Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Iveco

Pentru transportul urban, Iveco Bus propune autobuzul electric E-Way, dezvoltat împreună cu carosierul francez Heuliez, model cu care a participat deja la mai multe licitații. Vehiculul este disponibil în variante de 9,5, 12 și 18 m lungime. Dintre acestea, autobuzul solo are o capacitate de 89 de pasageri. Motorul central electric BAE are putere nominală de 120 kW și un vârf de putere de 190 kW. (La versiunea articulată se folosește motor de 200 kW.) Pentru a reduce costurile de infrastructură, Iveco propune vehicule cu autonomie mare – la un pachet de baterii de 360 kW se garantează parcurgerea a 300 km în condiții normale de operare. Bateriile sunt dezvoltate împreună cu producătorul francez Force Power. Sistemul de înmagazinare a energiei este modular, astfel că se poate opta pentru diferite configurații, în funcție de variantele de alimentare preferate.

Gama proprie Urbanway este oferită în variante de 10,5, 12 și 18 m lungime, cu propulsie diesel, hibrid diesel-electric sau pe gaz natural combinat (CNG). Pentru versiunile convenționale se poate alege dintre motoarele Tector 7 și Cursor 9, puterea maximă instalată pe modelul articulat fiind de 400 CP. Separat, Urbanway CNG este propulsat de Cursor 8, ce dezvoltă 290 CP (în cazul modelului de 12 m) sau 330 CP (la 18 m). Toate vehiculele dispun de un compartiment pentru șofer poziționat mai sus, echipat generos și realizat în conformitate cu recomandările EBSF (Sistemul european de autobuze ale viitorului).

Tot pentru transport urban, Iveco propune modelul Crealis electric, destinat aplicațiilor BRT (Bus Rapid Transit), cu opțiuni de încărcare plug-in sau prin pantograf, dar și minibusul Daily electric. Acesta din urmă asigură o autonomie de 200 km în condiții normale de operare, în configurația cu 3 pachete de baterii și noul modul EcoPower. Grație opțiunii de încărcare rapidă („Fast Charge”), alimentarea cu energie electrică se poate face în doar două ore în sistem plug-in.

Producătorul italian este foarte avansat și cu tehnologia pe gaz natural comprimat (CNG), motiv pentru care o și susține în continuare. Pe lângă gama urbană, și autobuzele interurbane sunt disponibile cu propulsie pe gaz. De altfel, livrările pentru Crossway Natural Power au început din septembrie 2019. Vehiculul este echipat cu motor de 360 CP și asigură o autonomie de 600 km. Întrucât efortul investițional este foarte mare în cazul tehnologiei electrice, gazul constituie o alternativă viabilă, sunt de părere reprezentanții Iveco Bus; la fel sunt și vehiculele hibride ZEV (diesel-electrice), care au o autonomie de câțiva kilometri și permit traversarea orașele cu zero emisii.

Gama Crossway este oferită în 3 variante de lungime și 3 motorizări, iar în funcție de configurația interioară vehiculele pot avea până la 63 de locuri (în varianta de 13 m), fiind destinate transportului școlar, interurban sau curselor de convenție.

Special pentru operatorii urbani, Iveco Bus propune conceptul „Garajul Inteligent”, prin care se optimizează spațiul din autobaze. Autobuzele Urbanway, echipate cu tehnologie digitală, se mișcă autonom și se parchează singure, utilizând la maximum spațiul disponibil. De asemenea, Iveco a dezvoltat și o aplicație cu ochelari 3D pentru ateliere service, prin care se comunică în timp real echipei de tehnicieni indicații pentru diferite reparații și intervenții. Sistemul, care are la bază tehnologie Microsoft, a fost deja testat în Italia, Germania, Benelux, țările nordice, Spania și Franța.

Articole similare

Ad