Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Carrefour prelungește în P3. Retailul alimentar câștigă teren: peste 100.000 mp urmează să fie tranzacționați în 2021

Carrefour își prelungește contractul de închiriere pe cei aproximativ 85.000 mp ocupați în parcul industrial P3 Bucharest A1, aflat în vestul Capitalei, la Km 13 pe autostrada A1 București-Pitești. Tranzacția a fost intermediată de CBRE.

Retailerul francez este chiriaș al parcului industrial  P3 Bucharest A1 din anul 2007, unde s-a extins treptat. În prezent, Carrefour ocupă în P3 Bucharest A1 o suprafață totală de 85.000 mp, care include un spațiu Build-to-Suit (BTS) frigorific și diverse soluții tehnologice moderne precum iluminare cu LED, managementul alimentării cu apă, placare eficientă energetic (etanșare în depozitul frigorific) și un sistem complet de management al clădirilor. Anul trecut compania și-a continuat strategia de expansiune și a deschis 25 de magazine, pentru un total de peste 360 de unități la nivel național, la care se adaugă și magazinul online, alături de prezența pe platforma de food delivery Bringo.

„După ce 2020 a fost un an în care sectorul industrial a devenit starul pieței imobiliare din întreaga lume, anul 2021 începe cu o tranzacție majoră pentru piața din România, prin prelungirea contractului pentru depozitul Carrefour. Suntem în etapa consolidărilor, a depozitelor centralizate de mari dimensiuni și ne așteptăm să se contureze tot mai multe depozite XXL atât în București, cât și în alte zone cheie din țară”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director, CBRE România.

Retailerii din FMCG vor ocupa 1,4 mil. mp de spații logistice în 2022

Alături de Carrefour, retailerii din FMCG (bunuri de larg consum, respectiv alimente, produse de îngrijire personală şi a locuinţei) sunt printre cei mai mari utilizatori de spații logistice din România, ocupând în prezent o suprafață totală de 1,1 mil. mp, dublu față de acum cinci ani, potrivit datelor CBRE. Alți 200.000 mp pentru companii din FMCG sunt deja în construcție, iar estimările CBRE indică încă 100.000 mp care vor fi tranzacționați în 2021 și vor fi livrați anul viitor.

Prelungirea contractului pentru depozitul Carrefour de 85.000 mp reprezintă una dintre cele mai mari tranzacții încheiate vreodată pe piața logistică din România.

Carrefour este cel mai mare chiriaș al parcului P3 Bucharest A1, precum și unul dintre cei mai vechi. De-a lungul celor 13 ani de colaborare s-a creat un parteneriat strâns între echipele noastre, un parteneriat bazat pe transparență, încredere, reacții rapide și abordare constructivă”, a menționat Sînziana Pardhan, Managing Director P3 România.

Suprafața totală a parcului este de aproximativ 380.000 mp și cuprinde în prezent 14 clădiri, o stație electrică și un terminal feroviar. Printre cei mai mari chiriași ai parcului, alături de Carrefour, se numără eMag, Yusen Logistics,  Gebrüder Weiss, Elit, Agricover, HOPI, Europharm, Interbrands și E Van Wijk.

Articole similare

Ad