priviți anul ce vine?

Este o lume plină de oportunități. Din fericire, nu va fi la fel de rău ca 2020. Eu sunt optimist, va fi un an plin de oportunități. Vor apărea vaccinuri și va fi din nou un pic de fericire în lume. Trebuie să construim pe această fraternitate, pe această hotărâre de care am dat dovadă în 2020 în organizația DAF și sunt sigur că 2021 va aduce lucruri grozave. Camuflate în negru sau nu…

Articole similare