Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Flexibilitate și adaptabilitate, lecțiile unui 2020 atipic

Cu un plus de 45.000 m2 nou-închiriați, 2020 s-a încheiat cu un bilanț pozitiv pentru VGP România, actualul context pandemic nereușind să abată compania de la planurile investiționale stabilite pentru a-i oferi o prezență susținută la nivel național. După lecția învățată în 2020, care arată că, pentru a funcționa fără probleme pe o piață expusă unor influențe externe neașteptate precum criza Covid-19, flexibilitatea și adaptabilitatea sunt esențiale pentru orice companie din real-estate, și nu numai, VGP România privește cu optimism anul 2021, care se dorește a însuma, la final, cinci parcuri active: Timișoara, Sibiu, Brașov, Arad și București. VGP România se bazează pe know how-ul și sprijinul primit din partea grupului, care se bucură de un stading financiar deosebit de ridicat și manifestă o mare încredere în piața românească.

În contradicție cu situația dificilă generată de contextul pandemic, 2020 a fost un an bun pentru dezvoltatorul, managerul și proprietarul de spații imobiliare de logistică și semi-industriale VGP România, întreaga piață fiind de altfel consistentă atât în ceea ce privește livrările de spații noi, cât și contractările. „În pofida a ceea ce s-a întâmplat atât în primăvară, când toată lumea se aștepta la o posibilă contracție, cât și la jumătatea anului, când așteptările erau mai degrabă conservatoare, piața a continuat până la sfârșit de an în forță, în special pe partea tranzacțională de închirieri“, afirmă Adrian Crizbășianu, Country Manager VGP România, subliniind că și compania pe care o conduce a reușit să își urmeze planurile în 2020, iar acum are dezvoltarea teritorială în plin avânt. „În 2020, am pornit construcții în locații noi, am extins parcul de la Timișoara și am demarat un nou parc în Brașov. Pe partea de achiziții de teren, am securizat o locație nouă, la Arad, și am făcut extensia parcului de la Sibiu. Ca urmare, am închis anul cu aproape 150.000 m2 închiriați și încă 40.000 m2 în construcție.“

țintele principale din 2020, de creare a premiselor pentru extinderea la nivel național a rețelei VGP, de umplere a spațiilor vacante, de contractare a spațiilor care urmau să fie date în construcție și de demarare de noi locații au fost în mare parte îndeplinite.

Portofoliu mixt de chiriași, mulți dintre ei activând în domenii neafectate de criză

În prima jumătate din 2020 au fost materializate multe proiecte demarate și semnate în 2019, cu livrările aferente în cursul anului sau care urmează, însă și în a doua parte s-au lansat și organizat licitații mari. Activitatea poate că a fost peste așteptări, însă structura este foarte importantă. „Multe din domeniile cu un orizont de dezvoltare general, care nu depind de modul în care se face comerțul, online sau offline, s-au mișcat în continuare accelerat. Dat fiind faptul că de foarte mulți ani a început tranziția de la retailul tradițional la cel modern, retailerii moderni și-au continuat planurile de dezvoltare, riscând cel mult să livreze online din acele locații sau într-un mix de online și comerț fizic. Același lucru a fost valabil și pentru firmele de curierat, de e-fulfillment sau din zona farma, sectoare de activitate care fie nu au fost impactate, fie, din contră, au fost accelerate de pandemie“, a spus Adrian Crizbășianu. „Portofoliul VGP România existent, format dintr-un mix de chiriași ca domeniu de activitate, a fost replicat în mare parte și în structura contractelor semnate în 2020 cu firme de curierat, din zona industrială, firme 3PL sau din farma. Aceste segmente industriale s-au dovedit a fi viabile indiferent de nivelul de criză în care ne-am aflat, iar asta ne oferă certitudine pentru fiabilitatea contractului și posibilitatea de a se derula fără probleme și de a ajunge la maturitate.“

În 2020, VGP România a tranzacționat aproape 45.000 m2, cu multe contracte medii ca dimensiune, în mare parte cu clienți noi. Astfel, au fost acoperite spațiile vacante existente la început de an și cele câteva contracții care s-au vacantat în cursul anului. În plus, s-a făcut și închirierea parțială a spațiilor în construcție de la Timișoara și Brașov. „Poate că suma consolidată nu e foarte mare, dar analizată în perspectivă cu dimensiunea portofoliului VGP reprezintă ceva consistent. Construcția la Brașov a început în noiembrie, odată cu semnarea contractului cu primul chiriaș, și a mers accelerat, iar cea de la Timișoara, care a fost demarată în primăvară, a decurs în ritm normal și va fi terminată la timp, în primăvara lui 2021. În 2021 intenționăm să demarăm și construcția de la Arad, autorizațiile fiind deja emise“, subliniază Adrian Crizbășianu. „2021 va fi un an activ pentru VGP România. Există mai mulți clienți potențiali în stadiul de ofertare și negociere pentru spațiile VGP, contracte pentru care vom începe dezvoltările în lunile următoare, deși în unele cazuri decizia de dezvoltare și construire ar putea fi luată la început doar speculativ.“

În ceea ce privește prețurile de construcție, în 2020 nu au apărut modificări structurale majore, însă la ultimele licitații s-au putut obține prețuri consistent sub cele bugetate, ceea ce denotă o concurență acerbă și interesul constructorilor de a lucra cu un dezvoltator precum VGP.

