Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Trimestrul al treilea din 2020, mai slab decât al doilea pentru multe firme germane

Cea mai recentă analiză realizată de Asociația Federală de Transport de Marfă, Logistică și Colectarea Deșeurilor BGL, cu participarea a 242 de firme de transport și logistică,  arată că pandemia a afectat situația economică a actorilor din domeniu din această țară și în al treilea trimestru din 2020 – dar încă sunt motive de optimism legate de viitorul acestui sector.

Starea de spirit a managerilor germani de transport și logistică a fost mult mai bună în toamna anului trecut decât în primele două trimestre, dar indicatorii economici ai firmelor lor încă erau foarte slabi.

Media vânzărilor și profitul operațional a crescut de la -41% în trimestrul anterior la -9,5%.

Față de aceeași perioadă, 15% dintre toate firmele chestionate și-au redus capacitatea flotei în al treilea trimestru, iar 5% au sporit-o. Tot în trimestrul al treilea, 29,5% dintre companii au raportat o scădere a vânzărilor față de trimestrul anterior, în timp ce 23% au crescut, 29% au apreciat rezultatele lor ca fiind la fel de slabe și 16%, ca fiind la fel de bune. În ceea ce privește gradul de utilizare a vehiculelor, acesta a scăzut pentru 26% dintre firme și a crescut pentru 22%.

19,5% dintre companii s-au luptat cu creșterea costurilor totale în al treilea trimestru din 2020, 21% cu cheltuielile mai mari cu personalul, 17% cu costurile mai mari cu vehiculele și 7% cu costurile mai mari cu motorina, iar circa una din șapte firme a avut probleme și cu plata serviciilor din partea clienților.

Articole similare

Ad