Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Schmitz Cargobull România a vândut puține vehicule rulate, din cauza stocurilor mici

Compania a avut mereu doar jumătate din stocul optim necesar, așa cum declară directorul de vânzări Constantin Burcioi, câtă vreme nu a reușit să atragă de pe piață, prin trade in, prea multe vehicule rulate, pe care clienții preferau să le păstreze mai mult în flotă. „Când am avut semiremorci de calitate nu au stat mult pe stoc, deci cererea a fost mare. Dar noi nu am reușit să vindem cât ne-am propus și vrem ca pe baza experienței din 2020 să fim mai dinamici în ceea ce privește contractele de trade in și buy back.“ În plus, producătorul a avut la nivel european o abordare conservatoare, „ceea ce este normal, deoarece treceam printr-o situație prin care nu mai trecuse nimeni. Dar această abordare ne-a costat, pentru că cerere de vehicule rulate a fost.“ Pe viitor însă firma va primi semiremorci contractate prin leasing operațional – pentru care anii de dinainte de 2020 au fost foarte buni – deci va avea constant vehicule rulate pe stoc.

Articole similare

Ad