Semne de interes venite dinspre automotive

Zona industrială, care implică un nivel de capital ridicat, a rămas într-o oarecare expectativă în 2020 privind direcția în care ar trebui să se îndrepte, pentru că există în continuare un risc ridicat al unei crize economice iminente. Cu toate acestea, în ultimele luni, Adrian Crizbășianu a remarcat prezența pe piața autohtonă a unor cereri timide venite dinspre zona industrială, chiar din automotive, mai ales în vestul și centrul țării. „În Timișoara se manifestă un interes major legat de posibile relocări ale unor grupuri industriale către diverse țări din zona de est a Europei. Nu e doar România implicată, ci și țări ca Serbia, Ungaria sau Slovacia. Indiferent de solicitări, în balanță sunt puse locațiile potențiale din vestul României, cu cele din estul Ungariei sau din zona Bratislava, iar asta arată intenția clară a unor grupuri industriale de a repoziționa unități spre România sau spre zona de est a UE.“

În automotive, cu pași mici, activitatea s-a reluat la un nivel mediu în zona de componente auto, ceea ce a dat totuși o gură de oxigen multor operatori logistici legați intrinsec de acest segment, mai ales în zona Timișoarei, dar și în Arad sau Oradea. Reluarea fluxurilor și licitațiile de pe piață vor duce la consolidarea unor furnizori 3PL pentru zona automotive și industrială, deși foarte mulți încearcă să-și reducă expunerea, încercând să-și diversifice domeniile de activitate și să abordeze și alte segmente economice. „În momentul de față, furnizorii 3PL din industria auto încearcă să se orienteze și către alte industrii după impactul direct înregistrat în 2020 sub o formă care nu s-a mai regăsit în anii anteriori. Practic, nu vorbim despre un declin al industriei sau de sincope, ci despre o medie de 45 zile de închidere a fabricilor auto din Europa care a dat efecte în cascadă către toți producătorii de componente și logisticienii implicați“, remarcă Adrian Crizbășianu, care consideră că relocările industriale se vor face în principal din Europa de Vest, de către producători care vor regândi lanțul de aprovizionare și mai ales dependența față de aprovizionarea de la distanță.

Încredere în potențialul pieței din România

Și la nivel internațional, VGP a avut în 2020 un nivel de activitate foarte susținut, chiar efervescent, cu accent pe Germania, Olanda și Slovacia.

Adrian Crizbășianu a amintit că la nivel de grup au fost realizări importante în 2020, precum crearea unei noi societăți mixte (a 3-a) între VGP și Allianz RE, dedicate parcului din München, făcute anterior construirii și dezvoltării parcului, deși mecanismul standard este invers. Un alt proiect de referință a fost majorarea de capital social la nivel de grup. „Reacția pieței în acest proiect a arătat un mare nivel de încredere în grupul VGP la nivel de investitori instituționali, care, coroborată cu nivelul ridicat de activitate, ne dau multă încredere pentru ceea ce se va întâmpla în anii următori.“

Într-o descriere scurtă, 2020 a arătat, în opinia lui Adrian Crizbășianu, că flexibilitatea și adaptabilitatea ar trebui să fie cuvintele de ordine acum, după experiența individuală trăită de fiecare jucător și manager de pe piață. „Trebuie să ai capacitatea mentală să înțelegi și mai ales să accepți că situațiile nu mai sunt neaparat predictibile și să îți menții de aceea toate opțiunile deschise. Anul 2020 ne-a arătat că nivelul de încredere în echipa ta trebuie să fie foarte ridicat pentru a atinge o eficiență optimă a derulării proiectelor în noul context în care există mai multă autonomie și mai multă delegare. În concluzie, datoria oricărui manager este de a-și gestiona înțelept propriul nivel de teamă și de a inspira încredere manifestând totodată empatie și toleranță față de reacțiile celorlalți din echipa sa, în acest context nou care presupune printre altele și riscuri personale noi față de experiența anterioară“, a spus acesta, manifestându-și încrederea în 2021. „Vom continua tot ce ne-am propus, mai ales că suportul organizației la nivel de know how și financiar există, ceea se vede din achizițiile făcute și proiectele lansate. Poate nu o să fie cel mai ușor an de gestionat, dar se intenționează și dorește cu siguranță o accelerare majoră față de 2020, existând la nivel de grup VGP multă încredere în potențialul și dinamica pieței românești.“           

Articole similare

Ad